„Tradițiile sunt parte din rădăcina noastră“, spune, la un moment dat, Narcisa Suciu, în interviul ce urmează să-l lecturați. Probabil acesta este și motivul pentru care cântă cu drag colinde și folclor maramureșean reinterpretat. Și tot aceasta poate fi motivul pentru care este atât de iubită de publicul ei, în ciuda faptului că locuiește în Finlanda, de peste 10 ani. Departe de casă, artista cu voce de înger rămâne în atenția iubitorilor de muzică bună pentru talentul și deschiderea ei față de viață și tot ce înseamnă frumos. Trăiește în armonie, se bucură de oameni și tot ce vine spre ea, iar în acest număr al revistei o descoperim în toată splendoarea ei. Despre amintiri, viața într-o țară scandinavă, despre Daria, fiica ei, despre iubire și proiecte, puteți citi în această ediție a „Cafenelei Culturale“.
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Narcisa Suciu: Am avut o copilărie foarte frumoasă, care s-a petrecut între Baia Mare, unde locuiam, și Oradea, unde se afla familia din partea mamei mele și unde s-au născut cei doi frați ai mei mai mari. Bunicul meu era cantor la o biserică ortodoxă din centrul orașului (avea să fie uns preot greco-catolic după căderea comunismului) și avea o casă mare, cu o curte ce-mi părea imensă, plină cu caiși, vișini și alți pomi fructiferi. Bunica avea flori minunate, în toate culorile, căpșuni și agrișe, iar casa era plină mereu. Verișoarele mele mai mari cântau la chitară, la fel și fratele meu cel mare, iar mama și surorile ei cântau minunat „pe voci“.
Se cânta la orice petrecere, eram toți foarte veseli și în armonie perfectă.
Când eram acasă, în Baia Mare, nu aveam timp liber aproape niciodată. Eram ori la școală, ori la Casa Pionierilor, unde mai întâi am învățat să cânt la chitară și apoi și la alte instrumente.
E dificil să aleg o amintire dintre toate, însă prima mea amintire e legată de verișoara mea Emilia și părul ei lung. Mi se părea cea mai frumoasă fată din lume, cu cel mai frumos păr lung.
Cum a intrat muzica în viața dumneavoastră? Vă imaginați că o să fiți artistă ?
Narcisa Suciu: Muzica a intrat devreme în viața mea, însă a devenit preocupare principală odată cu descoperirea clubului de muzică de la Casa Pionierilor. Profesorul nostru, Petru Damșa, ne-a învățat pe toți să cântăm, ne-a împărțit pe categorii de vârstă și ne-a făcut formații – întâi grup de folk, iar apoi formații cum erau cele pe care le admiram noi. Eu eram solista și a doua chitară din formația mea care se numea Terra.
Nu-mi imaginam atunci că asta avea să devină meseria mea însă nici nu mă vedeam făcând altceva, deși am făcut la un moment dat și cursuri de actorie.
Participam la concursuri pentru copii și mă bucuram că eram mereu premiantă!
Când am terminat liceul, a fost oarecum logic să mă îndrept spre o facultate de profil și așa că am plecat la București, la Facultatea de Canto și Music Hall a Universității Ecologice, singura care avea în momentul acela un astfel de profil. Nu mă consideram suficient de „bună“ sau de pregătită ca să visez la conservator.
Faptul că la facultate am avut ocazia să învăț de la profesori extraordinari ca Marius Țeicu sau George Natsis, m-a ajutat să mă dezvolt și să mă cizelez, însă tot nu-mi închipuiam încă ceea ce a urmat…
Ați luat decizia, în urmă cu mai bine de 10 ani, să vă mutați în Finlanda. A fost dificil acel moment? Care au fost principalele motive care v-au impulsionat să luați această hotărâre?
Narcisa Suciu: Decizia de a mă muta în Finlanda a fost foarte bine gândită! Sunt o persoană pragmatică – viața m-a învățat să fiu așa. Știam că e posibil să pierd tot ce aveam deja aici, însă mi-am asumat riscul acesta. La luarea deciziei a cântărit foarte mult faptul că aveam ocazia să-i dau Dariei șansa să învețe în ceea ce specialiștii numeau „cel mai bun sistem de învățământ din lume“.
Pe urmă a contat foarte mult faptul că părinții soțului meu erau în vârstă, iar părinții mei nu mai trăiau.
În primă fază, mi-am propus să ne acordăm un an de probă, să vedem dacă ne putem adapta la viața nouă, luând în calcul și varianta în care ne-am întoarce în România în câteva luni.
Cum n-au fost probleme de niciun fel, uite c-au trecut deja unsprezece ani de când am luat decizia asta și ne e bine cu ea.
Uitându-mă la tânăra femeie care este astăzi fiica mea, nu-mi pare rău că am riscat!
De ce anume vă este cel mai tare dor din țară?
Narcisa Suciu: De familie, de prieteni, de oamenii care-și doresc să mă audă cântând, de magnolii, de pomii plini de dude, de castane, de nopțile de vară cu cerul plin de stele. În Finlanda, în timpul verii, sunt nopțile albe și pentru că soarele este pe cer, nu ne lasă să vedem stelele.
Cum ați perceput perioada de pandemie din punct de vedere psihic și emoțional?
Narcisa Suciu: În primă fază, am așteptat, la fel ca toată lumea, cred, să se termine și să revină totul la normal. Pe măsură ce-au trecut lunile, chiar dacă în Finlanda n-au fost restricții foarte serioase, mi-am pierdut răbdarea… Tot ce-mi doream era să vin în România. Nicio destinație de pe pământ nu mi se părea mai interesantă ori mai de dorit. Am realizat că am nevoie, cel puțin din când în când, să vin să mă reconectez cu rădăcinile mele!
Reveniți periodic în țară pentru concerte și cariera artistică, ceea ce este minunat. Cum ați reușit, în toți acești ani, să rămâneți în preferințele publicului din România?
Narcisa Suciu: Mulțumesc că spui asta, înseamnă mult pentru mine!
Sincer, eram convinsă că zicala „ochii care nu se văd, se uită“ se va adeveri și în cazul meu, că vor fi din ce în ce mai puțini oameni care mă vor chema să le cânt și nu mică mi-a fost mirarea să constat că nu e așa.
E adevărat că nu sunt la fel de prezentă în alegerile oamenilor cum eram înainte să plec ori cum sunt alți colegi de-ai mei, însă faptul că telefonul meu sună în continuare, mă umple de recunoștință. Probabil că oamenii își dau seama că sunt un om autentic și cinstit cu sine și cu cei din jur și asta îi face să-și dorească să mă (mai) audă cântând, să mă (re)întâlnească, să mă oprească pentru un salut și două vorbe. Iar asta, repet, mă face foarte recunoscătoare!
Dacă ne gândim la colinde sau la folclorul maramureșean reinterpretat, inevitabil, ne gândim la Narcisa Suciu. De ce este important să ne cântăm tradițiile?
Narcisa Suciu: Cred că tradițiile sunt parte din rădăcina noastră. Sunt la fel de importante precum e fundația pentru o casă. Poți să construiești o casă fără fundație, direct pe pământ, însă nu va fi niciodată la fel de solidă și de stabilă ca una care stă pe o fundație sănătoasă. Cred că asta se aplică și la oameni. E important să evoluezi și să-ți depășești condiția fără a uita cine ești, de unde vii și spre ce-ți dorești să te îndrepți.
De curând, ați realizat o colaborare inedită, alături de Fetița Zurli, cu un cântec pentru copii. De unde și cum a luat naștere acest proiect?
Narcisa Suciu: Cred că deja este bine știut faptul că pe mine și Mirela Retegan (fondatoarea Găștii Zurli ori Tanti Prezentatoarea, așa cum o știu copiii) ne leagă o prietenie de aproape douăzeci de ani. Am fost alături de ea în multe etape ale devenirii ei profesionale, am susținut-o și i-am iubit și admirat ideile, astfel încât atunci când m-a sunat și mi-a spus că-și dorește ca eu să fiu primul artist cu care Gașca Zurli face o colaborare, m-am bucurat foarte tare. Versurile le scrisese deja de ceva vreme însă nu le venise rândul. Marius Moga a știut să le îmbrace în cântec și astfel, Fetița Zurli și cu mine am reușit să dăm voce celei mai cinstite și mai curate declarații de dragoste din lume, aceea în care o mamă îi spune copilului ei: „Te iubesc așa cum ești!“.
Odată cu relaxarea vor apărea mai multe proiecte muzicale? Ce se țese pentru perioada următoare?
Narcisa Suciu: Îmi doresc un proiect simplu și curat, doar voce și pian, și sper să reușesc să fac asta alături de Sorin Terinte, unul din cei mai talentați muzicieni de jazz din țara noastră. Îmi doresc să ajungem în formula asta peste tot în țară, în toate orașele, mici sau mari!
Era mică fiica dumneavoastră când v-ați mutat din țară. Ce face, acum, Daria?
Narcisa Suciu: Daria este studentă a Universității din Tampere, la Facultatea de Arte, iar pe durata vacanței de vară ce deja a început, face un internship. Dacă cineva vrea să participe la ceea ce organizează ea acolo, îi invit să arunce un ochi la www.ars108.com sau pe instagram la #tehdas108. E vorba de un festival, de o expoziție de artă contemporană, și cred că încă se primesc voluntari.
Ce iubiți cel mai mult?
Narcisa Suciu: Hmmm… Nu știu să răspund la întrebarea asta. Orice aș pune în capul listei, ar face o nedreptate celor ce-ar urma. Iubesc liniștea pe care mi-o dă conștientizarea faptului că fiica mea este un om bun, frumos și împlinit.
Iubesc siguranța pe care mi-o dă familia, de la soțul meu, la frații mei.
Iubesc libertatea pe care mi-o dă asumarea omului imperfect ce sunt. Îmi iubesc prietenii. Iubesc (câteodată) felul în care-mi sună vocea când cânt. Îmi iubesc câinele! Ozzy este parte din familia noastră de peste zece ani. Îmi iubesc colecția de parfumuri. Am peste trei sute de sticle și știu exact unde se află fiecare, cum se cheamă și cum miroase fiecare.
Aș putea continua o vreme …
Este Narcisa Suciu o femeie fericită? Din ce tip de realizări vine fericirea?
Narcisa Suciu: Cred că pot să spun fără șovăială că sunt un om fericit!
Am un copil perfect fix așa cum e, am partenerul de viață pe care-l merit, am o meserie care-mi aduce împlinire, sunt perfect sănătoasă, am prieteni minunați și se pare că am și un public ce nu m-a uitat (de tot)!
Mi-e și frică să-mi doresc mai mult, nu știu dacă inima mea poate duce mai mult decât am deja!
Autor articol: Oana-Talida Cozma
