„… dacă sensul vieții ar fi în «a avea», atunci de ce sunt mulți oameni «care au și nu sunt» și de ce sunt mulți «care sunt și au totul»?“, întreabă retoric jurnalistul Mihai Morar

În luna noiembrie bem „cafeaua culturală“ alături de omul de radio și televiziune Mihai Morar. La 40 de ani, împliniți în urmă cu o lună, invitatul nostru se consideră un om fericit, împlinit, care se bucură de o familie reușită, alături de soție și cele trei fetițe, părinți sănătoși și realizări multiple. A visat și a înfăptuit! Una dintre dorințele sale a fost ca numele să îi apară pe coperta unei cărți, iar acest lucru a venit „fain și simplu“, ca un dar, chiar la împlinirea celor 40 de primăveri. Dumnezeu lucrează prin oameni, iar conexiunea cu părintele Constantin Necula s-a legat firesc, de aici și proiectul „Despre SENSUL VIEȚII cu Mihai Morar și Părintele Necula“, podcast-ul devenit carte în mai puțin de 6 luni.

În acest interviu veți descoperi un Mihai Morar profund, preocupat de frumos, iubire și sens în ceea ce face. Un om care se bucură „că este“ și țese să fie piesa potrivită în puzzle-ul minunat al vieții.

Ați ajuns la 40 de ani luna aceasta, prilej cu care vă dorim ani mulți și împliniți. Cum ați resimțit schimbarea prefixului? Dacă ar fi să faceți o retrospectivă interioară, acum, la 40, ce ați descoperi?

Mihai Morar: Pentru mine vârsta a trecut pe nesimțite. Dacă ești foarte atent să ții cifrele, numerele, mă refer la posesiile materiale, dacă simțul tău se duce acolo, cred că pierzi într-adevăr simțirea adevărată a vieții. Așa că m-am axat să simt mai mult ce e în interiorul meu și nu știu cum au lucrat cerurile ca exact în ziua când am împlinit 40 de ani să îmi îndeplinesc unul din visurile neîmplinite, de a avea numele pe coperta unei cărți și anume „Despre sensul vieții cu Mihai Morar și Părintele Necula“. O carte ce s-a vândut în 10.000 de exemplare la lansare, iar acum a ajuns pe undeva la peste 40.000 de exemplare. Pe mine cartea asta m-a împlinit, deoarece de mic visam să am o carte a mea! Am vorbit foarte mult până acum, dar asta e meseria mea, de a vorbi, și din păcate am scris prea puțin încât să se îndeplinească visul mai repede.

Pentru mine concentrarea, focusul este pe ceea ce am de făcut. Am știut că vreau să fac în Săptămâna Mare un podcast cu Părintele Necula, m-am dus la Sibiu am înregistrat podcast-ul, l-am lansat în Miercurea Mare. Este un podcast care deși a fost lansat în urmă cu aproape un an, încă face între 5.000 și 10.000 de vizualizări pe zi. Focusul meu era să fac podcast-ul și a venit un telefon de la părinte care mi-a propus să transformăm podcast-ul într-o carte. Am observat că ai altă stare când citești cuvântul tipărit, iar când citesc mesajele de la oamenii care au cartea, chiar spun că mi-ar fi părut rău să nu fi transformat podcast-ul în carte. Cartea îți oferă o stare de liniște.

Sunteți un pasionat al scrisului. Când și cum ați descoperit plăcerea de a scrie și ce anume vă inspiră?

Mihai Morar: Din copilărie, eu am fost un copil timid și încă sunt o fire timidă. Așa mi-am dat seama că pot spune lumii mai multe lucruri scriind. Am mai mult curaj în scris, decât în vorbit. Astfel am început să îmi aștern gândurile încă de mic. Visam să fac o meserie de jurnalist, dar m-a atras radioul mai tare. Cred că pentru mine scrisul a fost un tratament, pentru că orice tânăr are o zbatere interioară, iar dacă nu o eliberezi cumva, rămâne acolo, se sedimentează, iar scriind am eliberat zbaterea. Când eram la liceu, aveam rubrica mea la ziarul local din Baia Mare. Sunt convins că m-a ajutat foarte mult scrisul, a fost o terapie a mea.

Despre ce subiect scrieți cel mai ușor?

Mihai Morar: Pot spune că am scris în mai multe etape, eu am o relație foarte intimă cu scrisul, de asta scrisul meu reflectă mai mult stările decât un interes sau un target. La radio când susțin o emisiune, am un target, am un public. Când scriu, scriu pentru mine. Când eram în liceu scriam despre profesori, abuzurile din școală, bullying, eram un fel de cavaler al dreptății. Făceam diferite reportaje și anchete. Apoi am avut o perioadă când scriam pe blog eseuri, chiar sub formă de pamflet. A urmat o perioadă lungă în care am scris poezii, chiar dacă nu aveau o valoare poetică, pe mine nu mă interesa acest aspect. Acum simt că sunt într-o perioadă în care vreau să scriu mai întins, să spun cumva povești, dar să existe un fir care leagă scrisul de când eram mic și până astăzi, indiferent de ce am scris – că era pamflet, că era investigație, că era poezie. Firul roșu care le leagă este credința că putem face lumea asta mai bună, făcându-ne pe noi mai buni.

Pe parcursul întregii noastre existențe suntem într-o continuă căutare a sensului nostru în viață și pe această lume. Ne punem întrebări, răscolim adânc în suflet, căutăm, experimentăm! Considerați că ați găsit adevăratul sens al vieții?

Mihai Morar: Am scris asta în prefața cărții „Despre sensul vieții cu Mihai Morar și Părintele Necula“, mica mea descoperire. Pentru mine sensul vieții este SĂ FII, mă refer la acele momente când nu îți mai trebuie nimic, chiar dacă nu ai tot și realizezi asta. Sensul vieții este chiar viața.

Este iubirea forța care poate schimba lumea?

Mihai Morar: Da, iubirea în orice chip. De la iubirea pentru aproapele tău până la iubirea romantică. Iubirea romantică este absolut minunată și mi-aș dori ca toți oamenii să o trăiască pe parcursul vieții. Sunt oameni pe pământul acesta care din păcate nu au trăit această iubire și sunt oameni care nu pot iubi.

De ce credeți că ultimii ani, mă refer la cei pandemici, au adus mai multă vrajbă și discordie între oameni, în loc de compasiune și unitate?

Mihai Morar: Simt că trăim din ce în ce mai mult în relații de atașament, decât în relații de conexiune adevărată. Mă refer la relații de familie, job. De exemplu – mă înțeleg bine cu șeful, pentru că nu vreau să mă dea afară sau vice-versa. Un alt exemplu ar fi – mă înțeleg bine cu soția de dragul copiilor, pentru că nu vreau să pierd copiii. Astea sunt relații de codependență, atașament. S-a dezvoltat o codependență chiar și față de rețelele de socializare, unde noi trăim o dependență și nu o conexiune reală cu oamenii. Partea cea mai afectată a creierului în pandemie este partea care are nevoie de apartenență, de iubire de aproape. Lipsa conexiunii cu alte persoane ne-a dăunat foarte mult și a intervenit frica. Noi când nu suntem în gașcă, în familia noastră, trăim sub o formă de amenințare. În istorie când eram amenințați și porneam la luptă, începeam să țipăm, să atacăm. Din păcate toată planeta e într-o stare de luptă, de supraviețuire.

Este credința noastră zdruncinată mai mult ca oricând? Sau e vorba de o reașezare a valorilor?

Mihai Morar: E o perioadă a încercărilor. Eu nu cred într-o umanitate care nu crede în altceva decât în ce poate să atingă, să mănânce, să conducă, să miroase. Eu nu cred într-o umanitate care nu crede în ceva care deși nu se vede, nu se aude, se simte.

Și cum simțiți vremurile actuale?

Mihai Morar: Pentru mine perioada aceasta a fost cea mai bună din viața mea, deoarece a fost perioada când m-am resetat și m-a făcut să realizez lucrurile care contează. Am și eu îngrijorări, frici, pentru că într-un final toți suntem oameni, dar mi-am dat seama că în perioada aceasta cel mai bun lucru este să fac ceea ce îmi place, ceea ce știu și pot face. E foarte important în perioada aceasta ca fiecare dintre noi să ne vedem de treaba noastră și să ajutăm conform posibilităților noastre. Dacă ne băgăm în treaba altuia și ne dăm specialiști în treaba altuia, e o rețetă sigură spre nefericire, stres, multă eliberare de energie negativă.

„A fi“ sau „a avea“ – care e cheia spre a deveni o ființă completă?

Mihai Morar: Poate e un clișeu, dar dacă sensul vieții ar fi în „a avea“, atunci de ce sunt mulți oameni „care au și nu sunt“ și de ce sunt mulți care „sunt și au totul“? Am găsit pacea adevărată, nu la masă cu oameni bogați, ci mai degrabă în privirea unui călugăr de pe muntele Athos.

Cel mai important rol pe care viața vi l-a încredințat este ….

Mihai Morar: Rolul de ființă. Dacă n-ai pretenția de a te eticheta drept cel mai bun în lucrul pe care îl faci și te vezi pur și simplu o ființă care își face treaba, care își știe menirea, care știe că nu e lăsată pe pământul ăsta doar ca să trăiască de pe azi pe mâine, dacă știi că o ființă trebuie să facă alte ființe care să le crească, să le educe, eu cred că e suficient. Cel mai important rol este rolul de ființă care să evolueze specia, nu să o involueze.

Deși sunteți un om ocupat, de carieră, care face radio, televiziune, podcast-uri, scrie și derulează afaceri, sunteți adânc ancorat în valorile familiei. Nu ratați niciodată timpul petrecut alături de cei dragi. Ce definește pentru dumneavoastră familia și trăinicia ei?

Mihai Morar: Stau și mă gândesc cum aș fi evoluat dacă nu aș fi avut familia pe care o am azi, soția, cele 3 fete, părinții sănătoși. Ei îmi oferă foarte mult echilibru și sens, deoarece știu că acasă e mai mult decât patru pereți. Nu aș fi fost în pacea și liniștea de acum. Un lockdown cu oamenii dragi ție e mult mai ușor de trecut.

Va fi și o a doua carte? Dacă da, la ce v-ați gândit?

Mihai Morar: Sincer, nu știu acum, așa cum anul trecut dacă mă întrebai, nu știam că va fi prima carte în ziua în care am împlinit 40 de ani. Ceea ce știu este că nemaifiind foarte atent la ceea ce se întâmplă în exteriorul meu și în afara controlului meu, cum ar fi bârfe, zvonuri, fake-news-uri, conspirații, toate comentariile din exterior, am ajuns să fiu mai atent la mine, la nevoile mele din universul mic personal. Caut semnul care să mă ducă spre o a doua carte.