Voluntarii nu sunt plătiţi nu pentru că nu au nicio valoare, ci pentru că sunt de nepreţuit
(Sherry Anderson)
Pornind de la acest citat, o descoperim pe Carmen Suciu, asistent social, coordonator a nenumărate proiecte sociale și de voluntari, membru asociat în cadrul Asociației „Născută Înger“.
A căutat și a găsit răspunsuri, a descoperit sensul său în lume dăruind și se dedică în totalitate semenilor. Carmen dăruiește iubire, timp și energie din viața ei celor aflați în nevoie. Renăscută precum pasărea Phoenix din propria-i cenușă, invitata noastră la rubrica „Implicare Socială“ ne-a povestit cum și-a deschis aripile iubirii, activând compasiunea și spiritul său altruist, după ce a pierdut persoane dragi din viața ei.
Vă propun un dialog despre voluntariat și oameni, despre empatie și îngeri, descoperind un suflet încercat, dar pregătit oricând să ofere.
Din ce gând, nevoie sau dorință a luat ființă Asociația „Născută Înger“?
Carmen Suciu: Mai întâi vreau să vă mulțumesc pentru oportunitatea acestui interviu! Asociația „Născută Înger“ a luat ființă din dorința mea de a împlini visul unui înger, care este sora mea Ella, și apoi pentru că nu voiam să mor de durere. În decembrie 2009, viața mă aducea din nou în punctul de a cădea în iadul din care ieșisem nu de mult timp. Simțeam că îmi pierd sufletul, că nu pot duce încă o suferință, că voi muri de durere! Mă năpădiseră toate întrebările pământului, simțeam cum devin foc, nu mai găseam nici urmă de lumină, totul devenise un retoric: „De ce?“
Am început, mai presus de mine, să caut răspunsuri, să devin protectoare, să fiu responsabilă de tot ceea ce este în jurul meu. Familia mea, Ștefan (băiatul surorii mele) aveau nevoie de lumină pentru a putea învăța să trăiască cu tragedia ce ne unise într-un singur suflet. Așa au început căutările în interiorul meu, așa am primit binecuvântarea îngerilor mei, care îmi dădeau forța de-a rămâne în lumină, astfel încât să nu alunec în întunericul ce mă pândea la fiecare lacrimă. Și, involuntar, au început să apară întrebările: Cine sunt eu? Ce caut aici, pe pământ? De unde am venit? Care este misiunea mea?
După ani de căutări, când am ales să scriu despre povestea sufletului meu, m-am întrebat din nou: Cine sunt eu? De data asta, fără „să caut“ prea mult timp, răspunsul a venit simplu și firesc: Sunt eu, cea care sunt! Cred că orice alt răspuns referitor la origine, apartenență, studii, profesie, vârstă sau rang ar fi doar un răspuns venit din propriul ego și nu reprezintă esența a ceea ce sunt eu, cu adevărat.
Povestea sufletului dezvăluie esența mea, adică acele adevăruri care nu se schimbă odată cu trecerea timpului sau în funcție de contextul social în care mă găsesc la un moment dat, acele adevăruri pe care le poți „afla“ dintr-o privire sau dintr-o scurtă conexiune de la suflet la suflet cu mine.
După plecarea fiicei mele Riana la cer, o perioadă am mers în zig-zagul unei vieți pline de neacceptare, de furie, ură, care mă ferecaseră într-un iad din care am ieșit datorită îngerului protector Ella, sora mea.
Ce aduc îngerii în viețile noastre?
Carmen Suciu: În viața mea, îngerii au adus întunericul ca să pot cunoaște adevărata valoare a luminii; mai apoi lumina, iubirea necondiționată, esența vieții. M-am născut sub auspiciile tumultoasei zodii a berbecului, o zodie predispusă către explorarea minții și a sufletului, care mi-a oferit darul empatiei față de trăirile celorlalți, darul curajului.
Sunt emoție, curaj și intuiție până în vârful sufletului. Intuiție – am abilitatea de „a citi“ oamenii și de „a vedea“ în mintea și în inima cuiva. Am o conexiune „invizibilă“ cu oamenii și, de multe ori, intuiesc ceea ce îi preocupă, ce simt și ce gândesc cu adevărat.
Tot îngerii mi-au dat creativitate și imaginație pe care, la momentul când vorbesc cu dumneavoastră, le pun extrem de puțin în valoare. Am primit afectivitate, de multe ori rămân conectată în problema cuiva pentru că mă transpun în situația să uit de detașare, sensibilitate ce transpare atât la nivel psihic și emoțional, cât și la nivel mental, spiritual și chiar energetic. Deseori am impresia că aș fi o intrusă în propria-mi viață. Ba, mai mult, am sentimentul că nu-mi găsesc locul în lume, că nu fac mai mult astfel ca lumea să fie un loc mai bun. Comunic telepatic, în special cu persoanele apropiate. Îngerii mi-au adus empatie care îmi permite să înțeleg suferințele și situațiile prin care trec ceilalți, fără prea multe cuvinte. Am mai primit lumină și sunt atrasă de tot ce înseamnă spiritual, compasiune, Dumnezeu, Îngeri, iubire! Manifest mai degrabă o conștiință universală decât un simț al sinelui propriu.
Iubirea am primit-o în dar și se manifestă față de orice formă de viață. Iubesc oamenii, animalele, plantele și mă simt puternic conectată la tot ceea ce înseamnă natură, cer și pământ. Iubesc armonia și pacea mai mult decât orice și prefer să mă retrag dintr-o situație tensionată, decât să mă angajez într-un conflict. Am sentimentul că mă aflu aici pentru a contribui să facem din planeta Pământ un loc mai bun, mai sănătos, pașnic și plin de iubire. Deloc întâmplător, motto-ul după care mă ghidez în viață este: „Cu Dumnezeu, pentru totdeauna. El mă duce acolo unde trebuie să fiu!“
Vorbiți-ne despre cele mai importante proiecte pe care le-ați desfășurat până acum!
Carmen Suciu: Cel mai important proiect împlinit a fost că m-am regăsit și am transformat suferința, durerea mea, într-o punte de iubire și dăruire între Dumnezeu și om, între oameni și om! Apoi, aș începe cu contribuția asociației la salvarea vieților unor copii, adolescenți cu probleme grave de sănătate, oncologice, cardiace. Peste 15 copii au fost salvați, vindecați. Aici aș aminti de Bia, în vârstă de șapte ani, cu un cancer limfatic, Vlăduț, bolnav de leucemie, Raul Filip, chinuit de aceeași leucemie, Raul Grigoraș, diagnosticat cu sindromul Stevens Johnson sau de Marian, care are o boală rară la inimă și exemplele pot continua.
Avem câteva evenimente internaționale pe care le organizăm an de an: ZPI – Ziua Părinților de îngeri, pe 10 iunie, Valul de lumină, care are loc pe 15 octombrie sau Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere, desfășurat a treia duminică din luna noiembrie, unde tragem un semnal de alarmă față de tragediile care se întâmplă în momentul pierderii copilului sau în cazul unui accident rutier și că suntem alături de cei aflați în astfel de drame.
Un proiect de suflet este Festivalul Caritabil „Ella Suciu“, care anul acesta a ajuns la ediția a V-a, prin care aducem în atenție cazuri sociale dificile și strângem fonduri pentru a le putea ajuta să se integreze în societate.
Acum visăm la înființarea unui centru de incluziune socială și cu siguranță se va împlini. Proiectele desfășurate sunt nenumărate; ar trebui să scriu o carte!
Care sunt nevoile stringente cu care beneficiarii Asociației „Născută Înger“ se confruntă?
Carmen Suciu: Oh, aici este o listă care nu se va închide vreodată. Din păcate trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, având în vedere starea de alertă din cauza acestui virus, cazurile sociale devenind din ce în ce mai multe. Oameni epuizați, bolnavi, datori, fără venituri sau job-uri, ne cer ajutorul. Nu mai spun despre copii bolnavi, mame îngenuncheate de cancer, mame care pleacă la cer și noi rămânem alături de copiii lor. Nu-i putem abandona. Suntem alături de oamenii străzilor, cărora le asigurăm o masa caldă zilnic, din noiembrie până în aprilie, cât ține perioada rec, pe care, la fel, nu-i putem abandona.
Nevoile mari sunt alimentele, banii, lemnele, electrocasnicele de strictă necesitate (aragaz, frigider); este nevoie de oameni care să ne susțină în misiunile noastre. Într-un final, orice este binevenit.
Din 2016, când s-a înființat acest ONG, aveți idee cam câtor oameni le-ați întins o mână de ajutor?
Carmen Suciu: M-ați făcut să zâmbesc, nu m-am întrebat niciodată asta. Este o bună întrebare, însă Dumnezeu poate răspunde aici.
Mulți, foarte mulți, unii au ani de când sunt susținuți de noi, voluntarii îngerilor.
Care este cel mai puternic sentiment care vă încearcă după ce aflați de un nou caz?
Carmen Suciu: Depinde de caz! Dacă e al unui copil bolnav de cancer, simt o infinită durere. În fiecare privire a unui copil aflat într-o situație de acest gen regăsesc ochii micuței mele, ea plecând la cer din cauza unui cancer foarte agresiv la ochi. Și apoi, salvarea unui astfel de caz mă face să simt că am mai salvat o părticică din fiica mea. Sunt cazuri și cazuri, unele îmi rămân atârnate mult timp de suflet, însă pentru toate fac tot posibilul să transform imposibilul în posibil! Pentru unii suntem ultima speranță și niciodată nu vrem să dezamăgim sau să lăsăm un om fără vreo șansă.
Dacă ați avea posibilitatea să accesați o superputere, care ar fi aceea?
Carmen Suciu: Pentru mine superputerea care ne-ar salva ar fi iubirea! Iubirea de Dumnezeu, de om, de tot și toate. Aș vrea să ne unim cu toții în iubire și dăruire, să ne pese unuia de celălalt! Așa am fi salvați!
Ce am putea să oferim mai mult celorlalți, exceptând partea materială?
Carmen Suciu: Empatie, respect, siguranță, să știe că cineva este undeva, mereu dispus să-i dea mâna ca să nu se prăbușească într-un abis al nepăsării. Iubire trebuie să oferim, să nu mai judecăm și să etichetăm pe fiecare din confortul casei noastre.
Definiți un om altruist în viziunea dumneavoastră.
Carmen Suciu: Omul cel mai altruist pe care l-am cunoscut vreodată în viața mea a fost Ella, sora mea! Știți ce mi-a spus? Încă nu l-ai cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu! Știi când Îl vei cunoaște? Atunci când vei putea îmbrățișa și ajuta, fără repulsie, cerșetorul de la colțul blocului nostru! Era unul, acolo, unde am copilărit, în Bârlad, Tinel se numea, de care mereu aveam repulsie. Ea îl ajuta, îl îmbrățișa, stătea de vorbă cu el, îl ducea vinerea la baie, ca de altfel pe mulți oameni ai străzilor. Când am început să ducem masa caldă la adăpostul oamenilor străzilor, în primele zile simțeam aceeași repulsie ca față de Tinel; acum pot spune că îi simt ca pe niște rude. Îmi pasă de ei, încerc să le fim mereu aproape. Pe unii i-am schimbat mult, simt că au un sprijin în noi, voluntarii îngerilor.
Deci, să răspund la întrebarea dumneavoastră, omul altruist este cel care iubește și dăruiește necondiționat, cel căruia îi pasă de cel aflat în dificultate, fără a avea așteptări.
Cea mai frumoasă rugăciune pe care ați dori să o transmiteți lui Dumnezeu ar fi…?
Carmen Suciu: Doamne, ajută-ne să fim unde trebuie să fim, să aprindem lumina iubirii Tale acolo unde neputința, durerea și suferința au stins-o! Transformă, Doamne, toată ura în iubire, toată neputința în putință, toată durerea într-o punte de dăruire între om și oameni. Doamne, nu-mi da drumul niciodată din mâna ta! Împreună să mergem acolo unde pașii noștri, ai voluntarilor îngerilor, trebuie să fie. Prefă, Doamne, ura, furia, tot haosul de acum în pace, armonie și iubire!
Autor articol: Oana-Talida Cozma
