Moș Martin este în Panteonul carpatic o personificare a ursului, fiind prăznuit în zilele de Macavei (1 august), Martinii de Toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie), Ziua Ursului (2 februarie) și Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moșii de Florii). În aceste zile, oamenii evitau să-i spună urs sau, dacă era necesar, foloseau un alt nume: Moș Martin, Ăl Bătrân, Moșul. În unele medii pastorale, ursul primea de ziua lui o pulpă de vițel. Trăsăturile care l-au adus în rândul zeilor au fost puterea și ciudata asemănare cu omul, posibilitatea acestuia de a se deplasa biped.
Urșii se împerechează la sfârșitul verii și începutul toamnei, perioadă când aduc pagube însemnate turmelor de oi, livezilor și prisăcilor. Ziua care deschide ciclul de reproducție a ursului este numită în Calendarul popular împuiatul Urșilor sau Macaveiul Urșilor (1 august). După o perioadă de gestație de aproximativ 7-8 luni, ursoaica fată în condiții grele la începutul lunii februarie. Românii au marcat acest eveniment în Calendarul popular printr-o sărbătoare de trei zile, Martinii de Iarnă (1-3 februarie).
În tradiția românească, Moș Martin este mai degrabă folositor decât dăunător omului: el ar influența în bine Ursitoarele la nașterea copilului; noul-născut, uns de moașă cu untură de urs, crește voinic și sănătos, afumat cu păr de urs se vindecă de sperietoare; bărbații călcați de urs primăvara scăpau de durerile de spate pe timpul verii; măștile de urs întâmpină sufletele dezorientate ale morților în nopțile de priveghi.
În trecut se credea că bolile ocolesc copiii botezați cu numele Urs sau pot fi alungate de descântătoare dacă îi este invocat numele: „Fugi năjit,/ Pricăjit,/ Că te-ajunge un urs mare,/ Cum te-ajunge, cum te stropșește,/ Cu ghearele te zgârie,/ Cu gura te mănâncă.
Adesea, dinții lui erau purtați ca talisman.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
