Cum scrii despre boală? Cât de mult te poți dezbrăca în văzul lumii? De cât curaj ai nevoie?
La aceste întrebări îți va răspunde poeta Emanuela Ignățoiu-Sora, în volumul „Clinamen“.
Un volum de poezie tip confesiune, o spovedanie care rămâne cumva fără răspuns, dar atinge orice cititor, căci totul este pornit din suflet, molcom, limpede și asumat.
Emanuela mângâie și înspăimântă prin versurile ei, căci vezi și auzi totul, suferința ei este și a ta, trupul ei va deveni al tău.
„Moartea trece ca o capră printre ramuri, agitându-le.
Noi numim asta Vânt și știm că oricât de tare ar bate, la un
moment dat se va opri, și gândul ăsta ne potolește bătăile inimii și ne liniștește.
Țipătul unei păsări sfâșie aerul,
acum își va domoli mișcările și se va,culcuși sub un plop
În somn, obiectele devin pufoase
Văd checuri și torturi
Văd dantele și mătăsuri răcoroase
Somnul e pașnic; somnul e dulce ca scorțișoara
Nu de plăcere se înalță pasărea, ea are treburi și griji, și bătaia ce
Provoacă omului așezat pe bancă freamăt și plăcere, nu e motiv de îngrijorare.
Pasărea nu se îndrăgostește“.
„Clinamen“ te introduce ușor, pe nerăsuflate, într-o sală de spital. Simți alături de ea senzația de frică, de incertitudine, de boală, care pune stăpânire pe corp și pe minte. Te agăți cu tot ce ai la dispoziție pentru a nu te afunda tot mai adânc, însă descendența are algoritmul ei: „Să te ții de curaj ca de o liană cu care străbați teritoriile fricii.“
„Moartea era peste tot și nu îmi era prietenă.
Pentru că vine în multe feluri: prima dată când a simțit-o, avea un miros dulce-fetid, ca un măr lăsat să se descompună în grădină, doar că cel care putrezea era străbunicul, în odăița lui curată ca varul. Mușcatele se mișcau ușor între ferestrele deschise larg, pe unde intrau vara și țipetele copiilor ce jucau lapte gros în stradă.“
Teamă, obsesii, duioșie.
Cartea Emanuelei îmbrățișează și amorțește durerea trupească. O stare diurnă, o lună văzută printre perdelele trase, un miros puțin acid, curajul adunat „ca o fustă“. O confesiune dinăuntrul bolii, așa se simte volumul acesta de poezii. Se înaintează liniar printre versuri, odaie cu odaie, se adună firmiturile trecutului și se împletește o ultimă coroniță din spinii durerii.
„O fată toarnă ceai
de foarte departe
numai așa se poate trăi, stând foarte departe,
cu tălpile în mâini
părul înfundat în ureche
de partea cealaltă a lumii
cineva își pune gura peste pământ
și furnicile îi curg pe limbă.“
Emanuela Ignățoiu-Sora a debutat în 2014, cu volumul de poezie „Ingluvii“ (Editura Charmides, 2014). A publicat poezie în antologia #Rezist!Poezia (Editura Paralela 45, 2017) și proză în antologia „Cum iubim“ (Editura Vellant, 2016).
„Clinamen“ a apărut în 2021 la Editura Casa de Pariuri Literare.
Autor articol: Suzănica TĂNASE
