Tradiții

Cultura populară a lumii – Sărbătoarea Vasilopitei

Cultura populară a lumii - Sărbătoarea Vasilopitei

Grecii sunt un neam de oameni cu care noi, românii, ne-am intersectat încă din antichitate. Am ajuns ca, de-a lungul veacurilor, să viețuim împreună ca frații. Este de ajuns să amintim episoadele revoluției eteriste, când Tudor Vladimirescu și pandurii săi au sărit în ajutorul grecilor, în lupta lor de eliberare de sub dominația otomană. Eteriștii au fost urmăriți de dușmani prin munți, de-a lungul teritoriului românesc, ajungând-se ca cea din urmă confruntare greco-turcă să se dea în ținutul Neamț, la mănăstirea Secu, acolo unde elenii găsiseră refugiu și adăpost.

Tot în veacul al XIX-lea, prigoniți de turci, zeci de mii de greci au plecat din țara lor, fiind urmăriți de-a lungul Bulgariei de astăzi și reușind ca mulți dintre ei, într-un final, să se stabilească în Dobrogea și zona megieșă, Brăila și Galați. S-au format astfel comunități solide de greci.

Despre sărbătoarea Vasilopitei

La începutul fiecărui an, aceste comunități celebrează, în stil propriu, sărbătoarea Vasilopitei.   
Povestea tradiţiei ortodoxe greceşti a Vasilopitei ce ascunde înăuntrul său bănuţul norocos, vine de acum mai bine de 1.600 de ani din Asia Mică, mai exact din Cezareea Capadociei, pe vremea când Vasile cel Mare era episcop. Se spune că, pentru a salva oraşul de jefuire din calea Prefectului de Capadocia, el a adunat de la concetăţenii săi tot aurul pe care-l aveau în bijuterii şi monede, spre a-l oferi atacatorului. Se pare, însă, că acesta s-a ruşinat în faţa gestului Episcopului Vasile şi a plecat fără să ia nimic. În încercarea de a înapoia oamenilor piesele din aur, Episcopul a poruncit să se facă plăcinte, în care a pus câte o bijuterie sau câte o monedă. După binecuvântare, plăcintele au fost împărţite localnicilor şi astfel, fiecare a luat ce a găsit în plăcinta care i s-a oferit.

De atunci, se păstrează credinţa potrivit căreia cel care va nimeri moneda, va fi norocos tot anul. Deoarece grecii erau marinari şi nu se întorceau toţi din călătorie până la 1 ianuarie, Vasilopita continua să se pregătească în fiecare oraş-port, până în ziua în care se întorcea şi ultima corabie.

Comunitatea elenă din Piatra-Neamț

La Piatra-Neamț, această tradiție este dusă mai departe de membrii Comunității elene, de ale cărei destine se ocupă prof. Smaranda Iamandi. Despre Comunitatea Elenă locală ne spune că „are în prezent atât membri de origine greacă cât și membri simpatizanți, care s-au alăturat organizației noastre, fiind atrași de frumusețea Greciei și a culturii ei. Deseori s-a întâmplat să ni se alăture membri noi după ce au fost în concediu în Grecia. Întorși din vacanță, au fost atât de impresionați de ceea ce au văzut acolo, încât și-au dorit să caute informații despre Vechea și noua Eladă. Astfel au descoperit cu bucurie că la ei în oraș există un loc unde pot simți o mică parte din Grecia.”

În cadrul Comunității elene pietrene funcționează de mulți ani Ansamblul de dansuri „Niki”, condus de coregrafa Nicoleta Vinerica, cea care afirmă mereu când are ocazia: „Atunci când dansezi grecește, sufletul e vizibil în oglindă, mișcarea trupului e artă, e icoană, iar muzica e un sunet sfânt.”

Tot acum, în prima parte a anului, poporul elen sărbătorește Ziua Națională. Data aleasă, 25 martie, nu este, evident, întâmplătoare. În acea zi, la 1821, se dădea startul Războiului de Independență de sub stăpânirea Imperiului Otoman, ampla acțiune revoluționară având ca urmare apariția Primei Republici Elene.

Autor articol: Valentin ANDREI