La Iași, în februarie-martie, a avut loc cea de-a treia ediție a proiectului „Luna Sculptorilor Români”, pentru a celebra 147 de ani de la nașterea marelui artist Constantin Brâncuși, reunind, în cadrul celor 11 expoziții solo și colective, peste 185 de sculpturi, 51 dintre ele fiind prevăzute pentru a fi amplasate în aer liber.
O expoziție de grup, atunci când reunește în galerie nume importante ale sculpturii românești contemporane, este asemenea unui concert. Fiecare lucrare, cu propria partitură, dialoghează cu sau își extinde metafora asupra spațiului. Acest spațiu este Galeria „ArtEast” care, pentru o lună, găzduiește într-o formulă stilistică aparte, o parte din evenimentul „Luna Sculptorilor Români”.
Prezențele tăcute, solemne, încastrate în bronzul șlefuit, creații ale artistului Felix Aftene, conturează o atmosferă ce pendulează între momentul prezent și proiecția atemporală a esenței umanului, a perfecțiunii exprimate prin transcrierea în tridimensional a preocupărilor față de „chipul” arhetipal al ființei. Consecvența temelor din pictură, vastele trimiteri mitologice, fac ca lucrările de sculptură să încorporeze prototipurile din culoare, din lumea visului lucid, conturând biografii palpabile și pure ale „himerelor”, „chronoșilor”, „protectorilor” și a făpturilor înaripate ce compun, în parte, narațiunea despre sine a lui Felix Aftene, ancorate în prezent și care totuși respiră spațiu și timp.
Alături de discursul metaforic, ce trimite la o spiritualitate ce poate fi înţeleasă doar prin faptă, sculptorul Vladlen Babcineţchi încearcă să surprindă starea de nediferenţiere a materiei, atotpotenţialitatea originară, şi de aceea „Îngerul” său aparţine şi reprezintă simultan lumile cunoscute, reflectându-le, trimiţând înspre Cosmos. De la facere, deschidere, la conştiinţa energiilor făuritoare, sculptura lui Vladlen Babcineţchi depăşeşte simbolistica ce doar ia la cunoştinţă, cuprinde lecţia bizantină, suprapusă antichităţii greceşti, filtrată prin sentimentul fiinţei care îşi trage seva din tărâmurile acestei ţări şi care, prin tehnica sa, universalizează un cod care nu este încifrat în materie, ci în privirea fiecăruia dintre noi.
Efectul bronzului la sculptorul Ilie Bostan păstrează ceva inefabil, o clipă peste timp şi spaţiu, o punte peste veacuri. Antropomorfizate, ființele sale, adesea surprinse într-un fragment de acțiune ori sugerând prin detaliu potența întregului, surprind prin esențializare, prin dezbrăcarea prin simplitate a complexului traseului pe care fiecare sculptură în parte pare a-l evoca. Mesajul nu este prelucrat pentru exterior, ci vine dinspre miez spre în afară, spre scoarța aparentă a ființei. „Waterloo” cuprinde, într-o capsulă expresivă, lecția umanității în termenii disperării și cruzimii, a victimelor incapabile să-și spună povestea peste ani. Fragilitatea conturată prin căderea corpului contorsionat păstrează eroismul actului, dramatismul transformat de istorie în emblemă. Ilie Bostan este sculptorul care traduce în bronz tensiunea, transformând-o explicit în memorie și conștiință.
Prin extragerea formei din masa lemnoasă, Dinu Câmpeanu transpune structurile formale arhetipale transmise de-a lungul veacurilor, se înfățișează asemenea sculpturilor titanice din civilizațiile străvechi, impresionând prin monumentalitate. Forma pare a se desprinde de propria greutate și se înalță pe traseul semnului simbolic, prin trimiteri la ciclicitatea vieții, continuitate și aspirația către înalt.
În sculptura Gabrielei Drînceanu există o balanţă între personal şi universal, între emoţie şi receptivitate, ceea ce ne arată că în fapt, fiecare personaj în parte este mai mult decât un totem şi mai degrabă o rezultantă a acelei amprente unice pe care fiecare individ o poartă cu sine pe lume. Tiparul iconic sau de organizare spaţială hieratică o fascinează pe artistă, dar nu îşi pune amprenta decât, pe alocuri, la nivel conceptual. Antropomorfizarea lemnului sau a metalului, oprirea timpului în articulaţiile neclintite, de fapt, senzaţia de mişcare naturală, de coregrafie ce sugerează desprinderea de pe pământ sau zborul, pe care ţi-o creează fiecare lucrare în parte, este amplificată prin gestualitate, gestul purtând cu sine umbra pe care o proiectează. Privite cu atenţie, inserţiile amplifică rolul fiinţelor îngereşti de mijlocitor între pământesc şi celest, sau mai mult de vehicul între proiecţia vizibilului, palpabilului şi naraţiunea intrinsecă, cu valenţe spirituale.
Maxim Dumitraş are în matricea sa artistică arhetipul şi perpetua căutare de substituire a golului prin locuirea absenţei în inima pietrei sau a lemnului, absenţă ce păstrează şi conservă esenţa văzutului în nevăzut. Lucrările sale cuprind întregul, sunt parte din tot şi captează pe suprafaţa lor schimbările, trecerile, devenirile. Maxim Dumitraş captează esenţa în golul-manifest, cel al deschiderii către infinit, provocând privitorul să devină conştient în faţa proceselor de creştere, senzaţie, ineferenţă. Ingeniozitatea captivantă în simplitatea „absenţei” transmite forma posibilă a universului.
Însușindu-și nu doar capacitatea de a prelucra energia și frumusețea materiei ci și miturile care hrănesc imaginarul din spatele seriei de sculpturi „Vitis”, Rudolf Kocsis, reflectă prin fragment, într-o formulă stilistică, plină, forța expresiei plastice și simbolice, multiplele posibilități ale privirii de a decoda însemnele, aparent arhetipale, ale contemporaneității.
Și fără a-l cunoaşte, atunci când priveşti lucrarea sculptorului Laurenţiu Mogoşanu, îţi dai seama că te afli în faţa unei rugăciuni în piatră, şoptită încet, ca atunci când pătrunzi într-un templu sau catedrală, iar ceea ce simţi poate fi asimilat unui sentiment de transcendență. Portretele iconografice ale serafimilor, esenţializate şi lăsate ca sensul şi nu imaginea să evoce sacrul, redefinesc în termenii spiritualităţii universale valorile şi semnificaţiile cunoaşterii religiosului, traiectoria fiind cea a „interiorului” înspre exterior. Sculptura sa depăşeşte acel mod de a trăi „acum”, sentimentul sacrului arhetipal fiind adânc întipărit în cele patru alveole, din care chipurile ancestrale te privesc, binecuvântându-te.
Ce ascunde o mască de lut? O deghizare, o imitaţie a realului, un substitut al eului, o variantă mai plăcută a fiecăruia? Și dacă acea mască înglobează tot ce ştim despre viaţă, moarte, iubire şi o preferăm nouă înşine? Poate după aşa întrebare au apărut răspunsurile prin lucrările lui Leontin Păun. Artistul ne invită să iubim, nebuneşte, nu pe celalaltă persoană, nici pe noi, nici metafizic, nici teozofic. Poate că iubirea sa nu are nevoie de un reper, ci stă în lumina care accentuează suturile ori în opacitatea de pe privirea imobilă a unui chip amorf.
Sorin Purcaru este un artist care deși preferă metalul ca material prim al lucrărilor sale, nu s-a ferit de performance ori instalație. Interogând și adesea confruntând persuasiv bagajul teoretic postmodern, Sorin Purcaru articulează răspunsuri în care nu miza estetică ori teoretizarea excesivă sunt cele care primează. Artistul reușește ruperea de gravitatea structurilor metalice clasice, selectând și inserând în fiecare lucrare fragmente de obiecte adesea găsite accidental care, la rândul lor, evoluează sub forma unor structuri independente ce se autocuprind. Fiecare lucrare în parte este înzestrată cu o raţiune aparte, tensiuni alternative, contururi ritmice ce reîntăresc interacțiunea dintre suprafața brută și cea supusă manipulării. Lucrările sale sunt de o mare puritate stilistică care poate fi simţită, dar mai ales auzită, porţile înţelegerii fiind deschise fiecărui privitor în parte. Sorin Purcaru este creatorul unei muzicalităţi unice pentru care arta este o operă a sensibilităţii şi a inteligenţei, în care sculptura acţionează ca un cod ce oferă suficiente detalii şi simboluri pentru a ne permite să-i completăm ideea şi astfel să i-o împărtăşim.
Vasile Rață este unul dintre puținii artiști pentru care realitatea devine imediată, nu prin raportarea romantizată la un timp ce implică, prin propria natură, o structură socială și politică, ci prin contactul nemediat dintre ființele ce compun artistul, din care se desprinde pregnant cercetătorul-descoperitor, arheologul propriilor structuri ale memoriei. Realitatea imediată include ca într-un continuum trecutul, fără a cădea în capcana desuetudinii unui discurs anacronic. Mai precis, Vasile Rață problematizeazăexistențe materiale, rămășițe ale unor instrumente de supraveghere și control, ori prototipuri de habitație, forme și construcții care conectează sau divid, prin resemantizare, fără a estetiza densitatea conceptuală.
Interpretarea în lemn a sculptorului Napoleon Tiron epurează toate acele elemente ce ar putea duce la o prea facilă descifrare lăsând materia, îmbricările şi striaţiile să dicteze privitorului raporturile de putere. Elementul vegetal îl domină pe cel uman, legăturile create fiind sacre prin dubla relaţie – cu familie sau cu natura, ambele la fel de esenţiale, amintind totodată de mitul regenerării organice a lui George Apostu.
Creaţia artistului Cristian Ungureanu stă sub semnul trans-disciplinarităţii, la care se adaugă o viziunea proaspătă asupra raportului dintre adevăr şi frumos. Această viziune se traduce printr-o gândire estetică ce nu anulează caracterul analitic, ci-l potenţează, prin îndepărtarea de simbolismul numerelor de tip pitagorician şi conceperea unui propriu algoritm de analiză, la baza căruia raporturile numerice traduc formele nu ca adevăruri absolute, ci ca fenomene subiective, empirice. Codarea unui limbaj ce îi aparţine întru totul peste secole de schimbări şi elaborări de noi şi noi paradigme picturale, traducerea transcedentală prin prisma chestionărilor contemporane cu privire la „adevăr” relevă un artist pentru care caracterul mistic al lucrării revalorificate este însăşi centrul spiritualităţii autentice. Astfel, geometria sacră devine prezentă în obiectele tridimensionale, în instalaţiile ready-made, intensifică procesele mentale ale fiecărui privitor prin declanşarea de noi mecanisme ce duc, treptat, la înţelegerea noastră, a fiecăruia, prin intermediul tiparelor cosmice ce ne alcătuiesc lumea.
Autor articol: Maria BILAȘEVSCHI
(rubrica Evenimente naționale din lumea artelor frumoase este realizată în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România)
