Tradiții

Rapsozi nemțeni – PAULA ANDREI, mezina folclorului nemțean

Rapsozi nemțeni – PAULA ANDREI, mezina folclorului nemțean

Nume: Andrei
Prenume: Paula
Data nașterii: 07.07.1999
Studii: Licențiată în Pedagogie muzicală, Academia de Muzică Gh. Dima, Cluj-Napoca, extensia Piatra-Neamț. Masterandă în cadrul Academiei de Muzică Gh. Dima, Cluj-Napoca, profil Musical Art. (anul 1, 2022)

Tânăra Paula Andrei continuă seria prezentărilor artiștilor de pe tărâmuri nemțene. Mezina colectivului Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț este un munte de talent, în ciuda staturii ei minione. Cântă, dansează, scrie poezii și pictează cu inspirație, dedicare și succes. Artista a absolvit cursurile de dans și cânt popular în cadrul Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț, în perioada 2012-2013. În prezent, Paula urmează, sub îndrumarea artistului și profesorului Radu-Cristian Macavei cursuri de pictură, tot în cadrul Școlii Populare de Artă.

Întrebată cum a descoperit folclorul, protagonista noastră dezvăluie că „Folclorul a apărut ca un firesc în decursul copilăriei mele. Am fost privilegiată să petrec la țară cea mai frumoasă perioadă a vieții, într-un mediu în care însuși folclorul s-a creat. Povestea cântecului popular a început în sânul familiei, alături de părinți și de sora mea mai mare, din caietele vechi ale tatălui meu, găsite pitite prin lăzi din lemn în podul casei, în care își notase versuri populare auzite la radio, pe discuri ori casete. Primul cântec popular învățat de acolo a fost «M-a pus maica la țesut», din repertoriul îndrăgitei Irina Loghin, pe care l-am cântat amândouă, de mici, pe prispa casei. Primele «lecții de canto» ni le-au oferit chiar părinții noștri. În ciuda tuturor tehnicilor învățate ulterior și a anilor de practică, tot lecțiile învățate de la părinți rămân a fi de căpătâi, căci toate se pot cultiva în orice domeniu, mai puțin pasiunea și iubirea pentru ceea ce faci”.

În ciuda faptului că dansul și cântul popular se împletesc și ambele au propulsat-o spre dezvoltarea sa artistică, Paula Andrei mărturisește că poartă cu mândrie dragostea pentru ambele ramuri ale folclorului românesc, însă aproape de sufletul ei rămâne cântecul. Asta pentruconexiunile puternice pe care le poate crea, dar și pentru formele de exprimare ce i le oferă pentru a se dezvălui ca om și ca artist.  

A intrat în minunata familie a Ansamblului „Floricică de la munte” încă din anul 2013. „Dedilia Popovici, director artistic al ansamblului, ne-a coordonat inițial în perioada în care activam în ansamblul comunei de proveniență, «Mugurașii Mărginenilor». De acolo ne-a luat sub aripa dumneaei și ne-a integrat în ansamblul pe care îl admiram, și eu și sora mea, de mici copii. «Floricică de la munte» este deja parte din mine”, a povestit tânăra.

Modestă și recunoscătoare pentru tot ceea ce a primit de la viață, Paula mulțumeștepărinților, datorită cărora a fost îndrumată să descopere aceste daruri și înzestrări primite de la Dumnezeu. Tot din sfera familială mulțumește și surorii sale Nicoleta, care a fost mereu un exemplu pentru ea. „Mulțumesc tuturor profesorilor ce mi-au oferit cunoștințele lor, nu doar profesionale, ci și personale, în special doamnelor Delia Irimie și Georgiana Șerban. Mulțumesc doamnelor Dorina Surdu, Dedilia Popovici și Carmen Elena Nastasă, care au făcut posibile evoluțiile mele artistice pe scene mai mici și mai mari, încă de când eram un pui de om și până în prezent”, adaugă artista.

A cântat cu mândriealături de Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” pe scene din întreaga țară, dar și peste hotare, performând la festivaluri sau concerte folclorice în Turcia, Italia, Belgia, Muntenegru, Polonia, Londra sau Cipru.

Paula Andrei lucrează intens la primul său album discografic, pe care speră să-l poată finaliza cu succes în acest an. Minuțioasă și atentă la tot ce-i poartă amprenta, artista speră la un prim material discografic care să o reprezinte în totalitate. „Tot ceea ce am reușit să concretizez până acum a fost lucrat cu profesionalism de către profesorul și dirijorul Călin Corai. Albumul va conține în jur de 12 melodii, acestea fiind ori din culegerile de folclor din Neamț, la care s-au adus mici modificări, ori compuse de Călin Corai, Grigore Niță sau, în anumite cazuri, și de mine”, a povestit Paula.

Fascinată încă din copilărie de îndrăgita interpretă de muzică populară Mioara Velicu, Paula visează la un duet cu celebra artistă. Tânăra nemțeancă mărturisește că repertoriul și aparițiile pline de viață ale doamnei Velicu au determinat-o să-și dorească tot mai mult să urmeze calea cântului popular.

Ca orice artist la început de drum, Paula Andrei își face planuri, muncește și luptă pentru concretizarea dorințelor ei. Prioritate rămâne, însă, să ajungă la inimile ascultătorilor și iubitorilor de folclor.

Un alt obiectiv al său este acela de a deveni un exemplu pentru viitoarele generații ce vor urma drumul muzicii populare și să rămână în cartea nescrisă a istoriei folclorului din județul Neamț.

„Iubesc muzica populară pentru că în ea s-au așezat atât de multă viață și atât de mult suflu românesc. În ea stau ascunse atât de multe povești spuse sau nespuse, pentru că este atât de diversificată și de înfloritoare de la o zonă la alta, pentru că prin ea am simțit cele mai puternice și speciale emoții, pentru că ea mereu mă aduce aproape cu inima de satul meu, de traiul simplu, pur și cu credință al strămoșilor. Pentru că există… de aceea o iubesc”, concluzionează Paula Andrei.

Autor articol: Oana-Talida COZMA