Recunoscut la nivel internațional drept autoritate în domeniul vieții și operei lui Victor Brauner, Emil Nicolae este o personalitate culturală complexă a ținutului Neamț.
Născut la 18 martie 1947, Bacău (cu numele din acte Emanuel Nadler), a devenit în 1990 membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Are o experiență vastă în domeniul presei. Este membru al Consiliului editorial al Editurii Hasefer, Bucureşti (din 2017). A lucrat ca muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ (1976-2011) şi este expert al Ministerului Culturii și Cultelor în Patrimoniul mobil.
A debutat editorial în antologia „Cerul în apă” (Iaşi, Junimea, 1970) şi a publicat peste douăzeci de volume de poezie, eseuri şi albume de artă. Este prezent în antologii de poezie şi eseuri apărute în Germania, S.U.A., Elveţia, Israel, Franţa şi Italia.
Premii, burse, distincţii (selectiv): Premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor, Filiala laşi (2000, 2006, 2012, 2018); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Bursă de creaţie oferită de Stiftung Kunstlerdorf Shoppingen (Germania, 2005); Premiul „Dosoftei” (cea mai frumoasă carte) la Salonul Librex, Iaşi, 2006 (pentru albumul monografic „Victor Brauner, la izvoarele operei”); Diploma şi medalia aniversară „Centrul Internaţional de Cultură şi Arte «George Apostu» – 25 de ani de la înfiinţare” (Bacău, 2015); Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2018).
Cel mai recent volum al său – lansat în 2022 – este „Emanuel spune” (Editura Junimea, Iași). O carte cu un puternic caracter autobiografic despre care, pe coperta IV, criticul literar ieșean Emanuela Ilie afirmă: „Creaţia poetică a Iui Emil Nicolae este rodul unei trude poetice altoite nu numai pe o erudiţie autentică (intertextul artistic, filosofic şi teologic e cât se poate de ofertant în semnificaţii), ci şi pe o conştiinţă acută a mizeriei crude, cvasi-generalizate, ce ameninţă inclusiv lumea culturală.
Discursul liric specific, unul deloc prietenos cu cititorii leneşi, denunţă din ce în ce mai tranşant, fără menajamente inutile, recrudescenţa acestei mizerii la toate nivelurile percepţiei, y compris cel textual.”
JOGGING LA AUSCHWITZ Ca şi cum n-ai călca atârni de respiraţie cum atârnă cireaşa de ram întunericul luminează cerul mai tare ca soarele inima e metronomul tristeţii mângâiate de amintirea iubitei şi la fiecare pas te simţi mai uşor cu o bucată de viaţă verde proaspăt/ „verde crud” respiraţia nu se simte respiraţia e în plămânii alergătorului ce fumos creşte iarba deasupra morților ECLIPSĂ Mâna ta rece scrie de la dreapta la stânga cu litere mici şi urâte despre întuneric mâna ei caldă scrie de la stânga la dreapta cu litere frumos rotunjite despre lumină iată explicaţia unei întâlniri ratate GEAMĂNUL „După ce vei scruta bine întunericul şi vei fi convins că nu-ţi observă cineva sentimentele gândurile gesturile abia atunci să te apropii de hubloul lunii uşor cu mare grijă ca să nu-1 atingi abia atunci să priveşti în lăuntrul cerului unde trupul tău cu numele predestinat stă în faţa cuţitului (în a 4-a zi din luna Nisan) aşteptând să te hotărăşti asupra păcatelor sau a minunilor pe care le vei săvârşi în lumina lumii de aici”. ţine minte aceste cuvinte dar să nu le spui vreodată altcuiva LECŢIA DE ISTORIE Când soarele ţi se-nfige în sânge sub arşiţa necruţătoare şi toţi au înnebunit de căldură poţi să spui şi tu adevărul despre trădare fără teama că vei fi pedepsit aşa cum viteza luminii este egală cu viteza întunericului (te repeţi) reducerea la absurd este egală cu ridicarea la aceeaşi limită de unde rezultă că adevărul rămâne o vorbă goală pe care ne chinuim de milenii să o umplem cu înţelesuri de aur – licitaţi băieţi numai licitaţi ca să crească preţul nimicului aşadar ea - cu prea multă graţie – păşea prin câmpul de maci ca peste purpura senatului roman istoria se află mereu dedesubt dar Tacitus a preferat să tacă despre asta
Autor articol: Valentin ANDREI