Jocul călușarilor ilustrează principalele trăsături ale poporului nostru, vigoarea și voiciunea, exuberanța și veselia, prin diferitele obiceiuri desfășurate în timpul ritualului. Niciodată același și mereu altul, puternic și nepieritor, străvechi de când există viață pe pământ, purtat în inimă ca pe o icoană a sufletului, păstrat din vechime printr-un tainic jurământ neștiut nici astăzi, călușul străbate milenii să ne aline deznădejdea și să ne cutremure sufletul.
Jocul este într-o permanentă evoluție. Modificările suferite în timp sunt numeroase, atât în ceea ce privește funcția cât și aria de răspândire. Jocul călușarilor se întâlnește în mai multe zone ale țării diferit ca formă și denumire. Cel mai des îl întâlnim în două forme clare – Călușul din Sudul țării, oltenesc și muntenesc.
Data de desfășurare este mobilă, de Rusalii, a 50-a zi de la Paști, și are o durată de 9 zile, terminându-se în Marțea ciocului, atunci când este îngropat steagul și se desface ceata. Numărul dansatorilor care alcătuiesc ceata este impar – 5, 7, 9, 11 sau mai mulți. În acest număr intră călușarii, vătaful, mutul și stegarul.
Vătaful este conducătorul călușului, cel mai bun dansator, care coordonează și instruiește formația, acceptă sau elimină călușarii din ceată.
În cadrul cetei de călușari poate exista și un personaj comic, Mutul, care stabilește locul unde se joacă, negociază cu gospodarul în curtea căruia intră ceata, menține ordinea și îi pedepsește pe călușarii care greșesc. Mutul este considerat simbolul cultului fertilității, creează momente comice pentru asistență, facilitând timp de odihnă pentru călușari. Principalul însemn al cetei de căluș este steagul, cu tot ce se folosește pentru împodobirea lui: pelin, usturoi, frunze de nuc, plante cu caracteristici profilactice sau de vindecare. Steagul reprezintă un criteriu de întrecere între cete – „cu cât este mai înalt, cu atât este mai bine“.
Un alt însemn principal al călușarilor îl reprezintă costumul ce-l poartă. De cele mai multe ori, costumul este unul obișnuit, de sărbătoare, peste care s-au aplicat betele sau batiste. Numărul acestora depinde de trecerea pe care o au călușarii la fetele din sat. Pe cap poartă pălărie sau fes, pe care sunt cusute 12 rânduri de gogoși de vierme de mătase tăiate sub formă de lalele, care sunt umplute de ciucuri de lână colorată. Vârful și marginea de jos sunt brodate cu mărgele colorate. Ciorapii sunt lungi până la genunchi, brodați bogat cu motive geometrice și întregesc ornamentația generală a costumului.
Mai întâlnim bețe, săbii, pinteni, zurgălăi și ciucuri atârnați de talie.
Călușul în complexitatea lui este un spectacol prin tot ce se întâmplă pe toată perioada de desfășurare, prin virtuozitatea și complexitatea mișcărilor, prin tehnica deosebită de execuție. Dansul se execută în formație, călușarii sunt dispuși monom pe linia unui cerc.
Autori articol:
Ion LUCHIAN și Claudiu LUCHIAN
Foto: Octavian POPA
