Melodia este unul dintre elemente adiacente esențiale ale dansului. Așadar, în acest număr relatăm, pe scurt, despre melodie, cea fără de care dansul nu se poate desfășura.
Pentru realizarea dansului tradițional este nevoie de un sprijin ritmic provenit din exterior. Acesta este generat de structura și modalitatea de interpretare a melodiilor vocale sau instrumentale, de tempoul melodiilor, de felul acompaniamentului, de strigături, șuierături, bătăi din palme, pocnituri din degete sau de diverse accesorii (bețe).
Dintre toate elementele adiacente dansului, melodia are rolul cel mai important, ea fiind indispensabilă. În dans întâlnim melodii foarte variate. Unele sunt în ritm binar și binar sincopat, mai ales cele din repertoriul păstoresc, precum și cele din Oaș, Maramureș sau Bihor.
Aceste melodii sunt alcătuite din două, trei, patru sau mai multe fraze muzicale, în succesiune precisă, fixă. Această formă fixă o întâlnim adesea la melodiile din două, uneori și în cele din trei fraze, unde a treia frază muzicală are rol de cadență clasică.
Începând cu structura din patru fraze muzicale, întâlnim o foarte mare libertate în succesiunea lor, libertate care se accentuează pe măsura creșterii numărului acestora. Frazele muzicale au de obicei patru măsuri, însă pot fi și din trei măsuri, care alternează cu cele de patru. Accentul melodiei urmează de obicei accentul coregrafic, păstrând chiar și contratimpul specific.
Păstrând raportul dintre accentul melodic și cel coregrafic, distingem două tipuri de dansuri: când accentele coregrafice coincid cu cele melodice, avem dansuri cu suprapunere dimensională concordantă, iar când accentele coregrafice sunt contrare cu cele melodice, avem dansuri cu suprapunere dimensională neconcordantă.
Autori articol:
Ion LUCHIAN și Claudiu LUCHIAN
Foto: Octavian POPA
