GABRIELA ADAMEŞTEANU despre Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă“, Opera omnia, ediţia a V-a, 1 Martie 2021
„Premiul Național pentru Proză «Ion Creangă» mi s-a părut important de la instituirea sa. Lângă Eminescu de la Botoșani, la fel ca în mitologia noastră culturală, la fel ca în viața lor reală, stă acum Creangă de la Neamț. Două repere esențiale ale literaturii române, darurile Moldovei pentru întreaga Românie.
Am participat la mai multe ediții ale Premiului, iar vestea că sunt câștigătoarea lui în 2021 m-a bucurat foarte mult.
Tensiunea în care trăim de mai mult de 12 luni, necazurile aduse de pandemie, mă făcuseră să cred că anul acesta el va fi, ca multe alte manifestări literare, amânat sau suspendat.
De aceea, vreau mai întâi să mulțumesc Consiliului Județean Neamț care a decis, în aceste vremuri de marasm (cum le-a denumit președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop), să continue tradiția acestui premiu care dă prozei contemporane o deschidere națională. Un Premiu al Prozei și al prozatorilor actuali, care face un pandant semnificativ cu Premiul de Poezie de la Botoșani.
Mulțumesc Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», condus de Carmen Nastasă, organizatoarea evenimentului literar, și echipei sale, care au înfruntat dificultățile unui an special, susținând acest proiect și asigurând normalitatea într-o vreme anormală.
Mulțumirile mele se îndreaptă, de asemenea, către juriul cu o distinsă componență academică, istorici și critici literari, de înalt profesionalism.
Aș vrea să amintesc rolul inițiatorului, sufletul acestui premiu, domnul Cristian Livescu, remarcabil critic și istoric teatral și literar. Mulțumiri speciale domnului Nicolae Breban, un prozator pe care l-am urmărit, cu fascinație, de la carte la carte, începând din anii când nu știam că voi intra și eu în această breaslă, continuând cu anii când deja scriam, dar nu-mi imaginam că vom sta cândva alături.
Mai există un motiv, nu neapărat ultimul, pentru care mă emoționează decernarea lui. M-am născut nu departe de aici, sub cerul Moldovei, și i-am simțit tot timpul lumina, deși l-am părăsit la 4 ani.
Am crescut cu poveștile lui Creangă, citite la început de tatăl meu, un mare admirator al lui, pe vremea când «Harap Alb» mi se părea o poveste foarte lungă, dar pe care o ascultam cu sufletul la gură. Am avut o memorie foarte bună și-i știam pe dinafară și pe Creangă, și pe Eminescu, autorii care mi-au «legănat» copilăria. Au urmat apoi cărțile lui Călinescu despre ei, când încercam să ajung la misterul vieților unor autori dragi.
Creangă nu trebuie cantonat la vârsta copilăriei, el se cuvine studiat în anii mari, citit la maturitate, ca depozitar al unei culturi esențiale. Cărțile noi despre el demonstrează că poate fi și trebuie mereu redescoperit, ca un contemporan al nostru, arta lui având valențe multiple“.
DOREL VIŞAN
„Mă bucur că este acolo, la Piatra-Neamţ, o flacără pe care o ţineţi încă aprinsă pentru cultura românească.
Eu sunt legat definitiv de această personalitate a neamului nostru, Bădia Ion, pentru că am interpretat, într-un moment al carierei mele, rolul Ion Creangă în filmul lui Nicolae Mărgineanu, «Un bulgăre de humă». Există o relaţie energetică între noi. Eu m-am născut cu o sută de ani după marele nostru povestitor, astfel că mi-a fost dat ca atunci când am făcut filmul, era în 1989, să am exact vârsta pe care o avea Bădia Ion atunci când a plecat din această lume. Mi-amintesc că atunci, la filmări, domnul profesor Parascan, care era directorul muzeului, Bojdeuca, despre ea e vorba, mi-a zis că ar fi foarte frumos să merg, îmbrăcat în hainele lui Creangă, hainele pe care le purtam când filmam, acolo. Era curtea înţesată de lume, om lângă om. Pe măsură ce coboram se făcea din ce în ce mai linişte. Oamenii erau uimiţi. Îl vedeau pe Ion Creangă coborând la el acasă. S-a făcut o linişte deplină. Atunci, o fetiţă (probabil instruită de profesorii ei) m-a întrebat: «Bădie Ioane, ce s-a schimbat în lume în aceşti o sută de ani de când ai plecat matale de aici?» Am fost foarte surprins, nu mă aşteptam. Dar am fost inspirat şi pe moment mi-a venit un răspuns: «În ce priveşte binele şi răul, nu s-a schimbat nimic.»
Filmând atunci în Iaşi, am simţit cum era atmosfera din Copou, pe vremea aceea, când erau Eminescu şi Creangă la Iaşi. Întâlnire lor literare de la Casa Pogor, acolo unde veneau şi Maiorescu, şi Negruzi, şi Alecsandri, acei mari cărturari ai vremii, se producea într-o mare efervescenţă, una care astăzi nu poate fi închipuită. A fost o întâmplare unică. Între Creangă şi Eminescu a fost cea mai mare prietenie cunoscută între doi scriitori. O prietenie legată între Eminescu, patriarhul limbii române, fiinţa supremă, care l-a întâlnit pe Creangă şi pe care l-a intuit atât de bine. Eminescu, el, care era puterea Cerului, a dat de Creangă, puterea Pământului. Şi aceste două energii s-au completat una pe cealaltă. Datorită lui Eminescu s-a hotărât Creangă să scrie. Bădia Ion scria foarte greu. «Am scris lung pentru că n-am avut timp să scriu scurt», obişnuia să spună humuleşteanul. Ei doi sunt cei care au scris operă care va dura o eternitate. Ei vor fi nemuritori.
Spre ruşinea noastră, noi nu-i cultivăm destul nici pe ei, nici pe Goga, pe Coşbuc, pe Nichita, pe Adrian Păunescu…“
BOGDAN CREŢU
,,Când spui Neamţ, spui Creangă. E important să vii de undeva. El aşază, prin opera sa, zona aceea a Moldovei Humuleştiului pe harta literară a României. Cel puţin ediţiile la care am participat în juriu, calitatea a fost foarte ridicată. Premiul a fost acordat unor mari scriitori: D. R. Popescu, Nicolae Breban, Eugen Uricaru, Dan Stanca, Gabriela Adameşteanu. Ne vom strădui să menţinem acest nivel înalt.
M-am uitat pe lista nominalizaţilor de anul acesta, una cu scriitori mari. Şi au mai rămas alţii, la fel de mari, în afara listei. Asta demonstrează că avem o literatură valoroasă. Literatura română a dat mari scriitori: Preda, Ştefan Bănulescu, Ştefan Agopian, Eugen Barbu şi mulţi alţii, care se alătură celor deja amintiţi. Astfel că nu am nici un fel de complex să afirm că avem o literatură la nivelul celor occidentale. Trebuie numai să-i citim pe scriitorii noştri, astfel să-i descoperim şi să-i cunoaştem. “
NICOLAE BREBAN
,,Anul acesta Premiul a fost acordat cu voturi acordate în unanimitate Gabrielei Adameşteanu, pe care vreau să o felicit. Ne bucură că o avem lângă noi, în locurile de baştină a lui Creangă, a lui Hogaş.
Cu ocazia participării mele la acest Premiu am descoperit Nordul Moldovei. Sunt bucuros să constat că Moldova, prin poezia şi proza de aici, ajută conştiinţei româneşti actuale. Premiul de la Piatra se ridică, prin valoarea scriitorilor premiaţi şi prin valoarea lui financiară, la nivelul celui de la Botoşani. “