Noi, românii, ne mândrim cu o serie de mari personalități ale artei și culturii naționale: Eminescu, Enescu, Brâncuși… Și lista poate continua. Alături de aceste adevărate genii stă și dirijorul Sergiu Celibidache, celebru în lumea largă. Printre multe alte amănunte ale vieții sale, de notorietate este și faptul că era un spirit enciclopedic, alături de domeniul muzical fiind foarte interesat de filosofie și matematică, discipline pe care le-a studiat și aprofundat în universitățile de la Iași, București și Paris.
În tinerețe a fost atras de logică și filosofie, dar, finalmente, cea care l-a cucerit a fost muzica
Sergiu Celibidache s-a născut în ziua de 28 iunie 1912, la Roman. Celebrul muzician a absolvit liceul în orașul natal. Apoi, a început să studieze muzica, filosofia, logica și matematica la Universitatea de Arte din Iași. După absolvire, consacră cea mai mare parte a timpului său muzicii. Este admis la Academia de Muzică din Berlin (Hochschule für Musik), la recomandarea compozitorului german Heinz Tiessen, profesor al prestigioasei instituții muzicale. În timpul războiului, Sergiu Celibidache și-a continuat studiile, fiind autorul unei teze doctorale excepționale intitulate „Elementele formative în tehnica de compoziție a lui Josquin des Pres” („Formbildende Elemente in der Kompositionstechnik Josquins des Pres”).
Tot la Berlin, în 1945, va debuta ca dirijor, conducând orchestra Filarmonicii din Capitala Germaniei. Era începutul unei prodigioase cariere internaționale, în 1948 fiind invitat să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Londra.
Încă din tinereţe dirijează cu regularitate renumite orchestre simfonice europene şi ţine cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Academia Muzicală din Siena (1960-1962), iar mai târziu la Fontainebleau şi la München pentru tineri dirijori.
În plan componistic, a fost autorul unui „Requiem”, a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
A condus Orchestra Filarmonică din Paris.
A fost membru de onoare al Academiei Române.
Mereu sincer și direct
Fire extrem de volubilă și combativă, a criticat, când a avut ocazia, regimul comunist. Deși aflat în Vest, acolo unde și-a construit, cu muncă și talent, o carieră muzicală excepțională, Sergiu Celibidache a fost mereu cu inima alături de poporul român, de oamenii simpli rămași în România anilor 1947-1989.
În 1965, într-o scrisoare adresată surorii sale Magdalena, aflată în țară, marele muzician român scria: „Nenorocirea e că dorm perfect, mai bine decât conducătorii voștri, care se muncesc să sincronizeze rigiditatea doctrinei cu forțele dinamice specifice poporului. (…) Eu o să vin totuși în țară… Țin să vin numai când oamenii de care depinde viitorul cultural al țării vor avea timp să mă asculte și posibilități de decizii ferite de conservatorismul și apatia clasică a vieții noastre artistice.”
Ca dirijor, avea să concerteze, după Al Doilea Război Mondial, de două ori în România:
în 1978 și 1990, la Ateneul Român din București, cu Filarmonica din München, al cărei director general a fost vreme îndelungată.
De altfel, în 1978, în cadrul unui interviu realizat de jurnalista Marilena Rotaru – interviu interzis atunci și publicat după 1989 -, Maestrul răbufnea: „Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos… Asta-i libertatea. Înţelepciunea mea a fost să-mi dau seama în momentul în care mă găsesc, aşa cum mă găsesc, alcătuit din atâtea aversiuni şi atâtea înclinaţii, că nu pot să fac altceva decât ceea ce fac. Adică am fost întotdeauna de acord cu ce făceam, dându-mi perfect seama că asta nu-i tot, că o să fie altceva, o să apară o serie de fenomene care nu pot apărea acum din cauza mea.”
În 1990, în foaierul Ateneului, avea să rostească celebra acuză adusă intelectualității românești: „Aveţi toţi o enormă vină pentru situaţia artistică mediocră în care vă găsiţi. Aţi înlesnit o mediocritate fără niciun talent, un intrigant cum nu sunt doi, să ajungă să determine evoluţia artistică a României”.
În Europa, onorat cum se cuvine
În 1991 i se decernează titlul de Profesor Honoris Causa al oraşului Berlin şi al Conservatorului din München. La 1 aprilie 1992, la inițiativa preşedintelui Republicii Federale Germania, este numit şi Cetăţean de Onoare al oraşului München. În 1993 i se decernează de către Guvernul francez titlul de Comandor al „Ordinului Artelor şi Literelor”.
A trecut în eternitate în ziua de 14 august 1996, lângă Paris.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
(Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”; arhiva ziarului „Adevărul”.)
