Slavii. Originea lor. Aşezarea lor la Dunăre
Slavii sunt un grup de popoare cu originea în Polonia de azi. În vremea antichității, erau cunoscuți scriitorilor romani ca vecinii de la Răsărit ai germanilor, sub numele de venezi. Odată cu năvălirea popoarele mongole din Asia spre Apus, acestea i-au adus cu ele şi pe slavi, care, ajunși în noile teritorii, s-au despărțit în trei grupuri mari: slavii de Răsărit (ruşii şi rutenii), slavii de Apus (polonii, cehii, slovacii), slavii de Sud (sârbii şi bulgarii).
Slavii de Sud locuiesc azi despărțiți de ceilalți slavi, în Sudul Dunării. Pentru a veni acolo din țara lor de baștină, Polonia, au trebuit să treacă prin Dacia şi să vină, astfel, în contact cu strămoșii românilor. Venirea slavilor în Dacia a avut loc în veacul al VI-lea. Un secol mai târziu, slavii trec Dunărea și pătrund în cele două Moesii, în Macedonia şi chiar în mare parte a Greciei, unde incursiunile lor ajunseră până în Peloponez.
Slavii în Dacia Traiană
Nu toți slavii au trecut din Dacia peste Dunăre, astfel că numeroase triburi de-ale lor au rămas pe țărmul stâng, așezându-se pentru totdeauna în Dacia lui Traian. Acești slavi au locuit, așadar, veacuri întregi împreună cu românii din aceste părți și numai încetul cu încetul și-au pierdut limba și obiceiurile, adoptând graiul și tradițiile românești. Așa s-a ajuns la românizarea slavilor, care s-a desăvârșit în veacul al XII-lea.
Până târziu au rămas, în special în Transilvania, rămăşiţe de-ale lor, una dintre ele fiind numele de șchei: cartierul Şchei din Braşov sau localitatea Şcheia în Moldova.
Din aceste urme se vede că limba slavilor Dacici era cu totul asemănătoare cu a bulgarilor, de aici concluzia că slavii din vechea Dacie erau o ramură a poporului bulgar.
Vechea cultură slavă
Slavii au avut o influență însemnată asupra românilor, lăsând urme adânci în limba și obiceiurile lor, ceea ce nu se poate afirma în cazul celorlalte popoare barbare care au trecut prin Dacia. Dacă hunii, goţii, gepizii şi avarii au dispărut fără urmă, slavii au influențat foarte mult poporul nostru. Această deosebire se datorează întâi faptului că slavii au rămas stabiliți multă vreme în Dacia, pe când ceilalți barbari erau numai în trecere și cu stăpâniri efemere în aceste părți. Pe de altă parte, slavii nu erau cu totul barbari. Deși păgâni, ei nu erau un popor nomad de păstori precum popoarele din stepele Asiei, ci cunoșteau şi practicau agricultura din timpuri străvechi.
Ogoarele se stăpâneau la ei în devălmășie de către ginți, adică grupuri de familii mari, înrudite între ele, formând un sat întreg. La romani proprietatea era individuală, fiecare avea bucata lui de pământ deosebită și grănițuită de a vecinului. Satele slave formau împreună mici stătulețe conduse de cnezi sau jupâni și care se întindeau pe valea unui râu, fiecare vale alcătuind o organizație deosebită. Rar au izbutit slavii să formeze state mai mari, obiceiul lor fiind să trăiască despărțiți în triburi foarte numeroase.
Religia slavilor era păgână; ca toate popoarele primitive, ei se închinau forțelor naturii, zeul lor mai însemnat numindu-se Perun, zeul trăsnetului din cer. Temple nu aveau, căci vechii slavi se închinau zeilor lor sub cerul liber. În legătură cu credința lor erau o mulțime de obiceiuri și practici superstițioase. Multe obiceiuri păgâne la nunți, înmormântări și sărbători s-au păstrat în popor și după primirea creștinismului și au fost adoptate și de poporul nostru. Un exemplu este Caloianul, jocul în jurul focului.
Influenţa slavă asupra românilor
Conlocuirea și contopirea slavilor-bulgari din Dacia cu românii și existența unei vechi culturi slave au dus la o importantă influențare a românilor. Această înrâurire se regăsește mai ales în limba română, una romanică. În cursul veacurilor, însă, pe această temelie latină s-au adăugat o mulțime de influențe străine, ale limbilor popoarelor cu care românii au venit în contact. Dintre aceste elemente împrumutate de limba română cele mai numeroase și mai importante sunt cele slave.
În afară de urmele lăsate de slavi în limba românească vorbită, mai avem o mulțime de numiri slave ale râurilor, dealurilor, satelor și orașelor din țara noastră. Astfel, râuri însemnate au numiri slave, ca Dâmboviţa (în slavoneşte râul stejarilor), Bistriţa (râul repede), Râmnicul (râul cu peşti). Avem şi numiri de localităţi, ca Grădiştea (loc de cetate), Zlatna (mina de aur), Crasna (Frumoasa), Bucovina (pădure de fagi). Aceasta arată că în acele locuri au locuit slavii împreună cu românii.
Slavii au mai împrumutat românilor și vechea lor organizație socială și politică. Astfel și românii au început să aibă stăpânirea pământului în devălmășie (în comunitate de avere a unui sat întreg), să aibă mici stătulețe, așezate de-a lungul văilor râurilor, ale căror căpetenii purtau titluri slave de cnezi și voievozi. Între obiceiurile poporului nostru s-au strecurat multe obiceiuri și superstiții de-ale vechilor slavi păgâni, iar când slavii s-au creștinat, au avut o adâncă influență și asupra bisericii românești.
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
