București, „Luceafărul” poeziei noastre, Mihai Eminescu, iar la 3 august, iubita sa, poeta Veronica Micle, se hotăra să îl urmeze în eternitate, stingându-se din viață la mănăstirea Văratec, pe 31 decembrie, în faptul serii, avea să treacă în neființă și prietenul cel mai apropiat al Poetului nepereche, povestitorul fără egal Ion Creangă. Vestea s-a răspândit rapid prin Sărărie, apoi în tot târgul Iașului și, inevitabil, avea să afle imediat țara întreagă că humuleșteanul, învățător iubit de elevii săi, s-a stins precum o lumânare.
Comemorarea lui Ion Creangă în documente
La două decenii și jumătate distanță, într-un raport al Şcolii Primare mixte din Humuleşti, din 15 ianuarie 1915, către Revizoratul şcolar al judeţului Neamţ, sub semnătura „dirigintelui N. Bancea”, se consemnează „modul cum s-a făcut comemorarea de 25 de ani de la moartea lui Ion Creangă”.
Aşadar, „în ziua de 31 decembrie 1914, în timpul vacanţei Crăciunului, împlinindu-se 25 de ani de la moartea marelui scriitor popular Ion Creangă, născut aici în Humuleşti, a cărui casă se păstrează şi astăzi, am ţinut de a mea datorie să fac o serbare aleasă, pentru comemorarea neîntrecutului prozator. În urma consfătuirii cu colegii din localitate şi cu domnul primar, am fixat ziua de 3 ianuarie a.c., când a şi avut loc această serbare cu următorul program: ora 10 dimineaţa, s-a oficiat panachida la biserica din Humuleşti, în chilia căreia Creangă a învăţat primele buchi”, iar după serviciul religios amintit „s-a făcut un pelerinaj la casa unde s-a născut I. Creangă şi despre care povesteşte multe lucruri frumoase în «Amintiri din copilărie»”.
Se menţionează că „la serviciul divin şi la pelerinaj, au luat parte: elevii şcolii din Humuleşti cu drapelul, membrii Bibliotecii «Ion Creangă», membrii Băncii Populare «Ion Creangă», autorităţile locale şi un numeros public compus în majoritate din sătenii din Humuleşti şi satele vecine. Pe drum şi la casa povestitorului „s-a cântat «Deşteaptă-te române», de către corul mixt sub comanda subscrisului”, acesta vorbind aici pe înţelesul poporului prin care arată însemnătatea serbării şi despre viaţa şi meritul lui Creangă ca învăţător şi scriitor”, iar la sfârşitul cuvântării „corul a intonat «Graiul neamului» şi «La arme!», de Castaldi”, iar primarul D. Zamvel „a mulţumit pentru munca depusă în reuşita serbării”.
În aceeaşi zi, „sara, cu începere de la ora 9, s-a dat altă serbare populară în pavilionul Grădinei publice, la care a luat parte majoritatea sătenilor”. Programul serbării s-a deschis cu corul „Deşteaptă-te române”, după care a urmat cuvântarea ocazională despre I. Creangă ţinută de Leon Mrejeriu (fost elev al Şcolii domneşti de la Târgu Neamţ, învăţător şi prefect de Neamţ – n.n.). A urmat „Graiul neamului” (cor), cuvântarea studentului Ispir, câteva cuvinte despre Ion Creangă de un absolvent din Humuleşti, C. Lungu, „Cucule cu pene sure” (cor), „Oltul” poezie de O. Goga, „Vântuleţ de primăvară” (cor), „Meseriaşii”, piesă jucată de elevii şcolii din Humuleşti (probabil meseria ce se referea la ţesătoria sumanelor şi negustoria acestora – n.n.) şi „La arme” (cor), de Castaldi.
În paginile ziarului „Ceahlăul”, din 17 ianuarie 1943, găsim un alt articol referitor la memoria povestitorului din Humuleşti, intitulat simplu și sugestiv „Ion Creangă”, sub semnătura lui Mihail Avădanei. Cum la 31 decembrie 1942 se împliniseră 53 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Creangă, autorul trece în revistă portretul scriitorului, o parte din activitatea literară, cea de învăţător şi comportamentul povestitorului față de cei din jur. Este amintită regularizarea participării la şedinţele „Junimii”, unde „aducea acel iz al satului moldovenesc sănătos, la mirosul căruia unii dintre cei care-l socoteau un tolerat în această societate vor fi strâmbat din nas”. Creangă „apărea neprefăcut, plin de duh, strein şi indiferent la orice convenienţe dulcege”, pe care le socotea „mofturi boiereşti”. El era „tipul ţăranului moldovean, în ce are acesta mai spiritual şi sănătos în el.”
Nu întâmplător „aşa a rămas toată viaţa şi de aceea, scrierile lui, «Amintirile din copilărie» și poveştile, sunt foarte mult cetite şi în ţările streine, din ele luând multe popoare cunoştinţă despre ţăranul român şi în special cel moldovean”.
Creangă a fost şi un neconformist. Este şi motivul pentru care „ajuns diacon în Iaşi, el nu poate păstra sutana, fiindcă nu se putea supune anumitor rigori formale, impuse tagmei preoţeşti, pe acele vremuri”.
Lucruri minunate se spun şi despre felul „de a fi ca învăţător”, mai ales marea lui dragoste pentru copii: „Ce plăcut va fi fost să te înveţe carte Ion Creangă!”, se întreba retoric amintitul autor. Ajuns învăţător al celor mici, „misiune pentru care era minunat înzestrat”, a devenit un adult pentru aceştia: „nimeni dintre elevii lui n-ar fi vrut să treacă în altă clasă şi să schimbe pe acel care nu a intrat niciodată în clasă decât zâmbind şi cu basmul sau ghiduşia pe buze”.
Autor articol: Prof. Gheorghe RADU
