Vechi hrisoave vorbesc peste veacuri despre întemeierea la Hangu a unei mici cetăţi, cunoscută în zonă drept Curtea de la Hangu.
Se spune că puternicii Cantacuzini, nişte pătimaşi cotropitori de moşii, cu deosebire în paguba răzeşilor şi a mănăstirilor, au ajuns şi în judeţul Neamţ, unde aveau să strângă peste 80 de sate şi părţi de sate.
Aşa s-a făcut că Hatmanul Gheorghe, care deţinea pământuri prin partea locului, neavând, pare-se, moştenitori, partea lui de moşie învecinată cu schitişorul lui Silvestru a încăput pe mâna Cantacuzineştilor […] şi aşa noii stăpâni au început să-şi facă din Schitu Hangului (Silvestru) o adevărată cetate, îmbunătăţind vechea gospodărie, durând curţi mari în lăuntrul puternicilor ziduri ridicate de Antonie Ruset şi încălcând moşioara schitului ce se întindea spre răsărit, în vecinătate.
Călugării din vechiul schit, de voie, de nevoie, s-au strămutat în altă parte, ceva mai la vale, unde şi-au ridicat o bisericuţă din lemn numită Schitişorul.
Cronicarul vremii continuă povestea. Oricum se vor fi aşezat aici, noii stăpâni au făcut din Schitul Hangului una din cele mai puternice cetăţi ale Moldovei în afară de cunoscutele cetăţi de la Suceava şi Neamţ, adăpostul cel mai bine întărit şi apărat era această curte cantacuzinească cu ziduri groase, înaltă de patru stânjeni, cu turnuri puternice cu metereze, la fiecare colţ, cu hrube adânci, tainiţe ce deschideau drum ascuns, la vreme de grea primejdie, tocmai în munte, în afară.
Palatul Cnejilor de la Hangu a jucat un mare rol în trecut, slujind în nenumărate rânduri, vreme de aproape două sute de ani, ca refugiu, adăpost sigur pentru boierii mari ai ţării, când capitala nu le mai prezenta destulă siguranţă.
Oridecâteori se tulburau lucrurile în ţară, prin desele schimbări de Domnie, sau prin încălcări de oşti străine, boierii ieşau la munte, la Hangu.
Sunt multe întâmplări legate de Curtea de la Hangu.
Se povesteşte cum că odată la o năvălire a tătarilor în munţii noştri, un bătrân, anume Lazăr, cu cei şapte feciori ai lui, nu i-au lăsat pe oameni să fugă, ci cunoscând bine felul de luptă al duşmanului, anume că de pe cai ei nu se dădeau jos, i-au învăţat pe săteni cum să le ţină calea şi să-i lovească. I-au aşteptat şi izbit moldovenii într-un loc de pe fundul Hangului, tocmai pe unde trecea drumul cel vechiu, pe Dealul Doamnei. Moldovenii, după planul lui moş Lazăr, au zăgăzuit drumul dinspre munte cu brazi tăiaţi, iar pe de laturile şleahului, pe o întindere mare, au tăiat mulţime de brazi bătrâni, înţinându-i numai atâta cât să nu se răstoarne singuri. Când a intrat toată hoarda în pădure şi a dat de închisoarea făcută de-a curmezişul drumului, la semnalul buciumelor s-au şi năruit un rând de brazi, care căzând de amândouă părţile unii peste alţii, i-au prins pe păgâni ca într-o capcană, de n-a scăpat decât unul, pe care un puşcaş l-a ucis tocmai în sus spre Călugăreni.
Locul acesta, unde hanganii au făcut capătul tătarilor, se numeşte Palancă şi astăzi, fiind în apropierea vechiului drum numit Calea Mare, drum de multă vreme părăsit.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
