Casa Mariei Iosub, devenită şcoală în Chiriţeni
Chiriţeni, unul din cele cinci sate componente ale comunei Hangu, din judeţul Neamţ, a apărut ca sat odată cu strămutarea populaţiei din zona Lacului de acumulare Izvorul Muntelui, în anul 1959. Până atunci, Chiriţeni a fost un mic cătun care aparţinea satului Gura Hangu, având cam 30 de case.
Până în 1959, în cătunul Chiriţeni n-a existat vreodată şcoală. Copiii mergeau la şcoala din Gura Hangului.
Strămutându-se întreaga populaţie din zona căreia avea să-i ia locul apele lacului şi demolându-se şi şcolile, era neapărat necesar să se înfiinţeze o şcoala primară în satul Chiriţeni.
Astfel că, fiică a locului, Florica Galinescu, educatoare, strămutată din Gura Hangului, a făcut cerere de transfer apărând, la 1 septembrie 1959, ca prim cadru didactic al școlii.
Pentru ca noua instituţie de învăţământ să poată funcţiona, era nevoie de un spațiu, numai că acesta nu putea fi construit imediat. De aceea, cu sprijinul Sfatului Popular al comunei Hangu, a fost închiriată o cameră de 4×4 metri în casa cetăţeanului Constantin Bezim. Altă cameră mai corespunzătoare nu s-a găsit, în acea vreme, în Chiriţeni.
Trebuia, de asemenea, asigurată baza materială a noii şcoli: bănci pentru elevi, catedră, materiale didactice şi multe, multe altele.
Martor ocular, cărturarul locului, învăţătorul Teoctist Galinescu, povesteşte în cartea sa „Monografia Şcolii Primare Chiriţeni“: „Totul a fost asigurat din materialele de la fosta şcoală din Hangu. Apoi, femeie de serviciu a fost Bezim Zenovia, soţia proprietarului casei, care a fost o bună gazdă şi a întreţinut o curăţenie exemplară.
Faţă de numărul de copii prezenţi la şcoală, s-a impus al doilea post de învăţător. A fost numită Iuliana Fărcăşanu, care n-a stat decât câteva zile, fiindcă a plecat la Institutul Pedagogic, fiind numită în locul ei Anica Ursu, tot absolventă de liceu, suplinitoare.
La clasele I şi a III-a a predat Florica Galinescu, iar la clasele a II-a şi a IV-a, Anica Ursu.
Faţă de spaţiul existent, în clasă încăpeau doar opt bănci a câte două locuri, fără interval între ele; stăteau câte trei copii într-o bancă, având în faţă o tablă micuţă şi, în loc de catedră, o măsuţă. În asemenea condiţii, desfăşurarea orelor de clasă era dificilă, cu predare simultană în două serii, dimineaţa şi după amiaza, cu câte 25-26 de copii în serie. Învăţătoarea putea supraveghea cum scriu copiii, din fundul clasei. Când îi scotea la tablă sau ieşeau în recreaţie, treceau peste bănci, deranjând toată clasa, adesea răsturnând şi călimările. În spate stăteau băieţii.
Curtea şcolii era mică şi elevii nu aveau spaţiu de joc sau de desfăşurare a orelor de educaţie fizică“.
În ciuda greutăţilor întâmpinate, primul an şcolar de la Chiriţeni s-a desfăşurat şi s-a încheiat cu bine, toţi elevii promovând.
În vara anului 1960, primarul comunei Hangu reuşeşte să obţină aprobările necesare de la forurile tutelare (conducerea Raionului Piatra-Neamţ), astfel că au şi demarat lucrările construirii noului sediu al şcolii.
Evident, anul al doilea, 1960-1961, s-a desfăşurat tot într-un local improvizat. Spune Teoctist Galinescu: „Pentru anul şcolar următor, Constantin Bezim nu a mai vrut să închirieze camera. În schimb, s-a oferit Maria Iosub să dea o cameră din casa ei, cu condiţia să fie angajată ca îngrijitoare. Camera era cu un metru mai lungă (4×5 metri), aşa că s-a creat şi un mic spaţiu între bănci. Marele dezavantaj era că această cameră nu era podită, ci doar pardosită cu lut şi, din această cauză, avându-se în vedere mişcarea multă ce se făcea zilnic în clasă, se produceau nori de praf, fiind necesar să se lipească din nou cu lut, tot mai des. Curăţenia era ţinută cu greu. Geamurile fiind mici, nu permiteau aerisirea şi nici multă lumină înăuntru nu era.“
Condiţiile grele din primii doi ani de şcoală din Chiriţeni aveau să se sfârşească, întrucât în vara anului 1961 sătenii puteau să intre în noul sediu, unul construit din banii şi cu munca comunităţii.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
