Continuăm și în numărul curent să vă dezvăluim istorisiri care ne vin, pe cale orală, din veacurile de demult trecute, culese în lucrarea profesorului Daniel Dieaconu, „Legende și povești istorice din Ținutul Neamțului” (Editura Nona, Piatra-Neamț, 2025).
Legenda lui Cobal
Stânca Dochiei a născut numeroase plăsmuiri ale geniului popular, care au fost transmise din generație în generație pe cale orală. Pe unele le-au versificat unii poeți anonimi. Pe traseul de la Cabana Izvorul Muntelui spre Cabana Dochia, prin Jgheabul cu Hotaru, te întâmpină și alte toponime cu „iz antic” precum: Vulturul lui Traian, Stânca lui Cobal, Stânca Dochia. Acestea își au povestea lor.
Despre Dochia se spunea că era preafrumoasa soră a regelui dac Decebal, curajoasă și înțeleaptă, cum nu era alta în toate ținuturile dacice. Nobilii își doreau toți a o avea de soață, tarabosteșii se întreceau a-i aduce daruri și a-i face curte.
Se pare că un anume Cobal, stăpânul Cetății Petrodava din îndepărtatul răsărit, nu departe de Muntele Sfânt, Kogaiononul, Ceahlăul de astăzi, era cel spre care Dochia părea să-și îndrepte afecțiunea, tânăr dac ce se dovedise vrednic în luptele cu romanii lui Cornelius Fuscus și Tetius Iulianus. Dacii obișnuiau să treacă Dunărea pe gheață. Deseori și Dochia, îmbrăcată-n haine bărbătești, se afla printre vitejii care atacau castrele romane. Pe câmpul de luptă, Traian împăratul, travestit în haine simple, cunoscu pe Dochia și fu pătruns de iute iubire.
Nici Dochia nu rămase indiferentă în fața frumosului roman, necunoscându-i însă neamul și rangul. Cobal observă răceala Dochiei și, aflând cine era iubitul ei, hotărî să-l dea pierzării. Prilejul nu se lăsă mult așteptat, căci tocmai începu primul război daco-roman. Cobal încercă să-l asasineze pe împărat. Prins, fu dus la Roma, unde l-au încarcerat într-o hrubă umedă și întunecoasă.
Dochia află cine era cel pentru care-i bătea inima: cel mai de temut dușman al neamului ei. Începu cel de-al doilea război. Cetate după cetate cădea în fața berbecilor, balistelor și catapultelor romane. Sarmisegetuza fu cuprinsă de flăcări, iar marelui templu al lui Zalmoxes i s-au dărâmat stâlpii.
Dochia, îmbrăcată în ciobăniță, fugi spre Ceahlău, unde, în bejenie, viețuiau mulți daci. Cobal scăpă și el din închisoare și porni spre dava sa de la poale de Ceahlău. Pe munte, Dochia îl aștepta. Traian însă nu renunță la a o găsi pe Dochia și porni pe urmele sale spre Nordul Daciei.
Pe Ceahlău, legionarii lui Traian înconjuraseră pe Dochia și pe Cobal. Dochia întinse mâinile rugătoare spre Zalmoxes:
– O, zeule al străbunilor mei, fă-mă stâncă fără viață, dar nu mă lăsa în mâna celui mai mare dușman al țării mele!
Cobal, Dochia și oile au prins rădăcini de piatră. Traian întinse în zadar brațele spre a o cuprinde pe Dochia. Îl întâmpină o stâncă rece. Înainte de-a pleca, își lăsă vulturul imperial să o păzească pe Dochia. Zalmoxes l-a prefăcut și pe el în stâncă.
Lângă Dochia, o piatră mare, ce s-a împuținat odată cu „ruptura omătului” de la 1704, stau oile, Cobal e mai sus și, nu departe, la fel înveșmântat în stâncă, stă „Vulturul lui Traian”, mărturie mută a unor vremuri demult uitate…
Autor articol: Prof. Daniel DIEACONU
(din cartea „Legende și povești istorice din Ținutul Neamțului”, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2025)
