Implicare socială – CLAUDIA FILIP, președintele Asociației „Claudia, încă o șansă“

Ne îndreptăm atenția luna aceasta, la rubrica „Implicare socială“, asupra unui om iubitor de animale, dar în egală măsură aproape și de nevoile semenilor lui. Claudia Filip, căci despre ea este vorba, este invitata noastră la un interviu ce dezbate soarta patrupezilor fără stăpân, nevoile lor, dar și despre soluțiile și proiecte propuse de ong-ul pe care-l prezidează. De asemenea, rândurile următoare sunt despre modestie, despre cum să fii un exemplu în comunitate și despre îndemnuri la implicare!

Înainte de înființarea Asociației „Claudia, încă o șansă“ ați fost, ani la rând, voluntar în cadrul altor organizații neguvernamentale cu profil social. De unde a izvorât dorința de a vă implica în nevoile celor din jur și de a oferi sprijin?

Claudia Filip: Fiecare dintre noi avem în spate o experiență de viață. De multe ori m-am gândit că sunt un om norocos, pentru că nu mi-au lipsit multe lucruri și am avut mereu puterea să mă reinventez și să o iau de la capăt. Am făcut multe greșeli și am încercat să învăț din ele.

Am avut norocul să am mentori buni, precum Monica Sofron și Carmen Suciu, și împreună să intrăm în case de care crezi că există doar în filme. Nu mi-am imaginat că există în România lui 2021 atât de multe case fără curent electric, că sunt copii care nu știu gustul unei prăjituri și nu au auzit niciodată povești. De cele mai multe ori plecam plângând din astfel de case și îmi tot spuneam că trebuie să fac ceva, și iată-mă!

Denumirea „încă o șansă“ poartă o încărcătură puternică. Ce v-ați propus când ați plecat la drum, care sunt obiectivele? Cui vă adresați?

Claudia Filip: Este o organizație non-profit, nou înființată, constituită din nevoia de a veni în sprijinul comunității. Asociația are drept scop protejarea mediului înconjurător, apărarea drepturilor animalelor și stoparea cruzimii față de acestea și de asemenea, are un scop educativ, social, umanitar, economic și de reprezentare în raport cu autoritățile, cu organizații non guvernamentale, cu agenți economici, cu terți. Ne adresăm tuturor. De la tineri și mai puțin tineri, elevi, profesori, părinți, bunici, iubitori și neiubitori de animale. Ne adresăm tuturor celor ce vor să ne asculte, iar celorlalți vrem să le atragem atenția prin faptele noastre.

Motto-ul meu este: „Haideți să nu mai așteptăm ca lucrurile să se întâmple, haideți să facem ca lucrurile să se întâmple.“ Convingerea mea este că, dacă vom colabora, dacă vom conlucra, putem face ceva constructiv pentru comunitatea noastră.

Problema animalelor fără stăpân există de ceva timp, și nu numai la noi, ci şi în alte ţări europene. Care considerați a fi soluţia optimă pentru a nu mai avea animale abandonate pe stradă?

Claudia Filip: Animalele se înmulțesc cu o rată mult superioară posibilităților de adăpostire. Există un mare excedent de căței și de pisici și de aici apare abandonul. Nu avem o cultură a sterilizării animalelor de curte. Ne confruntăm cu ignoranța oamenilor, nu știu ce trebuie făcut, nu le pasă, nu vor să înțeleagă.

La momentul actual soluția este sterilizarea. Este un proces de durată, având în vedere numărul mare al animalelor de pe străzi. Personal, cred că trebuie să sterilizăm masiv câțiva ani la rând pentru a reuși să diminuăm numărul lor. Problema aceasta durează de zeci de ani și nu se va putea rezolva peste noapte. Dacă nu ne unim forțele, dacă nu încercăm să educăm oamenii, generațiile viitoare, dacă nu acționăm, s-ar putea ca peste câțiva ani să fie prea târziu.

Cât de deschiși sunt cetățenii în momentul în care sunt solicitați să sprijine financiar activități ce vizează animalele fără stăpân?

Claudia Filip: Am început acest proiect în luna februarie cu un vis: să sterilizez 100 de căței și pisici. Nu aveam bani, nu aveam sponsori, nu aveam prea mulți susținători. Făcusem un calcul și mă întrebam de unde o să scot eu atâția bani.

Am început campania de sterilizare cu 700 de lei donați de elevii clasei a IX-a B de la Colegiul Național „Petru Rareș“. Sunt niște copii fantastici, care au organizat două acțiuni caritabile în care au adunat alimente, îmbrăcăminte, rechizite pentru familii defavorizate, au cumpărat granule și conserve și m-au însoțit în adăpostul public, apoi au gătit hrană caldă și am împărțit-o bătrânilor singuri și bolnavi din comuna Dragomirești.

Activitatea noastră este susținută de donațiile oamenilor și se bazează pe ajutor minimal, dar care oferit constant ne permite să continuăm campania de sterilizare.

Asociația „Claudia, încă o șansă“ a fost înființată anul acesta, de aceea am avut foarte puține formulare 230 prin care o persoană poate redirecționa impozitul unei entități non-profit, dar sperăm ca în anii ce urmează să beneficiem de cât mai multe astfel de formulare.

Am primit sprijin din partea unor oameni cu suflet, care ne donează constant, avem câteva firme care ne-au redirecționat impozitul pe profit și, astfel, reușim să plătim sterilizările și hrana animăluțelor. Am avut norocul să fim remarcați de oameni importanți care ne-au organizat două evenimente caritabile în urma cărora s-au strâns 20.000 de lei, bani folosiți integral pentru campania de sterilizare.

Care sunt principalele proiecte demarate de Asociația ,,Claudia, încă o șansă”?

Claudia Filip: Cel mai mare și mai important proiect al nostru este Campania de sterilizare gratuită pentru câini și pisici cu sau fără stăpân din Piatra-Neamț și din împrejurimi. Până astăzi au beneficiat de această campanie un număr de 800 de animale, iar costul se ridică la 61.000 de lei. Sperăm să încheiem anul cu peste 1.000 de sterilizări.

Un alt proiect de anvergură este „O zi în adăpost“. În fiecare duminică, de mai bine de un an, mergem, cumpărăm alimentele și hrănim câinii din adăpostul public din Piatra-Neamț. Ne bucurăm să constatăm că implicarea noastră dă roade, că se văd schimbări frumoase, cățeii sunt tratați mai bine, acum mănâncă din castroane și au o porție mai mare.

Un proiect social este „O masă caldă unui bătrân“. Avem în grijă câțiva bătrâni singuri, bolnavi, ce locuiesc în case fără curent electric, care au nevoie de ajutor. O dată pe săptămână îi vizităm și le asigurăm hrana și produse de igienă precum și hrană pentru animăluțele pe care le au.

Acum încercăm să ajutăm o familie cu doi copii și un al treilea care trebuie să se nască zilele ce urmează să își repare acoperișul. Trăiesc într-o casă foarte veche, practic într-o cameră, fără curent electric, fără apă curentă, cu tavanele căzute și cu vântul care șuieră prin crăpăturile ferestrelor. Nu cred că unui copil abia născut îi va face bine prima lui iarnă în astfel de condiții. Cu ajutorul unei prietene am reușit să le luăm un aragaz mic și o butelie și nu au mai fost nevoiți să facă focul la peste 30 de grade.

Povestiți-ne despre partea cea mai frumoasă și partea dificilă din activitățile cu animale fără stăpân!

Claudia Filip: Partea cea mai frumoasă a muncii noastre este bucuria pe care o vezi în ochii cățeilor când apari la poarta adăpostului. Știți care e prima reacție a unui cățel când ne vede? Se linge pe la botic.

Cu ceva timp în urmă am fost plecată o săptămână într-un schimb de experiență. Când am coborât din mașină, acasă, a trebuit să mângâi toți cei 40 de căței din dotare. Pentru câteva minute am fost înconjurată de ei și fiecare simțea nevoie să îmi arate că i-am lipsit. Asta e partea frumoasă. Simți atâta iubire, atâta emoție! Din păcate, există și partea dificilă. Ne confruntăm cu lipsa fondurilor, cu lipsa spațiilor de cazare, ne doare lipsa de empatie, lipsa simțului civic. Regretabil e că lipsește și sprijinul autorităților, lipsește educația, lipsește implicarea.

Eu vreau să mă concentrez pe ce putem face.

Știu că v-ați transformat casa într-un adăpost pentru câini și pisici. Cum reușiți să gestionați situația și cum privește acest aspect soțul dumneavoastră?

Claudia Filip: Da, într-adevăr, mi-am transformat casa într-un mini adăpost. Nu am avut intenția asta, dar, când am început să fim cunoscuți au început să sune telefoanele. Primim zilnic mesaje, telefoane în care ni se solicită ajutorul. Nu rămânem indiferenți, ajutăm cât putem, dar deja avem un excedent de animăluțe. Acum avem acasă 40 de căței și 40 de pisici, cea mai mare parte dintre ei găsiți abandonați; unii au fost adoptați din adăpostul public. Avem o colaborare foarte bune cu cei de la Poliția animalelor Neamț și avem în custodie o parte din câinii și pisicile pentru care sunt solicitați.

Din fericire, soțul meu este sprijinul meu, chiar face munca cea mai grea și mai „murdară“. A devenit expert în hrănirea cățeilor și pisicilor cu biberonul sau cu seringa.

Până în prezent și vecinii m-au tolerat, sper să o facă în continuare. Nu e chiar plăcut să latre 20 de câini în același timp. Ne-am dori să mai construim două – trei padocuri, dar ne lovim de lipsa fondurilor. Toate fondurile noastre merg spre campania de sterilizare. Aceasta este prioritatea actuală.

Care sunt campaniile pe care doriți să le organizați în perioada următoare și care sunt nevoile pentru buna desfășurare a acestora?

Claudia Filip: Vom continua campania de sterilizare atât cât va fi nevoie. Nu știu cum vom face, dar știu sigur că vom face. Vom merge în continuare duminică de duminică în Adăpostul public. Îi vom primi cu brațele deschise pe toți cei care doresc să ne viziteze și să experimenteze traiul cu multe animăluțe. Vom continua să ajutăm bătrânii și copiii care au nevoie de sprijinul nostru.

Îmi doresc foarte mult să realizez un program în care să le vorbesc copiilor, să fiu aproape de sufletul lor, să fiu prietena lor și îmi doresc ca ei să vadă în școală o plăcere, să nu le fie teamă de note, să nu îi urască pe colegi doar pentru că acasă părinții îi întreabă ce notă a luat colegul sau colega. Îmi doresc să găsesc profesori și diriginți deschiși la minte și dornici să-și învețe elevii mai mult decât teorie. Îmi doresc să văd ore de dirigenție active, în aer liber, în care copiii să simtă emoții pozitive, să fie liberi, creativi, în care să învețe să fie empatici, în care să învețe spiritul de echipă, colegialitatea. Îmi doresc să văd copiii citind și experimentând „Cireșarii“, ore de dirigenție în care să fie invitați oameni care își povestesc experiențele, trăirile. Ne transformăm copiii în roboței fără sentimente și cred că trebuie să schimbăm asta.

Îmi doresc să fiu în continuare la fel de transparentă ca și până acum, să caut și să găsesc soluții, să fiu adaptabilă și educabilă, să fiu modestă și să las o urmă frumoasă și clară pe unde trec.

Care este mentalitatea românilor în ceea ce priveşte adopţia unui animal fără stăpân, care nu este de rasă?

Claudia Filip: Exista două Românii: România celor care consideră animalele membri ai familiei și România celor ce nu văd într-un cățel mai mult de o sonerie legată cu lanțul.

Din păcate, pentru cei mai mulți dintre români adopția e doar un termen din dicționar. Mă întristează profund faptul că oamenii nu conștientizează că un cățel, o pisică nu e o jucărie, nu e un bibelou care stă acolo unde îl pui. Din păcate, trebuie înțeles că atunci când îți propui să ai unul, trebuie să ai în vedere că acest animăluț trăiește în medie 15 ani, deci ți-l iei pe termen lung. Oamenii se plictisesc repede, nu își asumă responsabilitatea, încearcă să-l paseze de colo-colo, și, în final, animăluțul sfârșește abandonat într-o parcare, într-o pădure sau într-un adăpost.

Ce se întâmplă cu soarta animalelor care nu-și găsesc o familie și nu sunt adoptate o lungă perioadă de timp?

Claudia Filip: Din păcate, acum vorbim de soarta unui procent foarte mare de animale. Cele mai multe sfârșesc pe străzi, în parcări, în păduri, călcate de mașini, moarte de foame sau în adăposturi. Sunt atât de puțini cei care se implică să le acorde o șansă. De două zile primesc mesaje de la persoane care asistă la maltratarea animalelor. În zonele rurale îndeosebi, animalele sunt privite ca niște obiecte ce pot fi folosite cât ai nevoie de ele, apoi aruncate. Tocmai am aflat că într-un sat, nu departe de Piatra-Neamț, vaca unei bătrâne cu probleme psihice a murit de foame în grajd, fără ca vreun vecin să se fi sesizat. Din păcate, lipsa de empatie, lipsa de implicare și lipsa de bunătate fac victime. Eu, personal, nu pot să-mi imaginez cum e să treci nepăsător pe lângă poarta vecinului și să nu-i dai o mână de ajutor atunci când are nevoie.

Cum ați defini în viziunea dumneavoastră conceptul de „implicare socială“?

Claudia Filip: Pentru mine „implicare socială“ înseamnă „îmi pasă“.

O societate sănătoasă se construiește prin implicarea noastră, a tuturor, prin cetățeni activi, prin acțiune dincolo de ecranul telefonului mobil. Empatia manifestată pe rețele sociale nu este suficientă. Aceasta, dacă nu este urmată de o reacție în viața reală, nu va rămâne decât un gând transmis în neant. Și asta nu ajută.

Sunt multe lucruri care ne îngrijorează, dar ce facem pentru a repara ceva din ceea ce stă să se dărâme din jurul nostru, asta este ceea ce contează. Poate nu este nimic nobil în asta, însă cu siguranță este un pas către schimbare.

Poate credem că gestul nostru nu poate schimba nimic. Poate gândul acesta nefast se frământă în mințile a 20 de milioane de români. Și cum ar fi dacă cele 20 de milioane de români ar zice, „gestul meu mărunt va schimba ceva!“?

Așa cum v-am mai spus, motto-ul care mă animă este: „Haideți să nu mai așteptăm ca lucrurile să se întâmple, haideți să facem ca lucrurile să se întâmple“.