Personalitate emblematică la nivel județean, Daniel Dieaconu este intelectualul pasionat de istorie, tradiție și autenticitate. Împătimit al Ceahlăului, dar și al împrejurimilor, într-o continuă căutare a rădăcinilor și a legendelor ce dezvăluie magia muntelui, păstrător de datini și obiceiuri din zona Grințieșului și inițiator neobosit de proiecte menite să dezvolte comunitatea din care provine, invitatul nostru dezvăluie din preocupările sale la „Implicare socială“.
Daniel Dieaconu este absolvent al Facultății de Istorie și al Facultății de Georgrafie la Universitatea din București, masterand și doctor în științe umaniste – istorie, autor a zeci de lucrări și cărți dedicate muntelui denumit „Olimpul românilor“, cercetător științific, instructor folcloric sau ranger voluntar în Parcul Național Ceahlăul. Acestea, însă, nu sunt toate preocupările intervievatului nostru, de aceea vă invităm să-l descoperiți, în tihnă, citind rândurile următoare.
Aveți un CV impresionant, sunteți un om implicat, dedicat culturii și muntelui, organizator și inițiator de diverse proiecte în comunitatea județului Neamț. Pentru început v-aș întreba care este însemnătatea zonei Grințieș-Ceahlău pentru dumneavoastră?
Daniel Dieaconu: Cu mândrie spun că am înaintaşi pe care i-am aflat în micro-istoria acestei zone încă din secolul al XVII-lea. Cu patriotism local privesc această zonă, cu luminile şi umbrele ei, aşa cum ar trebui să o facă fiecare fiu (sau fiică) a unui loc. Şi să se gândească, acolo unde e fiecare, la ce ar putea face pentru locurile şi oamenii de unde au plecat. Şi, nota bene, noi cei rămaşi acasă, la Ceahlău sau Grinţieş, păstrăm o strânsă legătură cu cei plecaţi şi care ne fac cinste.
Cum s-a strecurat dragostea pentru muntele Ceahlău în sufletul dumneavoastră?
Daniel Dieaconu: De mic copil, cu tovarăşii mei, am urcat pe munte, călăuziţi de bătrâni din sate, care ne învăţau cărările, florile, copacii, care ne arătau cum să ridicăm cortul şi să punem cele trebuitoare în ceaun, care ne spuneau poveşti, ne trezeau să vedem răsăritul… Am crescut odată cu Ceahlăul, Grinţieşul, Măgura sau Hurduga.
Multe dintre scrierile ce vă poartă semnătura au în prim plan „Athosul românesc“, așa cum mai este denumit Ceahlăul. Ce relevă cele mai interesante legende despre acest munte?
Daniel Dieaconu: Ceahlăul are o aură deosebită pentru românitate. Este muntele cu cele mai multe legende şi poveşti. La început de an am publicat la Bucureşti o carte numită „Dochia şi Traian. Poveşti şi legende din ţinutul Neamţului“. Sunt în număr de 57. Eroii lor sunt dacii lui Burebista şi Decebal, oşteni de-ai lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare sau Vasile Lupu, zâne, sfinţi, călugări, ciobani, plăieşi sau draci, iele, vrăjitoare şi strigoi. „Dochia şi Traian“ este un mit fundamental al românilor, cel al etnogoniei, iar Vasile Alecsandri culegea o frumoasă variantă a „Mioriţei“ la o stână pe Ceahlău. Munte sacru al dacilor, poate chiar Kogaion-ul, a devenit munte sfânt al românilor ortodocşi prin nevoinţa şi rugăciunea sihaştrilor şi călugărilor săi.
Ne puteți spune cum și în ce context ați reușit să culegeți toate aceste informații care sunt relatate în cărțile dumneavoastră?
Daniel Dieaconu: Pe multe dintre poveşti le-am cules de la săteni, începând de mic, când le ascultam la polog prin ţarini, sau la tăiat de lemne, la clăcile de toamnă şi de la bunicii mei, cei care m-au crescut şi care ştiau multe. Nu le-am uitat şi atunci când le-am putut scrie, le-am scris. Am citit foarte mult, am avut răbdare să ascult. Când s-a aflat de interesul meu, când mi-au apărut primele cărţi, mă căutau oamenii, în general bătrânii, să-mi povestească, să-mi ofere însemnări vechi. Şi, bineînţeles, munca de arhivă şi bibliotecă. Am fost ajutat, am prieteni care îmi caută cărţi, fac fotocopii în arhive, adună informaţii etc.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră misiunea de ranger în Parcul Național Ceahlăul? Activați ca voluntar în această postură de mai bine de 10 ani.
Daniel Dieaconu: În 2006, când s-a organizat prima tabără ranger-junior în Parcul Naţional Ceahlău, avându-se în vedere legătura mea cu muntele, zecile de excursii organizate, am fost chemat ca un fel de ghid-instructor. Am învăţat odată cu organizatorii şi copiii. Am fost apoi instructor pentru „Ţara lui Andrei“ şi experienţa ne-a ajutat să organizăm noi primele tabere de mici rangeri începând cu 2012, sprijiniţi de Consiliul Judeţean Neamţ, care a înţeles importanţa educaţiei ecologice pentru copii. Alături de regretatul Cristian Vatamanu din Poiana Largului sau Dionisie Savin din Crăcăoani, am format mai multe generaţii de rangeri juniori, pregătiţi să ocrotească ariile protejate ale judeţului alături de rangerii-seniori.
Sunteți profesor de geografie și istorie în comuna Grințieș și Ceahlău și ați inițiat diverse proiecte și tabere pentru copii. Care sunt cele mai importante activități destinate copiilor?
Daniel Dieaconu: Taberele ranger-junior au avut un impact deosebit asupra copiilor nemţeni, angrenând elevi din Grinţieş, Ceahlău, Poiana Teiului, Borca, Pipirig, Crăcăoani, Agapia, Bicazu Ardelean, Taşca, Bicaz Chei în ariile protejate nemţene: Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Natural Vânători-Neamţ, Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Cu sprijinul unor profesori iubitori de munte şi natură şi a rangerilor parcurilor, am organizat în perioada 2012-2019 tabere în cele trei arii protejate cu activităţi de ecologizare, „foto-safari“, „treasure-hunt“, „cărări ale cunoaşterii“, identificare de specii, patrulări cu rangerii etc. Am realizat două manuale pentru discipline opţionale: istorie şi geografie şi ecologie, un ghid al călătoriilor montane pentru elevi, volumul bilingv „Stâncile cu legende“ şi panourile de pe Ceahlău cu principalele legende. Aşteptăm ca după încheierea pandemiei să reluăm aceste activităţi.
O altă pasiune a dumneavoastră vă dezvăluie și ca instructor de formații folclorice. Aș vrea să ne povestiți despre proiectele artistice, pe care le-ați organizat, dedicate folclorului și tradițiilor locale.
Daniel Dieaconu: De mic am mers cu „Ursul“, „Capra“, „Cerbul“ sau „Banda lui Bujor“. Când am revenit acasă le-am reluat cu copiii, dar şi cu gospodarii. „Banda lui Bujor“ din Grinţieş este deja cunoscută, atrăgând atenţia unor mari televiziuni care au sosit la noi. „Ceata lui Vasile cel Mare“ este un grup de gospodari care cântă vechile noastre doine şi balade. Începând cu anul trecut am primit şi „haiduciţe“ şi pe lângă cântec, am adăugat şi dans. Patru buciume întregesc imaginea cetei.
„Festivalul Haiducilor“ de la Grințieș este un eveniment așteptat la Neamț. Vorbiți-ne despre conceptul acestui proiect.
Daniel Dieaconu: De la „Banda lui Bujor“ am plecat, iar în 2013 am publicat primul studiu despre haiduci şi tâlhari din România. În munţii Neamţului au hălăduit de-a lungul veacurilor mai mulţi haiduci vestiţi. La muntele Grinţieşului şi-au avut sălaşele Ştefan Bujor, Vasile cel Mare sau Ioan Pietraru, pe care memoria colectivă i-a considerat haiduci şi nu tâlhari. Ne-am dorit să rememorăm vremurile când aceştia făceau acte de justiţie socială sau luptau pentru emancipare naţională, prin cântec, joc, bucate ciobăneşti şi haiduceşti, întreceri de călărie, aruncarea baltagului, tăiat lemne cu securea şi beschia sau, pentru copii, concursuri de muzică folk, populară, costume tradiţionale ori pentru cele mai frumoase animale. Participă meşteri şi rapsozi populari, producători locali şi ansambluri din judeţ şi din ţară.
Cum considerați că este perceput, astăzi, termenul de ,,haiduc“?
Daniel Dieaconu: Omul din popor a fost cel care a făcut distincţia dintre haiduc şi tâlhar. Pe tâlhari i-a acoperit de uitare, dar pe haiduci i-a nemurit: le-au creat doine, balade, piese de teatru, poveşti şi legende care au ajuns până la noi. Haiducul e cel ce jefuia pe ciocoi şi ajuta pe nevoiaşi şi sătenii, chiar şi astăzi, ştiu aceste lucruri. Şi ştiu şi poveştile şi cântecele şi piesele de teatru pe care noi le popularizăm cu fiecare ocazie. Haiducii au devenit un fel de „brand“ al zonei şi mulţi sunt mândri de aceasta.
De unde se hrănește dragostea aceasta profundă de neam și natură?
Daniel Dieaconu: Părinţii şi bunicii din satele de munte îşi învăţau şi încă îşi învaţă copiii să respecte şi să iubească familia, neamul şi toate cele frumoase ce-i înconjoară. Am crescut şi trăit astfel şi încerc să învăţ la fel şi pe alţii.
Ce v-a făcut să rămâneți la Neamț, la Grințieș, la catedră?
Daniel Dieaconu: În 2000, am revenit la Grinţieş şi la şcoală, gândind că voi sta puţin, cât să-mi îngrijesc bunicii, cei care m-au crescut. De aici mi-am continuat studiile, e drept mai greu, şi tot de aici am participat la mai multe proiecte culturale şi ştiinţifice, publicare de cărţi şi articole în ţară şi străinătate. Nu am considerat că sunt defavorizat faţă de colegii sau prietenii mei orăşeni, chiar dimpotrivă, iar aceştia nu au Ceahlăul, Grinţieşul, izvoarele, brazii sau oamenii.
Printre proiectele inițiate de dumneavoastră se numără și Muzeul de Etnografie și Istorie de la Grințieș. Cât de dificil a fost demersul de a deschide un muzeu în această zonă? Cum ați reușit să strângeți exponatele?
Daniel Dieaconu: Proiectul l-am început tot cu „haiducii“, cu care am adunat bârne vechi din case, grajduri şi stâne. Căci a fost o construcţie „de pajişte“. Apoi am început să fim ajutaţi de Primăria Grinţieş şi Ocolul Silvic Domeniul Hangu, prin prinţul Gheorghe Sturdza, cu care mai colaborasem la două proiecte editoriale. Ne-am dorit să nu fie un simplu muzeu, ci un complex muzeal vivant şi în parte am reuşit. Avem două „stative“ funcţionale în camera mare, urzoi, vârtelinţe, sucale etc., şi am mai ridicat o construcţie care adăposteşte un atelier de tâmplărie tradiţional, funcţional şi el, şi un atelier de fierărie, cu foale, nicovală şi tocilă vechi. Am ridicat porţi tradiţionale şi gard acoperit cu draniţă la care încă mai lucrăm. Muzeul a intrat în circuitul turistic al „civilizaţiei lemnului“ din judeţul Neamţ, împreună cu meşterii săi.
Care sunt proiectele la care lucrați în 2022?
Daniel Dieaconu: Împreună cu universitarul bucureştean Iulian Săndulache, un geograf originar din Grinţieş, lucrăm la o monografie largă a Munţilor Bistriţei, o idee mai veche a noastră. Ne dorim un festival haiducesc cât mai reuşit şi cât mai multe acţiuni în natură cu mari şi mici.
Dacă ar trebui să convingeți pe cineva de faptul că muntele Ceahlăul este special, ce i-ați spune?
Daniel Dieaconu: Ceahlăul este muntele etnogenezei, este muntele cel mai cântat de literatura populară şi cultă, de la Dimitrie Cantemir până la Adrian Păunescu, cu sumedenie de poveşti pentru stâncile sale cu forme ciudate, cu grote ale vechilor sihaştri, cu o sumedenie de orhidee, cu florile reginei şi cu capre negre. Într-un spaţiu relativ mic, Ceahlăul oferă o mulţime de minuni ale naturii şi ale spiritului.
Care simțiți că este, pentru dumneavoastră, adevărata împlinire?
Daniel Dieaconu: Nu ştiu dacă un om se poate considera vreodată pe deplin împlinit. Poate gândi, poate spera la aceasta. Eu consider că omul, indiferent de vârstă, trebuie să înveţe, să muncească, să lupte pentru ceva, căci aşa precum domnul academician Dinu C. Giurescu şi eu cred că cea mai mare frică este frica de rutină.
Interviu realizat de Oana-Talida COZMA
