Cafeneaua culturală | Interviu cu maestrul EUGEN DOGA

Ce bine ar fi dacă, cu ajutorul muzicii mele, aș putea să adun toată lumea și să nu fie în ea loc pentru dușmănie. Și oamenii să privească la viitor cu zâmbetul pe buze. Visuri

spune maestrul Eugen Doga, în cartea autobiografică ,,Viața mea așa cum a fost să fie “.

Născut în 1937, în satul Mocra, în Republica Moldova, a studiat la clasa de violoncel la Școala de Muzică din Chișinău. În 1960 a absolvit Conservatorul din Chișinău – clasa violoncel, iar mai târziu, în anul 1965, clasa de teorie și compoziție, precum și cursul de dirijare simfonică.

Din 1957 lucrează alături de orchestra de la radio și începe să compună muzică. Își face debutul în lumea filmului în anul 1967, când scrie muzica pentru pelicula „Se caută un paznic“, filmat la studioul „Moldova-Film“. A scris muzica pentru circa 200 de filme, fie de acțiune, fie de dragoste.

Eugen Doga este autorul coloanei sonore pentru desenele animate „Maria, Mirabela“ , „Valentin și Valentina“, „Binecuvântată fie femeia“ sau „Singuraticilor li se acordă cămin“. Printre proiectele sale de succes menționăm colaborarea cu regizorul Emil Loteanu, alături de care a scris muzica pentru filmele „Lăutarii“, „O șatră urcă la cer“ – care a avut peste 64,9 milioane de spectatori și a obținut circa 30 de premii internaționale, sau „Gingașa și tandra mea fiară“. Celebrul vals, denumit chiar după film, i-a adus faima la nivel mondial, devenind un adevărat cult. Masterpiece-ul a fost interpretat la deschiderea și închiderea Jocurilor Olimpice „Moscova-1980“ și a Jocurilor Olimpice „Soci-2014“.

Pe lângă muzică de film, Eugen Doga a scris și muzica baletelor „Luceafărul“ (Visele stelare ale prințesei), „Venancia“ (Grimasele carnavalului), „Regina Margo“, opera „Dialoguri de dragoste“, peste o sută de lucrări instrumentale și corale, 6 cvartete, muzică pentru 13 piese de teatru și emisiuni de radio, dar și sute de cântece și romanțe, circa 70 de valsuri, creații pentru diferite instrumente muzicale sau muzică pentru copii.

Stilul geniului Doga este inconfundabil, muzica remarcându-se prin melodicitate, emoție, expresivitate și claritate. A concertat cu pasiune în Uniunea Sovietică, Rusia, Moldova, România, Republica Cehă și a avut recitaluri la Paris, Montreal, Viena, New York, Lisabona, Polonia, Bulgaria, China, Nicaragua, Cuba, Tailanda, Serbia, Elveția, Argentina și Canada.

Fenomenul Eugen Doga a adunat zeci de distincții și nenumărate premii, este Artist al Poporului URSS și deține decorări pentru realizări deosebite în muzică, cinematografie și pentru activitățile sale caritabile. A fost numit cetățean de onoare al Chișinăului, dar și al orașelor Târgu-Neamț, Craiova și Dumbreveni din România. Două dintre valsurile compuse de maestrul Eugen Doga au fost incluse în top 200 al celor mai bune lucrări clasice din toate timpurile, conform historyrundown.com. Este vorba de ,,Dulcea și tandra mea fiară“ și ,,Gramofon“.

Despre Eugen Doga au fost scrise cărți, au fost realizate filmate și documentare, iar 2007 și 2017 au fost declarați în Republica Moldova ,,Anul lui Eugen Doga“.

Genialul compozitor are, la propriu, steaua lui, planetă cu nr.10504 situată cu orbita între Saturn și Marte purtându-i numele. Comitetul pentru Denumirea Planetelor Mici ale Sistemului Solar al Uniunii Astronomice Internaţionale a Academiei de Ştiinţe din Rusia a acordat numele „Doga“ uneia dintre planetele mici, la 18 martie 2003.

L-am reîntâlnit pe maestru cu prilejul evenimentului dedicat Luceafărului poeziei românești, la Piatra-Neamț, prilej cu care l-am și intervievat. Sub titulatura ,,Eternul Eminescu“, compozitorul Eugen Doga și actorul Dorel Vișan au oferit publicului iubitor de muzică și poezie o seară de poveste, în luna ianuarie.

Este adevărat că aveți origini transilvănene?

Eugen Doga: Nimeni nu știe cu adevărat, adevărul este cu semnul întrebării. Cineva mi-a trimis o observație că în Ardeal în popor se regăsește numele Doga. Cândva, dogarii erau meșteri în construirea bisericilor, mai exact a cupolelor. Istoria este foarte simplă, ungurii mereu au alungat românii de pe pământul Transilvaniei și ca românii să găsească un loc mai liniștit treceau peste Nistru. Mama vine de la poalele Dunării, iar unchiul meu, am aflat în timp, era viceministru al Agriculturii în România. El avea o carte poștală, pe care era inserată o icoană. Icoana o știam – era de la o biserică din sudul Basarabiei, când încă erau bisericile închise. Am căpătat un document cu care am reușit să deschid biserica unde se afla icoana respectivă. Toate icoanele erau date jos, doar icoana respectivă era pe perete. Unchiul îmi povestea că oierii, în căutarea pășunilor, treceau poalele Nistrului. Unul s-a oprit într-un loc unde era apă și loc de adăpost. Acel oier a ridicat în acel loc o biserică, care a devenit mănăstire. Toate rudele de pe mamă au slujit acolo. Toți de pe linia mamei au fost artiști. Despre tata nu cunosc prea multe, doar din spusele bunicii. Am înțeles că avea multe pământuri, mașini agricole și avea grijă de toată familia care era numeroasă, el fiind singurul băiat printre șapte surori. Aceste rădăcini nu au rămas neobservate. Avem România în vene. Purtător de numele „Doga“ am văzut și în Rusia, din cauza exilării. Erau vremuri când pentru popularea zonelor, Rusia făcea deportări și strămutări, dădea pământuri gratuit, iar oamenii plecau. În zona Krasnodar au fost foarte multe strămutări de moldoveni. Dar eu am această atracție spre România, mă simt ca acasă. Am cutreierat toată lumea asta, dar România mă atrage mereu ca un magnet.

Ce fel de copil a fost Eugen Doga?

Eugen Doga: Am copilărit în satul Mocra, Transnistria. Toți se plâng că a fost o viață anevoiasă, dar eu nu mă plâng, pentru că altă viață nu este ca să o pot compara. Făceam năzdrăvănii, probleme părinților. Am fost crescut doar de mama, pentru că tata a fost în război și a fost ucis. Sunt copilul mamei și am preluat modul de viață al mamei, adică munca. Asta înseamnă că m-am împăcat cu toate obstacolele vieții, care vin pe neașteptate. Am intrat la școală în 1943. Tata m-a dus călare pe cal la școală în prima zi; toți copiii erau invidioși. Îmi amintesc ca dintr-un film: dimineața ne rugam, apoi mergeam la învățătoare să ne verifice mâinile, să vadă dacă avem unghiile tăiate, dacă sunt curate.

Cum a intrat muzica în viața dumneavoastră?

Eugen Doga: Toată viața omului este plină de taine și Slavă Domnului că există aceste taine. Fanfara care era în sat era extraordinară. Era un țigan orb care era incredibil și învăța copiii să cânte la diferite instrumente de suflat. Toată Basarabia îl cunoștea. Tare voiam să născocesc ceva să le ofer copiilor să cânte și lumea să mă laude. Am inventat sistemul meu de scriere, pentru că nu cunoșteam notele. Ce am născocit eu atunci, am găsit după 60 de ani pe computer. Cine zice că a compus muzică, zice o minciună! Totul este în natură, noi nu am compus-o, nu am descifrat-o, pentru că toate sunt în natură. Ele sunt pregătite de bunul Dumnezeu și unuia îi e dat să citească aceste lucruri, altuia, nu. Cel care compune e Cel de Sus.

Ce credeți că ați fi făcut dacă nu scriați muzică?

Eugen Doga: Voiam să scriu muzică în toate felurile, ca să cuprind pe toată lumea. Dar brațele sunt foarte scurte și m-am liniștit. Mi-a plăcut mereu să născocesc, am făcut chiar și o bicicletă. Multe am vrut să fac, dar nu am reușit să le duc pe toate la capăt. Singurul lucru pe care am reușit să îl duc la capăt a fost aparatul de radio. Pe tranșeele de pe front găseai de toate – am găsit fire de telefon, din care am făcut un aparat de radio care recepționa mult mai bine față de cele care se vindeau în magazine. Venise vremea să ne alegem viitorul la învățătură. Unii voiau la finanțe, la șoferie, toată lumea alegea să învețe ceva cu scopuri practice. Mama ar fi vrut să merg la Școala de meserii, pentru că erau doar 2 ani de învățat și mă întorceam acasă să o ajut. Am auzit la radioul făcut de mine un anunț și am ales să merg la muzică. Ba chiar trei colegi m-au îndemnat să merg acolo cu ei. Așa a început această lume pentru mine. Cine știe ce lume aveam dacă alegeam altă cale, dar sigur nu era pentru mine! Am scris multe cărți, deci dacă nu aș fi făcut muzică probabil aș fi scris cărți. În 1971 lucram la Ministerul Culturii, scriam, dar am renunțat și m-am dedicat muzicii. Era foarte riscant în timpul sovietic pentru artiștii liberi, pentru că te puteau trimite în alte locuri, la muncă grea. În 1977 am început să colaborez cu cinematograful, iar la un timp m-am mutat la cinematograful din Moscova, de unde am mai colaborat cu studiouri din Iugoslavia, Polonia și Bulgaria.

Marele regret: Ați scris muzică pentru un singur film românesc.

Eugen Doga: E un păcat pentru mine că nu am colaborat cu România. Mă mândresc cu pelicula „Maria Mirabela“ pentru că o cunoaște lumea, s-au făcut zeci de filme despre ea și oriunde merg în lume este cunoscută. La crearea peliculei l-am cunoscut pe Grigore Vieru, cu care am colaborat foarte mult, iar una dintre cele mai importante colaborări este „Lie Ciocârlie“. Pentru Vieru a fost foarte interesantă colaborarea, deoarece el obișnuia să colaboreze ușor și rapid cu alții, însă cu mine a stat mult. Țin minte că trebuia să îmi aducă versurile pentru „Maria Mirabela“ și când le-am văzut mi-a venit inspirația. Am avut noroc de a colabora cu oameni interesanți. Îmi pare rău că nu am mai fost chemat să colaborez cu cineva la Buftea. Noi, cei din Basarabia, ne străduim să scoatem românismul nostru ascuns, pe când românii șterg urmele de românism și mă întristează acest lucru. Românii vor rămâne fără România spirituală. Din păcate se introduc atâtea englezisme.

Valsul ,,Gingașa și tandra mea fiară“ se spune că l-ați scris în 10 minute. Este adevărat? A fost numit cel mai frumos vals de iubire, de actualitate.

Eugen Doga: Nu am stat să număr. Cu iubirea eu încă nu m-am împăcat. Toate lucrurile frumoase se fac în situații extreme. Un șurub dacă nu îl strângi bine, el poate să ducă la o nenorocire, deci trebuie înșurubat cu forță.

Îmi amintesc cum la miez de noapte a venit regizorul Emil Roteanu, obosit după repetiții și certuri cu actorii… făceam filmul „Dulcea și tandra mea fiară“, după Cehov. Vine la mine și îmi spune să fac un vals. Eu ascund toate notele de la alte filme, iar el stă lângă mine la pian. I-am cântat 3 note și s-a aprins imediat, nu s-a lăsat până nu am improvizat până la final. A plecat furios, iar de pe scări îmi spune că seara următoare înregistrăm improvizația cu orchestră și cor. Eu nu aveam nimic notat din ce am improvizat și toată noaptea am stat și am scris melodia, iar dimineața am predat partiturile. Seara, la înregistrare, m-am dus cu emoții, nici acum nu știu cum am reușit să fac acel vals, dar mă bucur că am reușit să fac o capodoperă.

Iar ,,Gramofon“ cum a apărut?

Eugen Doga: „Gramofon“ a apărut pentru un film polonez. După ce am terminat de scris muzica filmului și am înregistrat-o, văd la sfârșit că eroina, pe final, stă fără muzică. Am născocit această lucrare, pentru că în scenă chiar era un gramofon și de ce să nu cânte?

Mă bucur că am 2 valsuri în topul american „Cele 200 celebre melodii din toate timpurile“ și sunt chiar în primele 100.

Cum ați simțit această pandemie?

Eugen Doga: Pandemia a fost spre bine pentru mine. În această perioadă am făcut principalele lucrări din „Dialogurile Dragostei“. Nu am reușit să le înregistrez pe toate, e foarte greu în a găsi cântăreți pentru lucrări. Eu văd aceste lucrări ca pe un spectacol. Îi mulțumesc Domnului că am scăpat de boală.

Împlinirea pentru dumneavoastră este?

Eugen Doga: Cartea „Viața mea așa cum a fost să fie“ este o împlinire. „Cine sunt eu ori tinerețea mea neterminată“ așa a fost prezentată cartea la editură. Nu văd o schimbare la mine, poate doar fizică.

Cum v-ați simțit la Piatra-Neamț? Ați concertat în luna ianuarie la Piatra-Neamț, în cadrul evenimentului ,,Eternul Eminescu“!

Eugen Doga: Am venit acasă. La Piatra-Neamț am mai fost, am cântat și la „Vacanțe Muzicale“. Eu nu înțeleg diferența între Basarabia și Piatra-Neamț. Este aceeași lume, aceeași vorbă, aceleași simțiri. Încerc să mă împac cu sinele meu. Am căpătat prieteni aici și îi regăsesc mereu.