În zona de munte a județului Neamț există o comunitate de oameni harnici și dedicați valorilor identitare românești, așa cum au apucat ei de la moșii lor pipirigeni. E de ajuns, credem, a-l aminti aici pe bunicul matern al lui Ion Creangă, pentru a creiona profilul moral al locuitorilor comunei Pipirig. Urmare firească, costumul popular se poartă aici, la Pipirig, cu mare cinste, atât în zilele de lucru, cât mai ales în zilele de sărbătoare.
Una dintre persoanele care s-au dedicat (și o mai face încă) creațiilor aflate în gospodăriile țărănești – de la țesăturile care împodobesc odăile (covoare, păretare) și până la obiecte de vestimentație tradițională (ii, brâie, trăiști) – este cunoscutul (în zonă) meșter popular Rodica Ciocârtău. Ba, în anii primei tinereți, ca proaspătă noră a unui alt vestit meșter popular al Pipirigului, Neculai Dolhescu, ea a învățat să meșterească, de la croială și până la coaserea ultimului nasture, chiar și bundițe.
Rodica Ciocârtău (Bârgăoanu după părinți) a deprins această îndeletnicire casnică, a lucrului la stative sau cu acul de cusut, de la mama și bunica sa maternă, ambele originare din satul Boboiești (aceeași comună Pipirig), pe când avea vreo 13 ani. Urmând îndemnul și modelul de muncă insuflate de familie, dar și datorită talentului nativ, s-a remarcat repede prin deprinderea de a lucra temeinic modele specifice locului, dezvoltând în timp și un stil propriu.
Începând din anul 2017, viața meșterului popular nemțean a cunoscut o schimbare semnificativă. A luat calea străinătății, stabilindu-se (temporar, după propria-i mărturisire) în Germania, în zona orașului Nürnberg. Aici s-a căsătorit cu un sas de loc din Sibiu. Schimbarea nu avea să fie radicală, căci, așa cum spune o vorbă românească, „sângele apă nu se face”; astfel, Rodica Ciocârtău-Gross nu a uitat nici o clipă de rădăcinile și mai vechile sale preocupări și a continuat să lucreze, în frumoasa tradiție românească, obiecte de port popular autentic. În plus, având și sprijinul unor alți români din zonă, prețuitori deopotrivă ai tradițiilor, îi va determina pe nativii germani nu numai să cumpere din obiectele produse de ea, dar chiar să le și poarte. În acest context, considerăm că meșterul nemțean contribuie din plin la păstrarea mărcilor identitare ale celeilalte Românii.
Așa se explică faptul că produsele creației sale meșteșugărești, fie piese ale portului popular (cămăși femeiești sau bărbătești, brâie ori bârnețe, trăistuțe), fie obiecte de uz casnic sau de împodobire a locuinței (cu precădere, covoare și păretare), fie, în sfârșit, mici piese de ornament (steaguri, mărțișoare, brățări lucrate manual), sunt cunoscute și recunoscute de publicul larg atât în țară, de meșterii din domeniu, de specialiști, dar și pe plan internațional, Rodica Ciocârtău-Gross onorând așa cum se cuvine, peste granițele țării, statutul de român.
În plan uman, meșterul nostru este o persoană remarcabilă, modestia și înțelepciunea fiind aidoma înaintașelor sale din zona de munte a Ținutului Neamț; apoi observatorul atent remarcă faptul că Rodica Ciocârtău-Gross este o ființă caldă, onestă, comunicativă, de o hărnicie molipsitoare, comunitatea și etnografii percepând-o drept o persoană care le face cinste, având deja un nume bun în țară și lumea largă.
Din drag de frumos și legată ombilical de tradiția neamului, meșterul popular Rodica Ciocârtău-Gross duce mai departe acest meșteșug străvechi, formând mai mulți ucenici, pe care i-a învățat să aprecieze și să iubească portul tradițional, parte esențială din avuția cea mai de preț a neamului românesc. În acest sens, credem că este edificatoare bogata sa activitate pedagogică, desfășurată în țară (la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț și la Structura Stânca a Liceului Tehnologic „Ion Creangă” din Pipirig – Neamț), cât și acțiunile culturale din Diaspora, derulate în cadrul comunității românești din Germania, sub oblăduirea și binecuvântarea preoților ce păstoresc bisericile ortodoxe din proximitatea orașului Nürnberg.
Cea mai recentă reușită a Rodicăi Ciocârtău-Gross este realizarea unui calendar pentru anul 2026, în care, pentru fiecare lună, Rodica și alte unsprezece doamne prezintă câte o bluză românească lucrată de pipirigeanca noastră. Acest calendar este un omagiu adus cămăşii tradiţionale româneşti – haină cu suflet, cusută în tăcerea serilor de altădată şi purtată cu demnitate de femeile de azi. Este o formă de recunoştinţă pentru toţi românii care, cu răbdare şi inimă curată, cred în tradiţii şi ţes identitatea pe pânza albă, rând cu rând, vis cu vis.
Firește, calendarul, ca toate proiectele pe care le desfășoară, ea le creează alături de o serie de persoane – de diverse naționalități – de care Rodica se înconjoară cu mândrie, acolo, lângă Nürnberg. Căci, în jurul Rodicăi Ciocârtău-Gross, meşter popular şi călăuză cu suflet ţesut din firele străbune, s-au strâns oameni curaţi, tăcuţi, dar plini de rost. Din această mică comunitate s-a creat o asociație. „A fost odată o idee. Simplă, curată, luminoasă: aceea de a înfiinţa o asociaţie care să respire tradiţie, să conserve meşteşugul şi să-l promoveze, aşezându-l acolo unde îi este locul dintotdeauna: între cer şi pământ. A fost, aşa cum sunt toate începuturile adevărate, o idee fragilă, dar plină de speranţă. Așa a apărut «DOR» – Datini, Obiceiuri şi Rădăcini -, nu ca o flacără-vâlvătaie, ci ca un foc domol, cu jar viu, care arde încet şi statornic”, așa cum aflăm din filele calendarului. Şi dacă DOR-ul ar fi o flacără, atunci el ar arde astăzi blând, într-un colţ de lume, luminând chipurile celor care n-au obosit să creadă. O flacără mică, dar încăpăţânată – care nu vrea să orbească, ci doar să amintească: autenticitatea, asemenea rădăcinilor, trăieşte adânc şi spune mereu o poveste.”
În Germania, unde trăieşte acum, Rodica poartă (și creează) cămaşa tradiţională românească nu ca pe un obiect al trecutului, ci ca pe o făclie vie. Prin proiectele sale, zeci de femei au învăţat să coasă şi, mai ales, să se regăsească în gestul simplu al acului care străpunge pânza. Căci, credința ei este aceea că a coase o cămaşă tradiţională românească înseamnă a-ţi spune, fără cuvinte, povestea neamului tău.
Autori articol: Marcel LUTIC și Valentin ANDREI
(au fost folosite fragmente din documentul Recomandare, care a însoțit dosarul de propunere a Rodicăi Ciocârtău-Gross pentru titlul onorific de Tezaur Uman Viu)
