Suavă ca o floare, delicată, distinsă și înzestrată cu o eleganță aparte, actrița Laura Vasiliu, născută chiar la Piatra-Neamț, se așază confortabil la Cafeneaua Culturală, pentru un interviu sincer și direct despre povestea ei.
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, la clasa profesoarei Olga Tudorache. Deține un master în actorie și a devenit celebră după succesul din „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”,în regia lui Cristian Mungiu.
A jucat în filme românești, dar și internaționale precum Mama – The Poison Child, regia: Mick Davis, 2019, The Crucifixion/ Cronicile fricii, regia: Xavier Gens, 2017, Ștefania –Fiore, regia: Claudio Giovannesi, 2016, Adela – Pop-Up, regia: Stuart McBratney, 2015, Nadia Mulder – Milo, regia: Berend Boorsma, 2012, Soția – A Family, regia: Emanuel Pârvu, 2009, Marja – Il resto della notte, regia: Francesco Munzi, 2008, Gabriela Drăguț (Găbița) – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, regia: Cristian Mungiu, 2007, Second Hand, regia: Dan Pița, 2005, Mina – Ariane Ferry, regia: Gerard Cuq și Silvie Aime, 2004, Căsătorie imposibilă, regia: Silviu Jicman, 2004, Binecuvântată fii, închisoare!, regia: Nicolae Mărgineanu, 2002 sau Callas Forever, regia: Franco Zeffirelli, 2002.
În prezent este actriță a Teatrului Nottara din București și este distribuită constant în spectacole, cu roluri ce-i dezvăluie talentul, creativitatea și emoția.
Dintre premiile obținute amintim Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film FIPRESCI, pentru cele mai bune actrițe, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu, 2007; Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin acordat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Centrul Național al Cinematografiei din România, pentru rolul „Găbița” din filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, regia: Cristian Mungiu – Gala Gopo, 2008 și Premiul pentru cel mai bun rol secundar, pentru rolul „Găbița” din filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, regia: Cristian Mungiu – Gala UCIN, 2008.
Cum a fost copilăria la Piatra-Neamț și care sunt cele mai pregnante amintiri din acea perioadă?
Laura Vasiliu: Îmi amintesc Școală de artă și Teatrul Tineretului cu minunea de festival, îmi amintesc munții pe care-i străbăteam recitând cu prietenii și cântând (melodii care le știam toți, inconștient, de undeva din fragedă copilărie, de la Cenaclul Flacăra); potecuțele de țară pe care mergeam noaptea cu bunica de mâna și unde ne prindea uneori întunericul acela desăvârșit cu miros de salcâm; casă de la țară a străbunicilor care pentru mine era locul și timpul fericirii; profesorul de română care mi-a picurat poezie și frumusețe pe suflet. Îmi amintesc de Shakespeare, de Sartre și Giraudoux citiți pe furate în timpul orelor, de cele câteva lecții de echitație care mi-au dat gustul libertății, apoi de fascinația pentru America. Și ca să parafrazez un copil, cel mai mult la Piatra- Neamț mi-au plăcut mama și tata.
Când ați ales drumul actoriei? Din documentare reiese faptul că mama dumneavoastră a avut un rol foarte important în alegerea acestui traseu.
Laura Vasiliu: Mama e o artistă, dar ea nu știe. Era în stare să-mi recite ore în șir din Eminescu și Minulescu, de ajunsesem să învăț nu poezii, ci volume, de atâta citit. Mai târziu, fără să știu de ce, puneam mâna pe o carte de poezie și până nu o recitam în întregime, nu o lăsam. Țin minte cât de tare mă durea gura.
Care sunt oamenii, artiști, actori sau regizori, care v-au inspirat în carieră?
Laura Vasiliu: O să încep cu Olga Tudorache, pe care prima dată nu o văzusem, dar o ascultasem la pick-up și mă fascinase vocea ei, în Doamna Clara din „Vlaicu –Vodă”. Mereu o imitam. Transmitea nu doar forță, dar și noblețe. Avea un aer de regină pe care aveam să-l redescopăr când mi-a fost profesoară la Universitate. Tot din familia regală făcea parte și Adrian Pintea, un talent uriaș, clădit pe un munte de sensibilitate și rafinament. Dumnezeu să îi odihnească în pace și lumină!
Apoi, doamna Adriana Popovici a fost pentru mine profesoara providențială, fără de care nu cred că aș fi înțeles ceva din actorie sau din mine însămi.
Ați mărturisit că sunteți o fire emotivă. Cum reușiți să stăpâniți emoțiile la scenă sau pe platourile de filmare?
Laura Vasiliu: Adevărul este că am învățat să trăiesc cu ele, cu emoțiile. De câteva ori m-au ajutat pentru că mi-au dat un soi de energie și chiar lumină. Dar, de cele mai multe ori m-au împiedicat, m-au făcut să îmi pierd liniștea și să fiu tulburată.
Rolul „Găbița” din filmul 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, v-a adus succesul. Cum ați simțit experiența de la Cannes, în 2007?
Laura Vasiliu: Au trecut mulți ani și mi-a trecut puțin euforia acelor clipe. A fost o bucurie fără margini și o încununare a eforturilor mele profesionale de până atunci. Eu cumva știam că voi ajunge acolo, mă rugăm și munceam pentru asta. Nu mă întrebați de unde știam.
Ce îmi aduc aminte este că am intrat într-o sala mare cu oameni mulți și eleganți și m-am așezat pe scaun. Pe măsură ce se derula filmul mă făceam tot mai mică, tot mai mică. Și deodată, la sfârșit, când în sala era o tăcere incredibilă și eu am simțit că mă prăbușesc, au izbucnit aplauzele ca o furtună și imediat am avut senzația că am înghițit un balon cu aer cât toată sala.
În 2008 aţi revenit la Cannes, în secţiunea Quinzane des Réalisateurs, cu filmul italian Îl resto della notte, regizat de Francesco Munzi. Cât de dificil este să interpretezi roluri vorbind altă limbă decât cea maternă?
Laura Vasiliu: Depinde cât ai de vorbit în altă limba. În Il resto della note am avut de spus în italiană replici scurte și nu mi-a fost greu deloc. În celălalt film italian, Fiore, au fost fraze lungi, complicate și trebuia să vorbesc repede și eventual să improvizez în italiană. Am avut un profesor o lună sau două, dar nu e suficient. Până la urmă regizorul a fost mulțumit și pentru mine a însemnat o reușită. Altă dată am filmat în Irlanda, iar eu puteam vorbi engleză relativ bine, nu aveam emoții. Cu toate astea nu mi-a fost ușor, dar când vezi că se poate, prinzi aripi.
Care sunt rolurile din cinematografie care v-au marcat și de ce?
Laura Vasiliu: Toate m-au marcat pentru că au fost puține, diferite, uneori chinuitoare, dar le-am iubit.
Cât de mult seamănă personajele pe care le-ați interpretat cu Laura Vasiliu?
Laura Vasiliu: Nu au cum să nu semene puțin pentru că eu încep munca la un personaj punându-mă pe mine în situație și pe urmă mă distanțez ușor când îmi asum alt mod de a gândi și acționa, poate de a vorbi etc.
Dramă sau comedie?
Laura Vasiliu: Nu contează, pentru că în orice dramă trebuie să fie puțină comedie și invers.
Unde se poziționează teatrul în sufletul dumneavoastră? Vă simțiți mai confortabil pe scenă sau pe platourile de filmare?
Laura Vasiliu: Mă simt bine la filmare pentru că sunt deja aleasă după un proces greu de casting, deci apreciată, oamenii din echipă sunt foarte motivați ca lucrurile să iasă bine și atunci randamentul meu este de cele mai multe ori bun. Pe de altă parte, iubesc repetițiile în teatru unde descopăr lucrurile încetul cu încetul și temeinic.
Sunteți actrița Teatrului Nottara în prezent. În ce proiecte vă putem urmări?
Laura Vasiliu: La Teatrul Nottara joc în Sonata de toamna, Fazanul și Capcană mortală, în regia lui Alexandru Măzgăreanu, în Haită de sfinți și Efecte colaterale, în regia lui Vlad Zamfirescu.
Cât de mare este consumul fizic, emoțional și psihic, pentru un actor?
Laura Vasiliu: Depinde de rol și de om, dar eu mă consum destul de mult și încerc să mă implic total. Când nu reușesc, sufăr, iar când reușesc, am palpitații.
Ce sau cine vă umple de energie și bucurie?
Laura Vasiliu: Relația cu Hristos, rugăciunea, slujbele și oamenii.
Este rolul de mamă unul dificil pentru Laura Vasiliu?
Laura Vasiliu: Da, destul de dificil. Este cea mai mare bucurie a vieții mele, dar nu știu să o gestionez. În relația cu fetița mea știu că trebuie să am răbdare, să nu fiu stresată, stresantă sau îngrijorată peste măsură, să-i acord din timpul meu fără să am în minte alte obligații sau treburi, să o ascult, să nu țip când ea nu mă ascultă, să nu ripostez când mă mai bate, dar nu reușesc. Sunt în perioada de reeducare.
Dacă ați putea avea o conversație directă cu Dumnezeu, despre ce anume ați vorbi?
Laura Vasiliu: E o rugăciune către Maica Domnului, care spune printre altele: curățește-mi mintea cea pătimașă, spală-mi și îndreptează-mi gândurile cele rătăcite, îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile, oprește-mă de la păcatul cel cu lucrare. Că de întunericul păcatului izbăvindu-mă, să mă învrednicesc a te slăvi și a te lăuda cu îndrăzneală, Maică a lui Dumnezeu.
Prin urmare, îndrăzneala de a purta o discuție cu Domnul e a celor care cu ajutorul Lui Dumnezeu s-au îndepărtat de păcat și fac voia Lui. În ce mă privește zic și eu după sfântul : „Ține-mă Doamne de urechi că altfel te trădez că Iuda”.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
