Fără foarte multe prezentări, Ștefan Bănică este artistul fenomen care fascinează și încântă inimi încă din adolescență. E iubit, apreciat, carismatic și talentat, ultima caracteristică fiind trăsătură de bază în familie, moștenită cu responsabilitate și dezvoltată prin trudă și seriozitate.
Actor, cântăreț, compozitor, regizor, producător și prezentator tv, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România, iar luna aceasta poposește la ,,Cafeneaua Culturală” într-un interviu ce dezvăluie un artist complet și un profesionist desăvârșit.
Dacă ar fi să ne întoarcem în copilărie, care este cea mai frumoasă amintire din acea perioadă?
Ștefan Bănică: Nu am vreo clasificare în sensul ăsta, dar una care îmi vine acum în minte este când, de Crăciun, ningea afară și am auzit bătăi în ușă. M-am dus să deschid și era chiar Moș Crăciun! Eu aveam 5 ani și stăteam față în față cu Moșu’! Era incredibil. Mai târziu, după mulți ani, am aflat că Moșu’ era tanti Caterina, mătușa mea, deghizată în Moș Crăciun. Dar senzația și bucuria pe care le-am trăit în acel moment și amintirea pe care o port în sufletul meu nu pot fi descrise în cuvinte.
Care sunt sfaturile primite de la tatăl dumneavoastră, sfaturi care v-au călăuzit pașii în carieră, dar și în viață?
Ștefan Bănică: Meseria noastră de baza, adică actoria, înseamnă fixare și măsură. Astea au fost cuvintele care m-au marcat. Și cât investești, dacă o faci cu credință, atâta primești înapoi. Și cred că asta e valabil și în viață.
Ați fost influențat de succesul tatălui dumneavoastră în dorința de a urma calea actoriei?
Ștefan Bănică: Da.
Ați jucat pe aceeași scenă alături de Ștefan Bănică senior. Ce tip de emoții ați simțit atunci? Au fost similare cu cele trăite când ați cântat alături de fiul dumneavoastră, Radu Ștefan Bănică?
Ștefan Bănică: Prima oară când am jucat alături de tatăl meu a fost în 1987, la Bucureșți, la Sala Polivalentă, în față unui public de 5.000 de oameni. Atunci, pe scenă, nu a existat nici o relație tată-fiu, el era ditamai actorul Ștefan Bănică, iar eu studentul începător de la Institutul de Teatru. Diferență de la cer la pământ. Dar a fost una dintre cele mai importante lecții din care am avut de învățat. Nu a fost ca la școală, de fapt, nu avea nici o legătură. La variete și revistă e cu totul altceva decât în teatrul clasic. Există o dedublare a actorului, există o atenție la reacțiile publicului, care este integrat în spectacol, iar spectacolul devine interactiv. Toate lucrurile astea nu aveam cum să le știu, indiferent cât mi-ar fi spus alții, decât să le experimentez eu însumi. După ani buni, când am cântat prima oară alături de fiul meu, Radu Ștefan, am avut, pe lângă o avalanșă de sentimente greu de descris în cuvinte, o senzație de mândrie și de protecție față de el.
Ați debutat în cinematografie la 14 ani, în serialul „Eroii nu au vârstă”. Cât de mult credeți că v-a modelat experiența?
Ștefan Bănică: Aveam 14 ani jumătate, iar când am ajuns pentru prima oară în platoul de filmare eram ca un burete care absorbea tot. Am mai spus, nu trebuia să joc eu rolul principal, dar soarta a făcut ca băiatul din rolul principal să se îmbolnăvească după două săptămâni de filmare, așa că trebuia înlocuit. S-au dat din nou probe și asta a fost șansa mea și debutul meu în film, alături de nume mari ale cinematografiei românești. A fost o experiență extrem de benefică, de cunoaștere a lumii filmului, mai ales că era un serial, deci, episoadele puse cap la cap erau cam cât patru filme de lung metraj. A fost o șansă pe care am apreciat-o și am înțeles-o mult mai târziu.
Ce reprezintă pentru dumneavoastră rolul ,,Mihai”, din ,,Liceenii”, un film fenomen, realizat în perioada comunistă. A fost acel rol rampa dumneavoastră de lansare?
Ștefan Bănică: A însemnat, în primul rând, identitatea mea ca actor pentru generația mea. Nu mai eram doar băiatul lui Ștefan Bănică. A fost un rol și un film care mi-au adus multe satisfacții pe parcursul anilor, filmul rămânând unul dintre cele mai iubite și vizionate filme din istoria cinematografiei românești și, cel mai important, după părerea mea, a rămas în memoria afectivă a românilor.
Cum ați reușit să gestionați succesul, fiind foarte tânăr?
Ștefan Bănică: Am avut norocul să am lângă mine oameni ca tatăl meu sau ca profesorul meu de actorie, Ion Cojar, un om de teatru excepțional, care m-au adus repede cu picioarele pe pământ atunci când păream că mă hrănesc din euforia succesului extrem de timpuriu pentru cariera unui actor, mai ales în acele vremuri. Am înțeles atunci că un film este doar un film și mai sunt multe de făcut pentru a-ți construi o carieră credibilă și durabilă.
Care sunt rolurile din teatru care v-au atins sufletul de-a lungul timpului? Ce ați fi vrut să jucați și nu s-a ivit încă oportunitatea?
Ștefan Bănică: Melchior Gabor din „Deșteptarea primăverii” a lui Frank Wedekind, în regia lui Liviu Ciulei, Nae Girimea din „D’ale carnavalului”, a lui I.L. Caragiale, în regia lui Ion Cojar, Bufonul din „A douăsprezecea noapte” a lui Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag, Billy Flynn din musicalul „Chicago” a lui John Kander & Fred Ebb, în regia lui Ricard Reguant și , nu în ultimul rând, Paul Bratter din „Desculț în parc”, a lui Neil Simon, în regia lui Dinu Manolache și apoi în regia mea, personaj pe care l-am jucat nu mai puțin de 20 de ani. Sunt multe altele pe care nu le-am enumerat, dar ce aș fi vrut să joc și nu am jucat ar fi „tânărul furios” Jimmy Porter din „Privește înapoi cu manie”, a lui John Osborne și Mackie-Șiș din „Opera de trei parale” a lui Bertolt Brecht.
Ce loc ocupă muzica în viața dumneavoastră și de ce rock′ n′ roll?
Ștefan Bănică: Muzica a apărut real în viață mea și a devenit o a două profesie, după actorie, în anii ’90, când am avut libertatea să mă exprim, eu fiind un cantautor, scriindu-mi muzica și versurile și producându-mi propriile albume. Cred că atunci s-a făcut acest declic, la începutul anilor ’90.
De ce rock’n’roll? Pentru că am fost influențat de această muzică după ce am descoperit Beatles-ii, apoi de toți cei care au inventat rock’n’roll-ul. Asta am simțit instantaneu, că vreau să fac și eu ce făceau ei. Rock’n’roll-ul, pentru mine, se traduce într-o stare de spirit, e bucuria de a cânta, e un stil de viață.
Care sunt artiștii care v-au marcat tinerețea în plan muzical?
Ștefan Bănică: Cei care transmit emoție, cei care sunt personali, originali, mulți dintre ei mi-au influențat adolescența. Și anume: Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Elvis, ca să enumăr doar câțiva din pionierii rock’n’roll-ului. Dar și Paul McCartney, Rod Stewart, Rolling Stones și multe trupe rock care au făcut istorie. Nu am fost niciodată în pas cu trendurile muzicale ale vârstei mele de atunci.
V-ați imaginat că o să deveniți unul dintre cei mai iubiți artiști din România și o să atingeți atât de multe inimi, prin intermediul muzicii?
Ștefan Bănică: Sincer, nu.
Concertele de Crăciun organizate de dumneavoastră au devenit unele de tradiție, emblematice pentru acea perioadă a anului. Ați inspirat artiști, ați creat un fenomen, o stare pentru publicul care vă iubește. 20 de ani de tradiție. Ce înseamnă organizarea unui astfel de eveniment, care poate include un număr de până la 5 – 6 concerte, consecutive?
Ștefan Bănică: Anul acesta vom sărbători 20 de ani de concerte de Crăciun pe scena Sălii Palatului, unde publicul nostru a avut și are în continuare un rol extrem de important. Și le mulțumim și pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi în aceste două decenii. Starea de spirit a concertelor noastre de Crăciun este unică, în care oameni din diferite generații, veniți din toate colțurile țării sau chiar din afara țării, vibrează împreună, trăiesc la unison emoția și energia, împreună cu noi, cei de pe scenă. Schimbul este reciproc și atunci publicul face parte din spectacol. Concertul de Crăciun e pregătit cu luni de zile înainte, iar echipa care lucrează la această producție e formată din aproape 200 de oameni. În fiecare an încercăm să inovăm, să aducem în spectacol lucruri noi, atât în plan artistic, cât și în cel tehnic. Mă bucur că, pe lângă această continuitate pe care am avut-o în acești 20 de ani, concertul de Crăciun a devenit o sursă de inspirație pentru alți artiști din România și a deschis drumul producțiilor mari autohtone la Sala Palatului. Concertele mele de Crăciun însumează 79 de concerte de Crăciun sold-out din 2002 și până în prezent, peste 350.000 de spectatori, peste 150 ore de muzică live. În decembrie vom sărbători Concertul Aniversar de Crăciun – 20 de ani pe 8, 9, 10 decembrie, ora 19:30, la Sala Palatului din București și pe 16 decembrie la Cluj Napoca, la Sala Polivalentă BTarena. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-urile de specialitate și pe rețelele sociale.
Vorbiți-ne despre experiența de jurat X-Factor sau Next Star. Cum se vede de la masa juraților, nouă generație de artiști ai României?
Ștefan Bănică: Sunt două experiențe diferite. Ceea ce au în comun aceste două emisiuni este că te poți îmbogăți cu niște momente extraordinare create acolo, pe loc, de unii dintre concurenți, uneori cu o emoție ieșită din comun. Iar alteori se întâmplă, chiar dacă ești cinstit cu rolul de jurat, pe care ți l-ai asumat, să te transformi într-un simplu spectator, care savurează momentul. La X Factor mi-a fost greu la început, pentru că nu eram obișnuit să stau jos, pe scaun, pe parcursul unei întregi emisiuni și să vorbesc despre alții. Eram obișnuit să stau pe scenă, să joc sau să cant sau, cel mult, să-i prezint pe alții. Așa că a trebuit să învăț să-mi dozez energia și răbdarea. Am considerat de la bun început că într-o astfel de emisiune concurentul trebuie să fie în prim plan, și nu juratul, ca să vedem evoluția lui. Ca jurat, se presupune că vii cu o experiență artistică bogată și că ești foarte bun în ceea ce faci. Dar mai ai nevoie și de abilitatea de a le explica concurenților ce vrei de la ei și, evident, intuiția în momentul în care îi alegi. Din punctul ăsta de vedere, X Factor a fost o experiență inedită până acum în cariera mea, în cei 8 ani petrecuți la masă juriului. De câte ori am câștigat concursul, m-am bucurat în primul rând pentru concurentul meu și sper să rămân în memoria lui afectivă ca cineva care a participat la evoluția lui artistică. La Next Star, lucrurile stau cu totul altfel. Acolo, practic, nu am jurizat, ci am fost un spectator bucuros și curios, care a avut parte de unele momente memorabile și adorabile, create de copii, mai ales de cei foarte mici, care au un farmec și o libertate de expresie senzaționale. Asta nu se poate juriza la modul serios, poți doar să te uiți, să te implici și să participi cu un sfat, cu o încurajare, adică, mai pe scurt, să intri în jocul lor. Eu așa am văzut lucrurile și consider că a lucra cu copiii e ca și când ai fi conectat la o baterie care te încarcă cu energie pozitivă. Sunt copii și adolescenți extrem de talentați, cu voci bune, depinde de ei, de implicarea lor, de seriozitatea lor pentru a face performanță, mai ales azi, când o carieră în industria muzicală pare, dar nu însemna că și este extrem de facilă pentru oricine.
Ce vă echilibrează cel mai mult după o perioadă extenuantă?
Ștefan Bănică: Natura și lipsa aglomerației. Îmi place să mă încarc cu energie de la cei dragi mie, de acasă.
Cum s-a creionat anul 2023 pentru dumneavoastră? Care sunt cele mai mari proiecte la care lucrați în prezent?
Ștefan Bănică: Am avut și am multe concerte, spectacole la teatru! Concertul acustic „Te iubesc, femeie!” a mers mai departe, am ajuns la al 13-lea an, iar provocarea cea mare este la sfârșitului anului, în decembrie, când vrem să ne întrecem pe noi înșine la Concertul Aniversar de Crăciun – 20 de ani.
Ce ați putea numi, acum, o provocare din punct de vedere artistic pentru carieră dumneavoastră?
Ștefan Bănică: O grămadă de provocări: roluri noi în teatru sau în film, colaborări cu regizori cu care n-am mai lucrat, proiecte noi în muzică sau televiziune și, de ce nu, și altceva ce n-am mai făcut până acum. Sunt deschis.
Interviu realizat de
Oana-Talida COZMA
