În ceea ce privește creația muzicală, putem spune că Mozart a fost compozitorul care a primit de la înaintașii săi un limbaj muzical expresiv complex și forme arhitectural deplin echilibrate. Compozițiile sale – cuprinse în diverse genuri – sunt caracterizate prin mare și sensibilă melodicitate, iar stilul său muzical este evaluat prin două dimensiuni: istorică și estetică.
Din punct de vedere istoric, limbajul muzical mozartian este rezultatul firesc al evoluției muzicale de până la el și de la el, cu deschidere spre Beethoven și secolul al XIX-lea. De asemenea, din toate stilurile de până atunci, Mozart a făcut o impresionantă sinteză muzicală. În opera sa se întâlnește cea mai rafinată polifonie imitativă. Tot el este cel care combină într-un gen nou opera seria cu opera buffa, consolidează stilul clasic și deschide drumuri noi în limbajul muzical universal (ex. drama veselă Don Giovanni).
Referindu-ne la dimensiunea estetică, vom observa că la Mozart, genul sonată nu are formă fixă ca la cvartet, ci este liber tratată, cu număr de părți variabil, ordinea lor diversă, tonalități diferite și renunțare la menuet. Deși moștenește de la preclasici genul concert, îl preface în gen de virtuozitate, în trei părți – repede, lent, repede – în care partea întâi are formă de sonată, partea a doua este lied sau temă cu variațiuni, și rondo în partea a treia. Între orchestră și solist creează un dialog în care solistul este vedeta iar orchestra acompaniază. Cadențele de virtuozitate sunt mai lungi la partea întâi, mai scurte la părțile a doua și a treia. La toate genurile, primordială este melodia, muzica, Mozart fiind recunoscut ca un „mare melodist”.
Sursele sale de inspirație au fost: fiii lui Bach, însuși Bach, Haendel, rococo-ul francez prin reprezentanții Couperin și Lully, tehnica claveciniștilor, stilul operei italiene, din care a preluat frumusețea melodiei și firescul scrierii muzicale.
În muzica sa caracterizată prin luminozitate, serenitate și o mare estetică a frumosului în lucrările religioase, tehnica vocală este pusă în vedere în mod special, vocea este tratată instrumental, corurile sunt scrise firesc, normal, cu momente à capella.
În Simfonia 41 atinge apogeul stilului polifonic.
Din creația diversă și vastă cantitativ a lui Mozart amintim: cvartete, 27 de concerte, 7 concerte pentru vioară, 41 de simfonii, sonate, gen vocal instrumental (Misse pentru soliști, cor, orchestră, Missa Încoronării, Marea Missă în do minor, Motetele, Reqviem).
Dintre opere, semnalăm doar câteva: „La finta semplice”, „Bastien și Bastienne”, „Idomeneo”, „Răpirea din Serai”, „Don Giovanni”, „Nunta lui Figaro”, „Flautul fermecat”.
În istoria muzicii de operă, creația mozartiană este cunoscută ca Sinteza II. Mozart este interesat mai ales de muzică, adică inversează raportul muzică-teatru în favoarea muzicii. În momentele de dialog teatral („Răpirea din Serai” și „Flautul fermecat”) a fost inspirat de singspiel. Deși gustul literar este slab, îndoielnic, melodia este elementul de bază al limbajului muzical al operei. Cunoscând toate tipurile de operă din Europa, Mozart le-a îmbinat, realizând din fuziunea lor (opera seria, comică, buffă, singspiel) genul de sinteză. Suprema sa sinteză rămâne „Don Giovanni”, drama giocoso.
Cu ocazia jubileului, în Austria și Germania, 2006 a fost desemnat drept „Anul muzical Mozart”.
Cugetări mozartiene
Dacă despre Mozart, marele dirijor Herbert Bon Karajan a sus: „Beethoven, Brahms, Mahler, Chopin, Schubert… sunt muzicieni. Mozart este Muzica.”, vă propunem și o scurtă selecție dintre gândurile genialului muzician:
„Muzica trebuie să aducă foc în inimile bărbaților și lacrimi în ochii doamnelor. ”
„Într-o operă, poezia trebuie să fie fiica ascultătoare a muzicii.”
„Este o mare consolare pentru mine să-mi amintesc că Domnul, pe care L-am simțit aproape, în credința mea umilă precum un copil, a suferit și a murit pentru mine, și că El se va uita la mine cu dragoste și compasiune.”
„Bucuriile cele mai înalte sunt suferințele cele mai profunde al căror sens l-am înțeles.”
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o, de a învăța că moartea este cheia care deschide ușa către adevărata noastră fericire.”
Autor articol: Prof. Daniela IACOB
