După moartea lui Iancu de Hunedoara, despre care am făcut referire în numărul anterior, urmează doi ani de dezordine în Ungaria, tronul fiind vacant. În cele din urmă, prin prestigiul de care se bucurase Iancu de Hunedoara, e ales rege al Ungariei fiul său Matei, în vârstă de numai 15 ani. Va fi marele rege Matei Corvinul (1458-1490) – Matyas pe ungurește, Mathias în latinește (Corvin, fiindcă pe stema lui figura un corb cu un inel în cioc, după o legendă a familiei).
La momentul urcării lui Matei Corvinul pe tronul Ungariei, Transilvania era parte din regatul Ungariei, însă cu un statut special. Interesant este că rangul cel mai înalt în provincie era cel de voievod, care nu e titlu unguresc, ci slav, și care numai la români a ajuns să însemne domnitor peste o țară.
Situația categoriilor sociale privilegiate (nobilii, sașii, secuii) pare să nu se fi modificat față de cea din veacul al XIV-lea, în schimb, din pricina neîncetatelor războaie și a situației economice deteriorate, soarta țărănimii era jalnică.
Țăranii, cei care devin iobagi, adică țărani dependenți pe moșiile nobililor unguri sau ale bisericii, fie că sunt români, fie că sunt unguri, se vor revolta la 1437 și vor lupta câteva luni de zile împotriva nobililor, la Bobâlna, unde organizaseră un fel de tabără, după modelul revoltei husite din Boemia. Sunt învinși în cele din urmă, iar rezultatul a fost că situația lor s-a înrăutățit. Învingătorii – nobilii maghiari, sașii din orașe și secuii – s-au înțeles între ei și au format ceea ce s-a numit pentru veacuri Unio Trium Nationum.
A nu se înțelege prin „națiune” ceea ce acest termen latinesc înseamnă astăzi. El nu avea sens etnic. Prin națio, se înțelegea pe vremea aceea un fel de grup social privilegiat, și de aceea aceste trei națiuni reprezentau nobilimea maghiară, orașele săsești cu satele din jurul lor, tot săsești, și scaunele (comitatele) secuiești din arcul Carpaților. Iar românii, care formau majoritatea populației, sunt tratați ca o cantitate neglijabilă din punct de vedere politic. Se poate obiecta aici că Iancu de Hunedoara, un român, accede la rangurile cele mai înalte. Nu trebuie uitat însă că el era integrat în structura feudală ungară, fiind deja catolic, iar fiul său, care devine rege al Ungariei, este fiul unei nobile unguroaice, Erzsebet Szilagyi.
Din păcate, prea ambițios și însetat de putere, în loc să pornească război împotriva turcilor, Matei Corvin s-a luptat cu regele Cehiei, voind să ajungă și rege al acestei zone, ca pe această cale să intre în Confederația germană, iar apoi să ajungă Împărat. A purtat război cu Împăratul Germaniei și a ocupat Viena.
Matei Corvin își irosește puterile în lupte sterile împotriva vecinilor săi occidentali, în loc să poarte război cu turcii. Rezultatul a fost că, la 36 de ani de la moartea lui, regatul ungar, pe care ambiția sa îl voise atât de sus, se prăbușește la un singur atac al turcilor.
Slăbiciunea regatului ungar după Matei Corvin se explică și prin motive sociale: feudalitatea maghiară, după răscoala de la Bobâlna, din 1437, nu numai că nu ușurase asuprirea țăranilor, dar o și înăsprise, în parte din cauza neîncetatelor războaie, cu armele de foc și specialiștii mercenari care le mânuiau și care costau mulți bani.
În 1514, a izbucnit în Transilvania și în Ungaria o nouă mare răscoală antifeudală, sub conducerea unui fruntaș secui, Gheorghe Doja. Ca și precedenta, răscoala a adunat țărănime din toate neamurile și, de asemenea, a fost înecată în sânge.
Țara a ieșit slăbită de aceste lupte lăuntrice, astfel că, la atacul turcesc din 1526, nobilimea s-a găsit singură în fața dușmanului.
Încă o dată trebuie remarcat că ne putem uneori pripi judecând istoria: la începuturile dominației otomane în Balcani și în Europa Centrală, s-a putut întâmpla ca țăranii să fie mai puțin storși de bani și apăsați de corvoade sub noul stăpân păgân decât fuseseră sub stăpânul feudal.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”,
Editura Humanitas, București, 2013)
