La cumpăna veacurilor al XIII-lea şi al XIV-lea a fost momentul crucial al apariţiei, între Carpaţi şi Dunăre, a primului stat român organizat, Țara Românească.
Celebrul istoric și diplomat român Neagu Djuvara se întreba, retoric firește: „Oricât ar părea de ciudat, circumstanțele acestui mare eveniment au rămas destul de obscure pentru a stârni, până azi, aprigi controverse între istorici: a fost, oare, cum vrea tradiția, o descălecare a legendarului Negru Vodă din Ţara Făgărașului? Sau unirea voievodatelor şi cnezatelor de la Sud de Carpați să fi fost un fenomen exclusiv local? Şi cine a fost Basarab, Basarab Întemeietorul, mare-voievod?”
Invazia mongolă, care a precedat acest moment, a zdruncinat din temelii sau dărâmat aproape toate formațiunile politice din Europa Centrală și Orientală. Aceeași invazie a reprezentat, în schimb, un moment favorabil pentru cnezatele și voievodatele apărute în regiunea Munteniei, ca să se elibereze oarecum de presiunea regatului ungar și să realizeze o primă unitate politică a tuturor celor care vorbeau limba română între Carpați și Dunăre. Aceasta se petrece în jurul anului 1300. Același istoric, cu acribia-i caracteristică, ne informează de o nouă controversă, de data aceasta legată de vremea acestei prime unități politice: „Tradiția, consemnată de cronici târzii (din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea), vorbește de anul 1290. Majoritatea istoricilor contemporani au avut tendința de a alege o dată mai târzie, după 1300; ba o întreagă școală istorică, încă majoritară chiar, pretinde că tradiția descălecatului, cu Negru Vodă coborând din Ţara Făgărașului, ar fi o pură invenție din secolul al XVII-lea, fără temei real.”
Basarab Întemeietorul
În ultimul sfert al veacului al XIII-lea, cu toată persistența pericolului mongol, asistăm la o coborâre din Ardeal către Muntenia a unor elemente românești, ungurești și săsești, atrase și de belșugul câmpiilor și de negoțul de la Dunăre și Marea Neagră. Câmpulung e mai întâi un centru comercial săsesc și va avea cu vremea o importantă minoritate catolică, cu o frumoasă biserică. De asemenea, mica biserică din peștera de la Corbii de Piatră, în aceeași regiune, e datată – după stil – în jurul lui 1290 și are, lucru neobișnuit, două altare unul lângă altul.
Pe de altă parte, ultimul rege arpadian, Andrei III, aplică o politică discriminatorie împotriva românilor, a căror nobilime nu mai e chemată la Adunările Dietei. Regii unguri, vasali ai papei, au considerat ca o datorie demnă de o adevărată cruciadă să-i elimine pe „schismatici”, adică pe ortodocși, din regatul lor. De aceea, cei din nobilimea română care nu treceau sub obediența Romei au fost de atunci excluși din categoria nobiliară și, încetul cu încetul, reduși la starea de simpli țărani.
Evenimentele din jurul anului 1290 justifică în mod straniu data transmisă de tradiție ca fiind cea a coborârii legendarului Negru Vodă din Ţara Făgărașului şi așezarea sa la Câmpulung, iar sub urmașii lui la Argeș, de unde își vor întinde curând autoritatea până la Dunăre. De la această origine „munteană” a dinastiei se trage probabil numele de Muntenia, dat tradițional întregii țări – țară majoritar de șes.
20 de ani mai târziu, documente străine (ungurești, papale, sârbești, bulgărești) ni-l revelă, domnind peste toată Ţara Românească, țara dintre Dunăre și munți, inclusiv peste Oltenia, pe „Basarab mare-voievod” (atenție: la origine, Basarab e un prenume).
Mare-voievod înseamnă că acea căpetenie, voievodul Basarab, a reușit să se impună peste toți ceilalți cneji și voievozi români din acel teritoriu, fosta Cumanie și fostul Banat de Severin. Astfel că și urmașii lui Litovoi, eventual și alți cneji din Oltenia, se închinaseră lui Basarab.
Despre acest prim domnitor, Neagu Djuvara subliniază: „Basarab cobora dintr-o spiță de șefi cumani. Nu numai numele lui Basarab e cuman, ci și al tatălui său, Tocomerius (sau Thocomer).
Cancelaria papală i-a considerat pe primii doi voievozi, Basarab şi Nicolae Alexandru, ca fideli ai Bisericii Romei, în ciuda unor «trădări», după care cancelaria ungară se grăbea să-i califice drept fost schismatici”.
Cozia şi Hurezul au fost două dintre cele mai prestigioase ctitorii ale Basarabilor; ambele poartă nume cumane (cozia = nucet; hurez sau huhurez = pasăre de noapte).
Despre activitatea politico-militară a lui Basarab se sugerează adesea că el s-ar fi impus celorlalți voievozi și cneji români în calitate de căpetenie a lor împotriva tătarilor, dar n-avem nici un document care să evoce o asemenea acțiune. În schimb, există surse sârbești și ungurești după care Basarab ar fi fost ajutat de tătari într-o luptă pe care o duce împotriva sârbilor alături de bulgari (Velbujd, iunie 1330, bătălie unde aliații sunt învinși de sârbi) și în vestita bătălie zisă de la Posada (noiembrie 1330) împotriva ungurilor, moment considerat drept actul de naștere al Ţării Românești ca unitate autonomă în cadrul Europei feudale.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”,
Editura Humanitas, București, 2013)
