Influenţa slavă asupra românilor
Conlocuirea şi contopirea slavilor-bulgari din Dacia cu românii şi existenţa unei vechi culturi slave au dus la o importantă influențare a românilor. Această înrâurire se regăsește mai ales în limba română, una romanică. În cursul veacurilor, însă, pe această temelie latină s-au adăugat o mulţime de influenţe străine ale limbilor popoarelor cu care românii au venit în contact. Dintre aceste elemente împrumutate de limba română, cele mai numeroase şi mai importante sunt cele slave.
În afară de urmele lăsate de slavi în limba românească vorbită, mai avem o mulţime de numiri slave ale râurilor, dealurilor, satelor şi oraşelor din ţara noastră. Astfel, râuri însemnate au numiri slave: Dâmboviţa (în slavoneşte râul stejarilor), Bistriţa (râul repede), Râmnicul (râul cu peşti). Avem şi numiri de localităţi, ca Grădiştea (loc de cetate), Zlatna (mina de aur), Crasna (Frumoasa), Bucovina (pădure de fagi). Aceasta arată că în acele locuri au locuit slavii împreună cu românii.
Slavii au mai împrumutat românilor şi vechea lor organizaţie socială şi politică. Astfel şi românii au început să aibă stăpânirea pământului în devălmăşie (în comunitate de avere a unui sat întreg), să aibă mici stătuleţe, aşezate de-a lungul văilor râurilor, ale căror căpetenii purtau titluri slave de cnezi şi voievozi. Între obiceiurile poporului nostru s-au strecurat multe obiceiuri şi superstiţii de-ale vechilor slavi păgâni, iar când slavii s-au creştinat, au avut o adâncă influenţă şi asupra bisericii româneşti.
Populaţia latină din Imperial Bizantin şi năvălirea slavilor
Influenţa slavă nu s-a exercitat numai asupra românilor din Nordul Dunării. În urma aşezării slavilor în Peninsula Balcanică, influența lor a fost la fel de însemnată şi asupra românilor din Sudul Dunării, parte a Europei care era sub stăpânirea efectivă a Imperiului Bizantin. La divizarea Imperiului Roman în Imperiul de Apus şi cel de Răsărit, acesta din urmă rămăsese mai mult cu o populaţie de cultură şi limbă grecească.
Capitala Imperiului de Răsărit, Bizanţul sau Constantinopolul, era un centru grecesc, astfel că partea estică a Imperiului s-a grecizat foarte repede. Legile şi actele date de împărat se scriau în greceşte, iar stăpânitorii statului şi ai bisericii erau numai greci.
Populaţia latină din partea de Miazănoapte a Peninsulei Balcanice s-a despărţit încetul cu încetul de greci şi a rămas şi ea, asemeni celei de dincolo de Dunăre, împreună cu slavii. Slavii au avut asupra românilor din sudul Dunării aceeaşi influenţă ca şi asupra celor din Dacia Traiană, în limbă, în obiceiuri, în formele sociale şi politice.
Dar şi românii au influenţat la rândul lor pe slavii balcanici. Astfel, numirea de ţar (împărat), dată de bulgari stăpânitorilor lor, derivă din latinescul Caesar, fiind împrumutată de la populaţia latină care trăia împreună cu ei.
Diferite numiri de localităţi din Bulgaria şi Serbia derivă de la numirile latine mai vechi sau trace, păstrate de latini: astfel, Niş de la Naissus, Vidin de la Bononia, Isker (râu în Bulgaria) de la Oescus, Arciar de la Ratiaria şi altele.
Începerea formării poporului român
Influenţa slavă asupra elementului latin din Sudul şi din Nordul Dunării a fost foarte adâncă. De aceea se poate spune că slavii au fost barbarii care au jucat pentru dezvoltarea poporului nostru rolul pe care l-au jucat, de pildă, francii pentru formarea poporului francez.
După cum aprecia istoricul Petre P. Panaitescu, „în general, popoarele romanice s-au format din trei elemente: acel autohton (la noi tracii), coloniştii romani şi un popor barbar. La noi acest popor barbar, care a contribuit la dezvoltarea neamului nostru este cel slav.”
Totuși, Petre P. Panaitescu ține să precizeze: „nu trebuie însă să credem că slavii au avut un rol hotărâtor în chiar formarea poporului nostru. E adevărat, au contribuit la dezvoltarea lui, dar la venirea slavilor aici, procesul de formare a poporului român începuse. Limba, care este semnul distinctiv al unui popor, era deja în formare în veacul al VI-lea după Hristos.”
Documentare realizată de
Valentin ANDREI
(suport de documentare: Petre P. Panaitescu – „Istoria Românilor pentru clasa a VIII-a secundară”, București, 1942)
