Cafeneaua culturală

Istoria Românilor – Romanizarea geto-dacilor

Istoria Românilor – Romanizarea geto-dacilor

Populaţia Daciei romane şi romanizarea ei

Romanii întreprinseră o romanizare intensă a pro­vinciei Dacia. Romanizarea s-a făcut prin aducerea de colonişti romani: agricultori, minieri şi militari.

Colonizarea agricolă s-a făcut în special în Oltenia, unde numeroşi cetăţeni romani apar în calitate de colonişti în Valea Dunării, formând sa­tele lor şi cultivând ogoarele din jur. Se formează şi ceea ce se va numi marea proprietate agricolă, lucrată de proprietari cu ajutorul sclavilor. Aşezarea proprietarului şi a sclavilor se numea villa. Moşiile erau îngrijite de un administra­tor, numit actor.

Colonizarea de minieri s-a realizat în Munţii Apuseni, bogați în mine de aur şi de sare, exploatate încă din vremea dacilor. Aici au fost aduși colonişti minieri, specialişti de pe Coastele Mării Adriatice, din Dalmaţia.

În ceea ce privește colonizarea militară, ea s-a produs cu ajutorul soldaţilor, care,  după ce terminau slujba, nu se întorceau în provinciile de unde fuseseră recrutaţi, ci rămâneau în Dacia, unde erau împroprietăriţi şi de­veneau agricultori. Importanţa veteranilor pentru romanizarea Daciei a fost foarte mare, căci din armată ei ieşeau cu totul roma­nizaţi.

Astfel se face că populaţia romană colonizată în Dacia era o una stabilă, legată de pământ prin mijloacele ei de trai.

Geto-dacii au rămas, în mare parte, și după colonizarea romană a Daciei pe acest teritoriu. Doar o parte a lor s-a retras în afara graniţelor Provinciei romane, peste Carpați, de unde sub numele de dacii liberi.

Populaţia străină venită în Dacia din alte părţi ale Imperiului roman era formată mai ales din negustori aşezaţi la oraşe, cei mai mulţi fiind greci din oraşele de pe coastele Mării Negre, precum şi orientali, egiptenii şi sirienii.

Armata romană în Dacia

Armata romană a fost unul din factorii cei mai importanţi ai romanizării teritoriului cucerit, cum a fost de altfel în toate provinciile romane. Ea era formată din legiuni, corpuri alcătuite din romani şi trupe auxiliare, cohorte şi ale de cavalerie, unde puteau să intre şi ostași care nu erau romani. La început, în Dacia a fost aşezată o sin­gură legiune, Legiunea XIII Gemina, cu tabăra (castrum) principală la Apulum (Alba Iulia).

Crescând ameninţarea barbarilor germanici înspre graniţele de Nord-Vest ale Daciei, în vremea împăra­tului Marcus-Aurelius a fost adusă o a doua legiune, Legiunea V Macedonica, aşezată până atunci la Troesmis, în Dobrogea de azi, şi mutată acum la Potaissa (Turda).

Legiunile aveau, pe lângă cas­trul principal, tabere mai mici, ţinute de detaşamente răs­pândite în diferite regiuni ale provinciei. Pentru apă­rare se ridicau valuri romane, tranşee de pământ întărite pe alocuri cu turnuri de piatră.

Astfel de valuri romane erau la Olt, de-a lungul Bara­tului şi unul trecând prin Moldova de Jos şi Basarabia Sudică, în­tărit cu castele pentru apărarea unui drum militar care unea munţii Carpaţi la cotul lor cu Dobrogea, trecând prin locurile unde astăzi se află orașul Galați.

Legat de aceste valuri, este de observat că poporul a păstrat vie amintirea lui Traian, numindu-le valurile lui Traian, sau Troiane.

Documentare realizată de
Valentin ANDREI