După ce am făcut referire în episodul trecut la domnia lui Vlad Țepeș, ne întoarcem asupra Moldovei, care cunoaște în veacul al XV-lea cea mai însemnată figură din istoria ei: Ștefan cel Mare.
Alexandru cel Bun a avut mai mulți fii și nepoți, iar Ștefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul, deja pomenit, ca marii boieri să aleagă succesorul la tron dintre fiii și nepoții fostului voievod, a fost uns Ștefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ștefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, și prin urmare i-a fost mai greu să acceadă la tron. Totuși avea calități excepționale, nu numai de vitejie, dar și de chibzuință și de organizare, și, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre.
Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Țepeș în Țara Românească, și domnește până în 1504. Moștenește o țară în plină organizare, care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa Centrală, Polonia și porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia și Cetatea Albă, îi aducea o substanțială sursă de venituri, prin vămi. Chilia fusese a domnilor munteni, în înțelegere cu regii unguri. Ștefan cel Mare e cel care o cucerește de la munteni, atrăgându-și prin aceasta dușmănia lui Matei Corvin. Ștefan cel Mare este, pentru mica lui țară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerțului internațional. Vom vedea și tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a acestor două cetăți, Chilia și Cetatea Albă.
Se tot spune că Ștefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i știrbească relativa independență. Astfel, s-a bătut și cu Matei Corvin care, supărat că Ștefan luase Chilia de la munteni și unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei. Îl bate pe Matei Corvin la Baia și-l silește să treacă îndărăt Carpații. Mai târziu va avea să lupte și împotriva polonezilor. Dar, bineînțeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Suliman Pașa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitați că suntem sub domnia lui Mahomed (în turcă, Mehmet) II, care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge imperiul otoman. Iar mica armată a lui Ștefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui.
Din păcate, turcii, furioși din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuși Mahomed II în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea și din actuala Ucraină să atace Moldova de la Răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toți răzeșii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ștefan cel Mare pentru a se duce să-și apere vetrele. Ștefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, și din câteva cete din orașe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuși, se retrage mai la Nord, iar Mahomed II nu reușește să cucerească cele două puternice cetăți, din care mai puteți vedea și astăzi ruine, la Suceava și la Cetatea Neamțului. După ce a pârjolit țara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ștefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mahomed II se retrage.
După această aventură, Ștefan cel Mare își dă seama că trebuie să se înțeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutățesc, căci câțiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid II are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia și Cetatea Albă. Și cele două cetăți cad, pierderea lor reprezentând o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească orașele mari și Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăți, cu târgoveți bogați, cu comerț de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment economic și politic crucial pentru dezvoltarea țărilor române.
Ștefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrânețe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roșii povestește că, în urma luptelor, au murit atâția polonezi din șleahtă, încât se făcuse câmpia roșie și prizonierii au fost puși să are, trăgând ei înșiși plugurile.
Ștefan cel Mare, se zice, a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici ridicate de el. Între frumoasele mănăstiri din Bucovina, câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare, aparțin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareș.
Lui Ștefan îi urmează la domnie Bogdan, fiul său legitim, pe care îl impusese ca succesor pe când era pe patul de moarte, tăind capetele câtorva boieri recalcitranți. Lui Bogdan i s-a zis Chiorul, fiindcă-și pierduse un ochi într-o bătălie cu tătarii. Nu a fost un domn strălucit, însă nici unul rău; a domnit 17 ani și s-a închinat turcilor.
Documentare realizată de Valentin ANDREI
(suport de documentare: Neagu Djuvara – „O scurtă istorie ilustrată a românilor”,
Editura Humanitas, București, 2013)
