Tradiții

Leacuri pentru sănătate – REMEDII PENTRU GUTĂ

Supranumită „Boala regilor“, iar în literatura de specialitate – artrită reumatoidă, guta este menţionată în analele istorice încă din antichitate, aceasta fiind boala care a afectat o mare parte din nobilimea vremilor, persoane înstărite, care își permiteau luxul meselor îmbelșugate, dar şi în rândul populaţiei modeste, cauzele fiind atât alimentaţia bogată în proteine/grăsimi, cât și în zestrea genetică.

Charles Quintul, Henri al VII-lea, Alexandru cel Mare, Ștefan cel Mare, Leonardo Da Vinci, Goethe, Issac Newton, Charles Darwin, Benjamin Franklin, Martin Luther fac parte din galeria ilustrelor victime ale crizelor de gută.

Guta este o afecțiune metabolică ce implică o tulburare în metabolismul proteinelor. Acidul uric, în exces, se depune sub forma unor cristale de urați monosodici în articulații, unde produce  episoade repetate de inflamație, la nivelul rinichilor determinând litiază și nefropatie, sau la nivelul tegumentelor, ducând la formarea tofilor gutoși.

Bărbații de peste 50 ani sunt cel mai frecvent afectaţi de această afecţiune, însă ea apare și în rândul femeilor în postmenopauză și este rară la copii sau la femei în premenopauză.

AFECŢIUNI: Gută, reumatism

TINCTURI: Cătină, Obligeană, Brustur, Coada şoricelului, Urzică, Trei fraţi pătaţi, Rozmarin, Anason, Mesteacăn, Sunătoare, Cimbrişor, Creţişoară, Colţul lupului, Germeni de grâu.
Se amestecă toate într-un recipient de sticlă. Se iau două linguri pe zi, dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de masă (tratament 3 luni).

ULEIURI: Cătină, Salvie, Gălbenele.
Se amestecă şi se ia o jumătate de linguriţă pe zi (tratament 3 luni).

CEAI: Ceai reumatic, Salcie, Sovârf, Troscot, Mătase de porumb, Ceai renal, Coada calului, Trandafir (frunze), Creţişoară, Pufuliţă, Ghimpe.
Se fierb 11 litri apă, se face infuzie cu 11 linguriţe plante (amestecate) – 15 minute. Se beau doi litri pe zi, tratament 3 luni.

CAPSULE:  Coada calului, Urzică, Anghinare, Articulaţii uşoare, Guto-stop.
Se ia câte o capsulă pe zi, timp de 3 luni.

PREPARAT: 1 kg. miere, 100 gr. polen, 500 gr. lămâie, 300 gr. țelină, 400 gr. sfeclă roşie,300 gr. conopidă, 100 gr. ridiche neagră.
Se toacă prin blender, se lasă 6 zile la macerat, se iau de 3 ori pe zi câte 2 linguri, timp de 3 luni.

Documentare realizată de Daniela BÎNDILĂ
“Reţete pentru viaţă – tratamente naturiste“ – autor Tudoriţa Profir,
Editura Capriccio, Piatra-Neamţ, 2011.