Activităţile propriu-zise de producere a textilelor – ţesutul, împletitul, croşetatul şi cusutul – se învăţau în cadrul familiei sau la femeile cele mai pricepute din sat, de la care fetele isteţe „furau“ tehnicile mai dificile sau modelele mai deosebite.
Ţesutul era practicat de fete, încă din copilărie, şi de femei, de la cele mai tinere până la bătrânele comunităţii.
Împletitul, croşetatul şi cusutul au fost şi au rămas activităţi exclusiv feminine, deoarece solicită mai multă dexteritate şi minuţiozitate.
Desfăşurarea tuturor activităţilor textile în cadrul gospodăriei tradiţionale se petrecea cu precădere, în timpul iernii. După ce se termina strânsul recoltelor, oamenii se adunau în jurul vetrei şi al stativelor, care se instalau odată cu prima zăpadă şi se scoteau înainte de Paşti. Astfel, iarna, toate casele ţărăneşti se transformau în mici ateliere, iar satul devenea mare întreprindere textilă, în care, spune etnograful Elena Florescu, vuiau vătalele în toate părţile.
Apoi, tot ea continuă: nici un complex ocupaţional nu a creat o comuniune socială şi spirituală, pe o durată atât de mare, ca cel al producţiei textilelor populare din timpul iernii. Gospodinele se ajutau reciproc la urzit şi nevedit, se făceau clăci la tors şi brodat, se dădeau sfaturi, se spuneau snoave şi poveşti, creându-se o continuă şi rodnică stare de strădanie, competiţie şi animaţie.
În astfel de condiţii s-a creat autentica industrie casnică textilă.
Foto: Adolphe Chevallier – Femei la lucrul de casă 
Foto: Adolphe Chevallier – Femeie la lucrul de casă 
FotoȘ Adolphe Chevallier – Fete cu lucrul de mână 
Foto: Adolphe Chevallier – Fete pe prispa casei
Documentare realizată de Valentin ANDREI
