Textilele de casă au fost supuse unui continuu proces de dezvoltare, stimulat de permanentele aspiraţii ale oamenilor spre confort şi spre frumos.
Permanenţa textilelor în interiorul casei se datorează, în primul rând, caracterului lor utilitar. Istoria a demonstrat că oricât de bune au fost unele creaţii spirituale, ele au dispărut atunci când nu au mai corespuns ideologiei noilor generaţii. Au rezistat timpului doar produsele legate de necesităţile practice ale vieţii. Printre ele sunt textilele, cu funcţii şi locuri bine definite în viaţa omului.
Textile pentru odihnă
Ele au constituit primele categorii, având rol de aşternut şi de învelit. Străvechea învelitoare, numită ţol, realizată din unirea a 2-3 lăţimi de pânză groasă din câlţi de cânepă, a rămas până aproape de zilele noastre în casa ţăranului sărac, fiind folosită în perioada caldă a anului. Pentru iarnă se ţesea ţolul de lână, numit cergă, îndesit şi scămoşat la ştează. Dacă ţolul din cânepă era simplu, cel din lână evidenţia frumuseţea rece a culorilor naturale, într-o alternanţă de vrâste ţesute în patru iţe. Ţăranii înstăriţi au introdus de timpuriu în casele lor învelitorile şi aşternuturile mai evoluate, de tip orăşenesc. Dar pentru realizarea lor, ţăranca trebuia să facă eforturi suplimentare şi să le adapteze posibilităţilor ei de lucru în stative şi tehnicilor corespunzătoare.
Astfel, pentru învelitorile de tip oghial sau chilotă, se ţeseau pânzeturi groase sau macaturi cadrilate de cânepă sau de lână, iar pentru salteaua de paie numită mindir, ori pentru cea din lână, se lucra pânză de sac din buci sau o pânză dungată din câlţi. Piese similare, cu dimensiuni mai mici, se făceau şi pentru copii.
Textilele pentru şters corpul sau blidele
Acestea cuprindeau o singură categorie – ştergarele. Întotdeauna, ştergarele uzuale tradiţionale s-au ţesut din fire de cânepă, datorită rezistenţei şi capacităţii lor de absorbţie. Funcţiile lor diverse au generat denumiri precum ştergar de mână, de faţă, ştergură, ştergar de blide. Formele noi, ţesute în casă din fire de bumbac, poartă numele de prosoape, dar menţin particularităţile decorative tradiţionale, exprimate prin folosirea doar la capete a grupelor de vrâste discret colorate.
Textile folosite la servitul mesei sau la învelitul bucatelor
Ele au făcut parte, iniţial, tot din grupa ştergarelor. În toate locurile unde se lua masa – în casă, în grădină, la câmp, la pădure – bucatele se aşezau pe un ştergar gros din cânepă. Abia după introducerea mesei înalte în locuinţa ţăranului a apărut faţa de masă, lucrată la început prin unirea a două ştergare, pentru ca mai târziu să se ţeasă o pânză specială din cânepă sau bumbac, cu decorul ţesut cu vrâste.
Toate aceste categorii de textile, de folosinţă în practica cotidiană, au constituit vechea tradiţie moldovenească, fiind rezultatul unor neîntrerupte şi dificile activităţi feminine. Necesarul foarte mare de textile uzuale, determinat de numărul crescut al membrilor din familiile ţărăneşti din trecut, făcea ca toate fetele şi femeile dintr-o casă să participe la producerea lor, lucrând zile şi nopţi la torsul firelor de cânepă şi la ţesutul gigurilor de tort, din care se tăiau ştergarele, ori lăţimile de lepedee, de ţoale ori de feţe de masă.
Ştergare din fire de in şi cânepă lucrate în tehnici diferite
Documentare realizată de Valentin ANDREI
