Povestea Mariei Mihalachi începe devreme, într-o casă din Bălțătești, acolo unde războiul de țesut făcea parte din viața de zi cu zi. „M-am născut într-o familie cu tradiție în practicarea acestui meșteșug”, spune Maria, iar amintirea mamei lucrând la război a rămas una dintre cele mai puternice imagini ale copilăriei. Fascinația s-a transformat, firesc, în primele încercări – „mai în joacă, mai în serios” – când a realizat prima trăistuță, primită cu entuziasm de colegele de liceu. Anii au trecut, dar legătura cu țesutul nu s-a rupt niciodată: „Pasiunea pentru țesături a rămas încă vie, prezentă, discret, până când a devenit din nou drum și rost”.
Maria Mihalachi are 54 de ani, este din Bălțătești și este absolventă a Facultății de Textile din Iași. Iulian Mihalachi, soțul ei, are 57 de ani, este din Iași și a absolvit Facultatea de Chimie Industrială. Împreună formează un cuplu care duce mai departe un meșteșug vechi, cu rădăcini adânci în familie și în sat.
„M-am născut într-o familie cu tradiție în practicarea acestui meșteșug. De mică eram fascinată de războiul de țesut la care lucra mama mea”, spune Maria. Deși anii au trecut, legătura cu țesutul nu s-a pierdut niciodată: „Anii au trecut, dar undeva, latent, pasiunea mea pentru țesături a rămas încă vie”.
Maria explică limpede că țesutul tradițional este un meșteșug complex, greu de dus singur: „Dată fiind complexitatea acestui meșteșug, el nu poate fi realizat în totalitate de unul singur”. În familia Mihalachi, rolurile sunt bine așezate: ea se ocupă în principal de țesut, iar Iulian completează firesc munca ei, ocupându-se de promovare și desfacere, dar fiind prezent și în etapele tehnice: vopsitul, aranjarea urzelii pe război, finisatul.
Procesul începe „cu urzitul, pe care eu îl fac în cel mai arhaic mod – urzitul pe gard, pe o anumită lungime stabilită dinainte”. Urmează nividitul, învelitul urzelii pe războiul de țesut, o etapă laborioasă, care se face întotdeauna în doi. Firele sunt așezate, trecute prin ițe și spată, apoi urzeala este legată pe sulul din față. Abia atunci războiul este pregătit pentru țesere. Urmează stabilirea unui model, pregătirea lânii, realizarea păpușilor de lână și țesutul propriu-zis, iar la final, piesa este detașată și finisată.
În privința culorilor, familia Mihalachi folosește atât lână naturală, cât și vopsită. „Vopsitul vegetal îl folosim pentru a obține nuanțe pastelate de maro, galben, verde, din plante care se găsesc în zona noastră, precum frunzele de nuc, rostopasca, crețușca sau coada-calului”. Pentru culorile intense, sunt utilizați coloranți de foarte bună calitate, bine fixați în fibra de lână.
Tehnica de lucru este țesutul în război de țesut orizontal (stative, popular),cu modele geometrice și motive tradiționale specifice zonei, dar și stilizate sau chiar abstractizate. Realizează produse mici: trăistuțe, tapiserii, repere țesute, dar și carpete, traverse, și, foarte rar, covoare mari. Dintre toate, cele mai multe sunt carpetele, fără a exista însă un produs preferat în mod special.
Maria observă că, astăzi, țesăturile manuale au un alt rol: „În zilele noastre, când interioarele caselor sunt generoase, dar minimaliste ca decor, produsele țesute manual depășesc rolul lor inițial utilitar și capătă mai mult un rol decorativ”. De aceea, modelele au fost adaptate prin simplificare și stilizare.
Produsele sunt apreciate de iubitorii de tradiție, colecționari atât străini, cât și autohtoni, și pot fi văzute în atelierul din Bălțătești, cât și la numeroase târguri și muzee din țară: la Piatra-Neamț, la București, la Muzeul Național al Țăranului Român, la Sibiu, Muzeul Astra, la Oradea, Muzeul Țării Crișurilor, la Iași, Muzeul Etnografic, la Suceava și în alte locuri.
Privind spre viitor, Maria și Iulian Mihalachi își doresc să transmită mai departe ceea ce știu: „Intenționăm pe viitor să organizăm ateliere de lucru cu grupuri de copii și alte persoane care doresc să deprindă acest meșteșug”. Un gest firesc, prin care un meșteșug vechi continuă să rămână viu.
Autor articol: Oana -Talida COZMA
