Tradiții

Meșteșug tradițional – RODICA CIOCÂRTĂU

Tradițiile și meșteșugurile populare sunt temelie pentru viitorul unei națiuni. Rubrica Meșteșug tradițional poposește în această lună peste hotare, în Germania, acolo unde o găsim pe Rodica Ciocârtău. Artizan cu state vechi, protagonista noastră și-a dedicat ani din viață obiceiurilor și credințelor strămoșești. Originară din Pipirig, Neamț, a crescut într-o familie unde țesutul și cusutul au fost preocupări care le-au asigurat traiul.        

,,Am învățat meșteșugul țesutului de la mama mea și de la surorile mele. Ele țeseau covoare pentru fetele care urmau să se căsătorească. Făceau, practic, zestrea fetelor din sat pentru că pe vremuri mireasa trebuia să aibă un anumit număr de covoare și carpete. Trebuia să aibă o zestre cât mai consistentă“, își amintește Rodica Ciocârtău.  

A țesut covoare de mic copil, iar în clasa a-VII-a avea deja propriul război. A început cu carpete și a continuat, în timp, cu covoare mari. „M-am căsătorit, mi-am crescut copiii și i-am purtat în școală din țesut. Am reușit să mă descurc participând la expoziții și vânzând prin magazine“, explică artizana.

Cu zece ani în urmă, Rodica Ciocârtău a fost încercată de soartă, suferind o formă de alergie puternică la lână. „Medicii m-au sfătuit că pentru sănătatea mea să renunț la lucrul cu lâna. Cu foarte mare efort, a trebuit să renunț. Vă dați seama ce a fost în sufletul meu!? Am fost nevoită să mă reprofilez pe cusutul cămășilor tradiționale și al costumelor populare“.

Deși nu a fost ușoară perioada de tranziție de la țesut la cusut, a scos la suprafață cunoștințele din școală, de la atelierele de lucru manual, s-a documentat, a citit cărți, iar lucrurile au prins contur. „Am trecut de la un lucru de mână la un alt lucru de mână, pentru a-mi liniști sufletul. Nu puteam să nu fac ceva și să las dintr-o dată, atâția ani de tradiție“.

Anii și viața au dus-o în Germania, acolo unde este alături de jumătatea ei. La mii de kilometri distanță de România, Rodica Ciocârtău duce tradiția și meșteșugul popular mai departe. Lucrează ii și costume populare de mare dificultate, dorind să readucă în lumină modele vechi, autentice. Are încă comenzi din țară pe care dorește să le onoreze, iar între timp a învățat să confecționeze și frumoasele cămăși tradiționale săsești. ,,Sașii au și ei tradiție, iar cămășile bărbătești sunt aproximativ la fel cu ale noastre; în plus au o cravată care se pune la gât, cusută pe catifea, dar tot de mână. Sufletul mi-e plin de satisfacție pentru că fac ceea ce-mi place“, menționează invitata noastră.  

Pentru iile și costumele populare românești folosește motive specifice Moldovei și județului Neamț. Se inspiră după modele vechi, ținând cont că la Pipirig s-au purtat motivele geometrice, mai puțin cele florale. Cromatica abordată este pe roșu, negru sau albastru, fără culori amestecate.

„Cos ia și cămășile tradiționale în tehnici diferite. De exemplu, la trei cămăși am folosit cusătura pe dos, cusătura cu cruciulițe și cusătura după ac. Vreau să fie cât mai diversificate. Îmi doresc să organizez o expoziție personală cu 4-5 cămăși bărbătești, 4-5 cămăși de damă care să fie alături de celelalte cămăși vechi. Vreau să prezint reproducerea cămășilor după modele vechi, de 50 sau 100 de ani. Această expoziție va fi acasă, în România. Unii îmi spun că ar trebui să organizez ceva aici, în Germania, dar eu țin la țara mea, la satul meu, la comunitatea mea și la județul meu. Îmi doresc ca prima dată să fie acasă“, povestește doamna Rodica.

Apreciată și îndrăgită chiar și în Germania, munca Rodicăi Ciocârtău nu trece neobservată. Pentru străini, lucrul manual, realizat cu migală și pricepere, este motiv de stimă și curiozitate.

De-a lungul timpului, în țară, a adunat peste 50 de diplome la toate expozițiile și târgurile la care a fost prezentă. Fiecare eveniment i-a dat plus valoare, adunând experiențe și informații de neprețuit.

„Primul meu târg la care am participat, cel mai frumos și special, a fost în 1989, la Muzeul Astra din Sibiu. Pot spune că a fost prima mea experiență și cea mai frumoasă. A fost primul contact cu lumea, primul contact cu meșterii adevărați. O mână de meșteri în toată țara, dar care făceau lucruri adevărate. Aș adăuga și expozițiile organizate de Centrul pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare». Eu am colaborat ani de zile cu această instituție. De asemenea, a fost deosebit și Festivalul Tradițiilor din Germania din 2007, când am stat o lună de zile și am lucrat, pentru că am avut și războiul de țesut cu mine. Am participat și la un schimb de experiență tradițională în Ungaria. A fost o experiență deosebită – noi am văzut tradițiile lor, ei le-au văzut pe ale noastre“, rememorează artizana.  

Rodica Ciocârtău trăiește cu dor de casă, de familie și obiceiul strămoșesc, iar acest dor îi oferă imboldul necesar să nu renunțe la lucrul tradițional, la pasiunile ei și la visurile de a pune bazele unui muzeu tradițional la Pipirig, în satul ei natal.

„Mi-e dor de mâncarea românească. Mi-e dor de tot, de târguri, de expoziții, de prieteni, de meșteri. În același timp, îmi trece dorul când încep să lucrez, când mă uit pe internet și văd ce fac colegii mei, meșterii, pentru că urmăresc interviurile cu ei“ , concluzionează Rodica Ciocârtău.

Oriunde ar pleca în lume, meșterii noștri populari sunt adevărați mesageri ai tradițiilor strămoșești și ai obiceiurilor folclorice. Rodica Ciocârtău este unul dintre acești mesageri care poartă România în suflet și în îndeletnicirile ei zilnice.


Autor articol: Oana-Talida COZMA