Reporter: Părinte, pentru un om de calibrul dumneavoastră, ce înseamnă, azi, cultură, și ce înțelegeți printr-un om cult?
Părintele Constantin Necula: Nu mă socotesc de nici un calibru, ci rodul darului lui Dumnezeu și muncii profesorilor mei în parcursul multor ani de învățare cu gânditul. Cred că a fi om cult – astăzi și mereu – înseamnă să pui ființa ta creatoare la îndemâna lui Dumnezeu pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă cum gândește Acela. Cultura este reflecția în muritor a tot ceea ce ne-a învățat Dumnezeu despre nemurirea noastră. Din așchiile de înțelepciune ale unei culturi se pot aprinde rugurile nestinse ale altei culturi. Priviți mai des vitrinele de la Muzeul Cucuteni și veți înțelege. Superioritatea unei culturi nu se naște din gâlceava sa cu timpul și sensurile adânci ale Tainei nemuririi, ci din asumarea timpului, din convertirea sa ca valoare veșnică. Și eu cred, și nu sunt singurul, chiar dacă pare clișeu ce voi spune: cultura e legată de cult. Prin om. Omul ce-și pune cultura în slujba descoperirii voii și frumuseții lui Dumnezeu. Veți zice: e popă, normal că spune asta. Iar gândul Vostru îmi dă dreptate. Fiecare om are cultura concrescută în conștiință în funcție de perceperea lui Dumnezeu. Cea mai periculoasă este aceea idolatră, care transformă cultura în ideologie.
Reporter: Cum vedeți relația Bisericii cu tendințele tineretului, atras de tot ce înseamnă cool?
Părintele Constantin Necula: Zic că modul tinerilor de a-și cultiva conștiința culturală va despica viața lor în mii de praguri. Depinde de ei, nu de Biserică, dacă nu cumva cool-ul din anumite culturi se va transforma în cooler și le va îngheța sufletele. Ca om al Bisericii am o misiune simplă: aștept. Dacă e nevoie de mine în sufletul celui dezorientat de prea multul „cool“ din cultura asumată – deseori irațional ori din rațiuni de gașcă – sunt acolo unde se așteaptă să fiu. Îi îndemn însă să se implice în cultură. Să se crească. Să fie voluntari în tot ceea ce simt că-i reprezintă cultural. Să aibă curajul de a discerne și de a nu se lăsa intimidați de lipsa de cultură a celorlalți. Să asculte muzica aceea care le place fără a batjocori gustul muzical al celuilalt. Cred că poți să fii un bun om de cultură abia când înțelegi că ea nu este apanajul „tocilarului“ – o!!!, de am mai avea tocilari -, ci al omului-zgândăr, aflat în căutare. Eu ascult în continuare cu plăcere și Pink Floyd și un Heruvic glas 3, fără a face din asta motiv de conflict interior și de analiză psihologică în termeni lacanieni. De fapt, cred că un oraș are nevoie de toți tinerii săi pentru a-și construi profilul cultural. Pentru a-l susține. Mergeți la concerte, chibițați la îndemnul în voluntariat cultural. Stau în Sibiu, oraș care și-a format sute de tineri voluntari pentru Festivalul Internațional de Teatru, pentru Muzeul ASTRA ori pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de acum doi ani. S-a muncit cu oameni care vor cultură. Să vrei cultură e cool. E mai mult decât cool. E firescul din care ești viu toată viața.
Biserica nu poate decât să sprijine vocațiile. Să le însoțească și să le sprijine. În Biserică e cool să fii viu!
Reporter: Trăim vremuri în care ceea ce înseamnă obiceiuri și tradiții strămoșești încep să redevină în trend. Cum pot fi ele resuscitate, pentru a ne întoarce cât mai mulți la sentimentul de românism, la ceea ce are cultura noastră frumos și unic?
Părintele Constantin Necula: Tocmai de revenirea în trend mă tem. Prin anii ’80-’88, un poet nemțean, Aurel Dumitrașcu, minunat martor epistolar al vremurilor sale, atenționa organele de partid județene că se pierde duhul sărbătorii din exces de utilizare. Era afectat de pierderea înțelepciunii ce ar trebui să dea conținut tradițiilor. Este rostul instituțiilor de cultură și tradiție să construiască amfiteatrele de comunicare necesare înțelegerii fenomenului. Să impună exigențe culturii etnologice. Să amendeze, unde este cazul, kitch-ul ce se strecoară bastard în inima esteticului etnic. Fiecare zonă a țării are canalele ei de comunicare culturală a acestor exigențe. Nu. Nu e vorba de metodologii, ședințe de comitete și comisii. Mi-e teamă că nătângismul administrativ a distrus mii de recuperări de memorie etnologică. E vorba de asumarea copiilor, de exemplu, ca parteneri în educația estetică pe criterii etnice. E vorba de reînvățare activă a tradițiilor. Fără cosmetizări media, fără frivolități ieftine. Cu scrupulozitatea unui moștenitor ce-și adună forțele pentru a câștiga în procesul cu istoria. Nu doar imediată.
Reporter: Sugerați-ne spre lectură o carte, care ar putea schimba mentalități și traiectorii în viață.
Părintele Constantin Necula: Toate cărțile au valoarea aceasta de punte spre noi mentalități. Aș îndrăzni să vă rog să nu mai citiți cărți, ci autori. Și începeți cu Eminescu și Creangă, uitații noștri îngeri păzitori de limbă.
Reporter: Vă rugăm să adresați un mesaj viitorilor noștri cititori și iubitorilor de frumos!
Părintele Constantin Necula: Nu există un dar mai binecuvântat decât o minte bună, muncitoare și iubitoare de Dumnezeu. Chiar într-un trup bolnav, ea biruie, luminează, desprinde din pomii Raiului florile prin care se împodobește viața. O viață fără înfloriri e frustrantă, ternă. Fiți bucuroși și căutați să nu vă mințiți. Nu. Oamenii nu sunt egali. Ei sunt veșnici!
