Există în Masivul Ceahlău şi o toponimie geografică populară, care evocă natura terenului, moştenită de la străbunii care au vieţuit în munte. Astfel e cunoscută Cascada Duruitoarea, formată de Pârâul Rupturi, care se repede pe crăpătura dintr-un povârniş de piatră înalt de circa treizeci de metri, al cărui izvor îşi are obârşia sus, în preajma Fântânii Reci de sub culmea muntelui.
Numele acestei cascade vine de la zgomotul apei care se prăvăleşte cu „duruit“ (sau „duruind“) în ulucul de piatră. Acest toponim, cum arată Iorgu Iordan, „se dă în Ceahlău oriunde sunt cascade; li se spune duruitori, iar tema lor este dur, a da de-a dura, a durăi, a durui“.
Spre alte duruitori de pe Ceahlău, aflate tot pe Pârâul Rupturi, la mică distanţă de Fântâna Rece. În Fundu Ghedeon, în locuri neîntinate, parcă neatinse vreodată de picior de om, se găsesc alte nouă cascade peste care se prăvale apa Pârâului Ghedeon.
Bătând la pas cărările muntelui drag nemţenilor, Ceahlăul, tu, călătorule, poţi să dai de nişte locuri ale căror denumiri să te mire: Chica Baicului, Chica Fântânele. Dumerirea poate veni de pe la localnicii de astăzi care, precum moş Dragomir Găină întâlnit acum vreo şaizeci de ani de pionierul mişcării montane nemţeneDoctorul Gheorghe Iacomi, să vină cu explicaţia: „Aşa-s ştiute de la bătrâni comele aiestea din munte, la poale cu pădure, iar pe culme, pe ici-acolo cu goluri de păşune, care seamănă cu chica de păr a omului.“
Evident, drumeţiile montane au farmecul lor. Farmec ce sporeşte atunci când dai de oameni ai locului care, înţelepţi şi hâtri, te mai luminează asupra unor dileme apărute în timpul hoinărelii pe cărările Ceahlăului.
Documentare realizată de Valentin Andrei
