Cafeneaua culturală

Figuri marcante – DUMITRU ALMAŞ, istoricul copiilor

Generaţii întregi de copii au deprins gustul de lectură citind cărţile în format mare şi bogat ilustrate, aparţinând scriitorului Dumitru Almaş. După ce au trecut vârstele jocului cu maşinuţe sau cu păpuşi, şcolarii din veacul trecut au făcut cunoştinţă cu istoria neamului nostru prin intermediul istoricului şi profesorului universitar Dumitru Ailincăi, cel care semna sub pseudonim o seria intitulată „Povestiri istorice“.

Scurtă biografie

Dumitru Ailincăi (Dumitru Almaş) s-a născut pe 19 octombrie 1908, la Negreşti, Neamţ. Cunoscutul istoric, publicist şi prozator a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti. A fost o vreme profesor în satul Siliştea (Călăraşi) şi la Piatra-Neamţ, unde a predat la Școala Normală și Liceul „Petru Rareș“. În 1949, a obţinut prin concurs postul de conferenţiar, apoi profesor, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.

Începând cu anul 1939, a editat o serie lungă de cărţi cu subiect istoric, prima fiind „Miron Costin“, volumele I-II. Cele mai citite cărți ale sale au fost celebrele „Povestiri istorice“.

În 1967 a fondat revista „Magazin Istoric“, la care a fost redactor șef până în 1971.

A avut colaborări la multe publicaţii, inclusiv la unele din Piatra-Neamţ.

Aplecat asupra documentării întregii istorii a românilor, Dumitru Ailincăi (Almaş) a fost un preţuit consultant istoric pentru filmele „Pintea“, „Iancu Jianu Zapciul“ şi „Iancu Jianu Haiducul“.

A trecut în nefiinţă în ziua de 12 martie 1995.

Istoricul celor mici

După 1960, Dumitru Almaş a început scrierea şi publicarea seriei „Povestiri istorice“, bazată pe documente extrase din arhivele publice. Textele înșirate cu un excepțional talent de scriitor, beneficiind și de o ilustrație bogată și sugestivă aparţinând ilustratorului Valentin Tănase, s-au tipărit în tiraje de sute de mii de exemplare. Aceste cărţi, se pare, nu au fost concepute pentru a învăța istoria la modul didactic, pedagogic sau școlar, după manual, ci pentru a le însufla micilor cititori iubirea de trecut, patrie și nu în ultimul rând, de lectură. Autorul a dorit să îi facă pe copii să îndrăgească legendele și povestirile istorice prezentate, ca un prim pas pentru studiul mai amănunțit al materiei în anii viitori de școală. Întâmplările istorice prezentate în aceste cărți, pentru cei mici aflați în perioada jocului și a poveștilor, o perioadă deosebit de importantă pentru formarea conștiinței și a structurii sufletești umane, reprezintă adevărate lecții de istorie, care nu sunt predate de învățători, ci de membrii familiei. Tratând biografii romanțate ale personajelor istorice sau teme eroice și mitice, autorul s-a străduit în conceperea acestor povestiri istorice să utilizeze un limbaj pe înțelesul copiilor, folosind un fir narativ natural, intuitiv, cu o narațiune expozitivă și explicativă.

Preţuit de posteritate

După ce, în 1995, din motive ştiute doar de notabilităţle vremii, i-a fost refuzat Titlul de cetăţean de Onoare al municipiului Piatra-Neamţ, oficialităţile locale ale anului 2003 au făcut un gest reparatoriu şi i-au conferit, post-mortem, acest titlu onorific. Mai mult, doi ani mai târziu, în 2005, presa nemţeană anunţa că „la propunerea profesorului Mihai Emilian Mancas, în ședința Consiliului Local din luna octombrie, se va supune votului consilierilor atribuirea denumirii Aleea Prof. Dumitru Almaș  drumului ce leagă platoul Gospodinelor de stația de sosire a Telegondolei.“ Motiv pentru profesorul Mancaş să exclame: „Ufff, dea Domnul să văd şi asta şi pe urmă pot zice că nu am bătut la uşa Primarului actual în zadar. Aştept cu emoţie şi bucurie ceasul!“

Documentare realizată de Valentin ANDREI