Născut în ziua de 18 octombrie 1933, viitorul poet, dramaturg și gazetar urmează cursuri liceale la Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț (1945-1948) și Liceul Silvic Roznov (1949-1952), apoi absolvă cursurile Institutului de Teatru și Cinematografie (1955). Din 1956, urmează Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, ultimul an de studii absolvindu-l în cadrul Facultății de Filologie a Universității bucureștene. Între 1962 și 1964, este secretar literar la Teatru „Barbu Delavrancea” din București, apoi intră în presă: secretar general de redacție la „Amfiteatru” (1964-1972) și la ziarul „România liberă” (1972-1975), redactor-sef adjunct la „Magazin” (1975-1986), publicist comentator la „România liberă” (1986-1990).
Debutează literar în 1951, cu poemul în proză „Diminețile albastre”, publicat în suplimentul literar al ziarului nemțean „Ceahlăul”. Va mai colabora la „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tomis”. Prima plachetă de versuri, „Astrul nimănui”, îi apare în 1970.
La aniversarea a 90 de ani de viață, publicația noastră îl sărbătorește pe Coman Șova printr-o scurtă selecție din creația sa poetică.
TESTAMENT Las soarele aşa cum l‐am găsit, las marea cu mai multă otravă în valuri, las ploaia mai acidă, vânturile să‐mprăştie chimie peste tot, las oraşul mai mare, mai mulți ziditori, fetele mai înalte şi mai accesibile, aleile mai rărite, mai mult combustibil, mai puține idei, mai multă încărcătură explozivă, foarte multă încărcătură explozivă şi tot atâta speranță, las lumea mai astenică, pe puternicii zilei mai înverşunați, las lupta în punctul inițial. Nimic n‐a mers mai departe, moartea se dilată în subsolurile pământului, nici ghețurile polare nu pot răci frunțile generalilor care încă nu şi‐au încheiat planurile de luptă.
DARUL LUI DUMNEZEU Dumnezeu, vrând să‐mi facă un dar, a smuls din sternul meu o coastă şi, urându‐mi sănătate, a făcut‐o hotar între mine şi singurătate. Era un balcon, era o durere, o lună mare, umbră, prihană când am şoptit cântare coastei mele şi‐o oblojesc de‐atuncea ca pe‐o rană.
MĂRTURISIRE DE DINCOLO Nu era nici deal nici vale nici loc drept Punct care se balansa era Țipăt peste două maluri de prăpastie era Drum format din cuvântul d r u m Mergeam pe el fără să-l simt sub paşi paşii nu erau picioare păşind şi nu erau picioare deloc în mersul acela şi nici nu alunecam Nu simţeam foame nici frig nici cald nu eram greu nu eram uşor Eram ceva fără să fiu De chip nu-mi mai aduceam aminte ştiam că sunt eu mă vedeam privindu-mă dar nu eram de văzut sau eram fără să fiu
DESTĂINUIRE (variantă) Sunt vulnerabil ca o ninsoare. Mă pot cuceri o stradă, un zgomot, o linişte în plus. Mă poate cuceri privirea unei trecătoare, pădure subțire de fum şi apus. Mă pot cuceri fantomele toate, lumini şi atracții, erorile sute, un zbor fără aripi, pierzanii şi râset, caii de ceață ai nopților mute. Nu mă pot feri de pericole, ele mă aşteaptă oriunde, în vină, în alb, în umbră, chiar în hău, nu mă pot feri de ele, iubito. S‐ar putea să poarte chipul tău.
PAŞI ÎMPREUNĂ Ia‐mi difuza căldură a mâinilor, să fie a ta, ia‐mi uşoara murmurare din vise, să fie a ta. Dacă ai observat vreun îndemn în conturul ochilor mei e dintotdeauna spre tine. Ia‐mi căldura ființei care a rămas şi adaug‐o celulelor tale tinere în formă de îngeri pictați de copii. Împrăştie‐mă în trupul tău, octombrie fără sfârşit şi să ne‐auzim paşii urcând împreună.
SFIDARE Există moarte pentru toți fiii planetei, spun calculatoarele, de o sută de ori moarte, de o mie de ori moarte, de o sută de mii de ori moarte pentru fiii şi fiicele planetei, pentru viața întregii planete. Se proiectează un Nero, armatorii proiectează un Nero, cu toată nerăbdarea lui în sânge, un robot Nero care să aprindă focul măcar o oră, un sfert de oră, pentru a vedea ce vâlvătaie va face din lume o amintire
PENTRU …NIMENI Lumea nu se împarte Soldații lumii se plictisesc aşteptând moartea. Se moare mai mult pe şosele, zic generalii, lumea se împarte la doi, jumătate mie, jumătate ție. Lumea nu se împarte, fiecare om e o lume, zic poeții.
TOATE SUNT ÎNSCRISE… Drumul până la rodul frumos al verticalității este înscris pe fruntea învingătorului: ceea ce nu se poate vedea, dar există urmele dinlăuntru ale celor stăruitori, aşteptarea codrilor, ropotul ploii în faptul serii, pământul rodit în palmă, sănătatea ierbii, miresmele mierii, apa freatică pentru setea poienilor, zăpada calmă, masivele de molid, focul de cetini amirosind a răşină loc al cuvintelor de mângâiere, hainele de sărbătoare, jocul, toate sunt înscrise… şi norocul. Se clatină vârsta, ne facem mai mici sub părul tău lung răsfirat peste noi; va fi un noiembrie, aşa precum zici, şi‐o casă pustie sub ploi…
UMBRA ÎN POEME Mai treci prin faţa ochilor subţire să crească umbra în poeme e doar un pas şi vine-o nemurire o noapte întâmplată mai devreme Iernile şi câinii mei te-aşteaptă o, dacă ai şti că eu sunt cel ce-n visul tău uitat îndreaptă în mare taină al sângelui inel ai fi femeie-acestui braţ învins şi sărbătoare iernilor ce vin de rostul vârstei m-aş lăsa convins ca de tăria cornului cu vin. Şi mai înalţi sub arbori tineri vom trece de cu seară în copii apoi va ninge peste noi o vineri şi-apoi vom fi când n-om mai fi În fii.
GONG Mai greu îmi este sângele spre seară ochiul e jilav în aerul mut şi s-au stins făcliile afară e vremea trecută cu gongul bătut. Am uitat de aer şi de pâine de soarele negru cu ochii păgâni iubito, fii astăzi, eu sunt fără mâine pământul se surpă cu tot cu fântâni.
Autor articol: Valentin ANDREI
(a fost consultată lucrarea„Academia Română – Dicționarul General al Literaturii Române”, volumul VI, S-T,Editura Univers Enciclopedic, București)
