Dan Verona (pseudonimul lui Nicolae Creţu) a fost un romantic incurabil fără de care poezia românească a anilor ’70-’80 ar fi fost mai săracă. La fel și muzica folk, multe dintre versurile poetului fiind puse pe note de muzicieni celebri, precum Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Ștefan Hrușcă.
Cunoscutul poet, prozator, traducător,s-a născut în ziua de 1 iulie 1947, la Luncani, Mărgineni, Bacău. A frecventat primele şase clase în satul natal, apoi la Casa de Copii şi la Liceul „Petru Rareş”, ambele din Piatra-Neamţ. De altfel, experiența de la Casa de Copii a folosit-o pentru a scrie romanul „Îngerii chilugi”.
A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti (1972) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă (2003). A fost redactor la Radiodifuziunea Română. A frecventat cursuri de vară la Marly-le-Roy (Franţa), studiind latina şi greaca veche.
A debutat cu versuri în Ziarul „Flacăra” (Piatra-Neamţ, 1964), iar editorial, cu „Nopţile migratoare” (1972).
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A avut colaborări la multe publicaţii literare din ţară. Dintre volumele de poezie publicate menționăm aici: „Zodia măslinului”; „Cartea runelor”; „Daţi ordin să înflorească magnolia”; „Nopțile migratoare”; „Viaţa la treizeci şi trei de ani”.
VARA PROMISĂ Te-aș fi iubit cum n-ai mai fost, Ca un soldat în plin război, Dar, uite, plouă fără rost Iar între noi. Ca într-o gară, nu știu cum, Când unul vine și-altu-i dus, Și rătăcim pe același drum În sens opus. Ne răsfoiește timpul, femeie, Pe un peron vechi de gară, Tu Iliada, eu Odisee, Scrise demult, într-o vară. Te-aș fi iubit ca un pândar Ieșit la drum în calea ta, Dar zilnic trece și-n zadar Altcineva. Suntem și noi ca două punți Pe apa unui singur dor, Dar despărțiți de niște munți Întâmplător. Ca un copil te-aș fi iubit, Ce fură mere din vecini, Uitând că totul e păzit De-un gard cu spini. Dar vara ce ne-a logodit Cu brâu de flori împurpurat, Ori a plecat, ori n-a venit Cu-adevărat. NINGE LA FEREASTRA Ninge iar, iubito, în absența ta Ca o despletire de cireși în mai. Din copilărie n-a mai nins așa Dacă-i fi cu mine, am fugi pe cai. Parcă tot pământul e-nvelit de cer Prins de Odiseea fulgilor de nea. Azi mi-e dor de tine, ca un mesager Urmărit de viscol şi absenţa ta. Ninge cu argintul coamelor de cai, Ninge ca o nuntă veche la fereastră. Dac-ai fi cu mine astăzi, cu alai Am porni, iubito, către nunta noastră. Ca şi cum ar curge vremea înapoi Să împace iarăşi două veşnicii, Ninge cu duminici, ninge între noi, Cei pierduţi în lume singuri şi copii. Dac-aş şti pe unde este umbra ta, Azi pe sub zăpadă ţi-aş săpa tunel Şi-am reface lumea cum a fost cândva, Dintr-un vis de sănii şi de clopoţel. Azi sunt plin de viscol şi absenţa ta, Dorului zăpezii mire mă ofer. Din copilărie n-a mai nins aşa Parcă tot pământul e-nvelit de cer. PIETA Cum vine toamna, mamă, mi-e sufletul ciudat Precum un roi de fluturi atins de destrămare Și mă gândesc la tine sub ceru-ntunecat Ca la o soră dusă într-un oraș prea mare. Și-aștept venind din ceață un înnoptat poștaș Cu-o veste de la tine (doar două-trei cuvinte) Dar el poate demult e mort în vreun oraș Pe care nici o hartă nu pare-a-l ține minte. Fuior aprins de raze eram în mâna ta – M-ai învelit cu carne și carnea mult mă doare Și nimeni nu mai știe ca tine alina, Sperând să vii auzu-i crucificat pe zare. Și mă cuprinde noaptea și nu mai pot să scriu Aud cum dezertează toți sâmburii din mere, Poate veghezi asupră-mi deși e prea târziu Poate aștepți cuminte o nouă Înviere. Spre-a fi mai norocoși aș vrea-ntr-un fel Să dai ființei mele de la-nceput lumină Și eu să vând de-a valma tramvaiele pe-un miel Născut în zori de zi pe o colină. Cum vine toamna, mamă, mi-e sufletul ciudat Dau vulpile năvală-n biserica pustie Și uit că nu se poate-ntr-un veac prea vinovat Din moarte să te scot prin Poezie. Eram cândva fuiorul de raze-mpărătesc Acum tu-mi ești copilul pierdut în ceață, mamă, Și ochii tăi deasupra pe ceruri înfloresc Înlăcrimați în două brândușe mari de toamnă.
Autor articol: Valentin ANDREI
