În septembrie 2002, Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț propunea iubitorilor de poezie un volum bilingv. „De pe tăișul zilei – Dalla lama del giorno” este o antologie de versuri aparținând poeților sicilieni. Lucrarea e îngrijită de doi oameni de litere italieni – Andrea Guastella și Emanele Schembari – și beneficiază de traducerea (în limba română) profesorului universitar clujean Ștefan Damain.
În prefața cărții, scriitorul italian Bruno Rombi afirma: „Prin intermediul unor pagini exemplare de poezie analitică se surprinde condiţia de solitudine a omului modern în luptă cu o indiferenţă în tot mai mare expansiune şi, în altele, transcrise în versuri de o vivacitate icastică, o angajare civilă trăită cu pasiune, aceeaşi pasiune aflată la limita ritualului care se observă în anumite versuri dialectale care îl obligă pe cititor la o reflecţie atentă. Elementul comun al tuturor poeţilor, de la cei mai incisivi la cei mai sobri, este efortul fiecărui eu de a se transforma într-un glas anonim şi universal spre a da transparenţă sentimentelor şi pasiunilor prin intermediul cuvântului, fie că acesta primeşte o tonalitate cantabilă, fie că, uneori, sună distonant.”
SALVATORE ARCIDIACONO ÎNTOARCERE Şi m-am întors aicea sus sub roşcovul uriaş şi smochinul pitic de unde odinioară şi-au deschis aripile anii mei tineri. Mic, dar întreg, mă văd copil bătrân. Dar se mai zvârcoleşte încă o coadă retezată de şopârlă. NU-I DRUM Nu-i drum, cărare, potecă şi nici indicator să arate ieşirea. Rămâne doar căderea ce te atacă şi nu te mai lasă. Şi neliniştea otravă primejdioasă care te chinuie şi rezistă la orice leac împotriva otrăvii.
MARIA ATTANASIO [OASPETELE CARE LOCUIEŞTE ÎN CAMERĂ] (Oaspetele care locuieşte în cameră spune că e vremea să se facă curat, scutură pereţii, înlocuieşte tapetul, - trebuie să se mute foarte în grabă – pagina albă, urmele şterse. Acum pune bare la uşi). NOAPTE LA TOZEUR (LA MARGINILE MARELUI ERG) Pistele spre un galben placentă în camera retrasă îndărăt, înlăuntru, clepsidră răsturnată printre găurile apartamentului. Marele Erg urcă dintre gunoaiele unui oraş lichid - inteligenţa alunecând, lumina stinsă în ochi la Faouzi - medina care ţipă şi care îi redă vântului vântul.
GIUSEPPE BONAVIRI ÎN TRENUL ÎN MIŞCARE Mariateresa a adormit lângă mine, cerceii ei de argint sună uşori, trenul aleargă pe verzile câmpuri ce dorm. Zorii s-au ridicat deja peste nuc. Mariateresa are gura rotundă, tremură pe ea visele-n horă; prin aer fâlfâie ovule mărunte, salcâmu-i în floare, noi sunt pâraiele. Lina învelită cheamă la balcon sticleţi, rândunici, vrăbii, Roma nu e departe: viaţa e o măsură a unui passa-passa fără iertare. DIN TREN, PRIVIND AFARĂ Pasc vaci pe câmpuri îngheţate şi dincoace de ceaţă trenul îşi urmează drumul. Atârnă capetele călătorilor şi ochii lor aplecaţi mor în somn. Printre spini, mărăcini şi cai ce tremură de brumă ies în lumină ceasurile zilei. Jos, jos de tot, Roma taie ceaţa şi se ridică suspinând. Ceasurile se scaldă în Tibru şi, o, inimioară! în Fiumecaldo.
Autor articol: Valentin ANDREI
