La sfârșitul anilor ’80, în cadrul cenaclului literar din Piatra-Neamț, impresiona o adolescentă. Născută la 15 decembrie 1972, elevă a Școlii Generale nr. 3 și, ulterior, a Liceului Industrial nr. 1 (treapta întâi) și Liceului „Calistrat Hogaș“ (treapta a doua), Ioana Mihaela Balaban se dovedea o fire sensibilă și o foarte talentată poetă. Doar că destinul nu avea să îi fie aliat. În prima zi a lui Făurar din anul 1991, pe când se pregătea de examenul de Bacalaureat, adolescenta poetă trecea în Eternitate. Au rămas în urmă-i poezii pe care le-a simțit, gândit și scris. La opt ani de la dispariție, mama sa a tipărit, la Editura Nona, placheta intitulată „Semne de întrebare“.
La momentul lansării, în februarie 1999, omul de cultură Lucian Strochi avea să menționeze: „Ce se poate scrie despre o poetă care, atinsă de aripa eternităţii, va avea mereu doar optsprezece ani? Urmele ei pe zăpada timpului sunt propriile sale poezii, uneori scurte, dramatice, profunde, alteori mai ample. Volumul iese din tiparele unui graţios şi intim volum de familie, reuşind să-şi fie suficient sieşi, aşa cum un semn de întrebare pune în paranteză un întreg univers.“
Mai apoi, Ioana Mihaela Balaban avea să fie inclusă, de regretatul profesor Emil Bucureșteanu, în antologia „Poeți nemțeni“.
LACRIMI DE ZĂPADĂ Iarna... E atât de frumoasă! Ca o umbră ușoară, albă, transparentă. De ce n-o pot păstra? Doar sufletul meu îi păstrează amintirea. Va ninge iar, cândva va ninge Cu aceleași lacrămi ale mele Ce se vor așterne ușor, ușor ca o umbră pe sufletul meu, iarăși. (16 ianuarie 1990)
EMINESCU... Cum e viața scurtă – Ce-am să fac din ea? Să te caut unde Și pe care stea? Trecere mi-e viața Iară drumu-i lung Spre Eternitate Și n-am timp s-ajung. Geniu și Putere! Oare nu-i târziu? Vreau să-ți cer iertare Și de ce – nu știu. Ce să fac acuma Când mi-e zborul scurt Și iertare încă Eu nu ți-am cerut...? (iunie 1986)
EPILOG Și cerul s-a dus... S-a dus și pământul în sus; erau –și-acuma nu-s. E-un vid în alt vid ireal nemărginit de-o rană – de rana ce sunt, de rana ce încă mă doare. E soare afară e vânt...
Autor articol: Valentin ANDREI
