Deschidem rubrica „Poesis“ a lunii februarie alături de Lorica Mihăilă. Suflet cald și blând, deschis spre artă și frumos, invitata noastră este absolventă de studii superioare economice. Și-a descoperit dragostea pentru literatură încă din anii de liceu, atunci când a început să publice articole și versuri în revistele școlii. Iubește opera lui George Coșbuc, pe ale cărui versuri le recită la diverse concursuri locale și naționale, iar de-a lungul timpului a colaborat cu diferite publicații locale, scriind proză și articole de specialitate.
Poezia a intrat în viața ei ca o tămăduire, după apariția unor probleme de sănătate, în anul 2019. Versurile au fost și sunt modul său de a vorbi cu sine. Doi ani mai târziu, a publicat volumele de versuri „Sufletul, vioara care tace plângând“ și „La umbra iubirilor impare“, sub egida editurii FADROM București.
Lorica Mihăilă este membră a Societății Scriitorilor „Costache Negri“ din Galați, iar poemele sale au apărut în numeroase antologii. Pentru talentul său a fost răsplătită cu un merituos premiu de excelență în literatură la Festivalul Internațional „Campionatul mondial de poezie“, ediția 2021-2022.
Publică frecvent în diverse reviste pe suport de hârtie și online, precum: „Luceafărul din vale“, „Vitrina cu poezii“, „Ecourile inimii“, ,,Porto Franco“ și multe altele.
Vă invităm la o incursiune în lumea poeziei, cea care ne este muzică pentru suflet, bucurie și vindecare, inspirație și bătăi de suave de aripi, adieri de vânt și fluturi colorați.
Vis de iarnă Te-aștept iubire, în visul meu de iarnă să plutim aievea pe fulgi, să vii lângă mine să fim împreună șoptind, să-mi citești la ureche, povești! Vino iubire în iarna de gheață, în căsuța noastră din capăt de cer, să dansăm împreună pe cântec de strună, să recităm versuri din iubirea nebună, să ne-asculte doar îngeri eterni! Vino fericire, în casa de pe lună unde miroase- a praf de stele și a iubiri, când para și vraja s-or stinge și peste vorbele noastre s-or așterne tăceri, tu să mă ții de mână și peste noi să ningă cu sentimente profunde și infinite plăceri!
Ce-mi ești Ce-mi este timpul fără tine? și cât de grea îmi este noaptea când frigul cel năprasnic vine și voci de îngeri vestesc moartea. Și tot visez că vii la mine sub ceru-albastru să fim doi, zăpezi se vor topi, știi bine, dar ne vom păzi de ploi. N-aș vrea să știu ce e durerea, privesc spre zări prin geamuri mate mă cuprinde-ades tăcerea mi-e viața plină de păcate. Și dacă-acum nu sunt cu tine și-un clopot surd în suflet bate și-n cale calc doar pe ruine, spre zări pustii, nu pot străbate. Sunt vinovată de prea mult și-n sufletu-mi e iarăși iarnă, eu n-am știut să te ascult și-un vis frumos, se tot destramă.
Ce vină Ce vină am că te iubesc și n-am spus-o niciodată și nici n-o spun, cât mai trăiesc? și sunt eu oare vinovată? Tu n-o să știi în viața toată cât poate să iubească-un om când nu e liber să aleagă și sentimentele îl dor. Și n-o să afli vreodată chiar de ar fi ca eu să mor, câtă iubire nu s-arată și câte lacrimi curg izvor. Și-acum, fii mândru dragul meu că-n drumul tău, cel scris de soartă, ai tot călcat pe-un suflet gol și l-ai strivit. Ce vină poartă? Ce vină duce acest om că-n suflet încă te mai are, și-acolo o să stai mereu, chiar dacă inima îl doare.
Sărută-mă Mi-s ochii grei de-atâta plâns și-n suflet lacrima mă doare o vorbă doar și-ar fi de ajuns să mă-ncălzesc din nou sub soare. Sărută-mă iubite-acum când viața vrea să mă doboare, nu vreau să se transforme-n scrum ce-a fost frumos și de valoare. Sărută-mi gura încleștată ce nu a mai surâs demult, sărută-mă pe fața toată, iubește-mă ca la-nceput. Sărută-mă mai des pe frunte alungă-mi gândurile rele și-adună-mi visurile multe ce-au fost pierdute printre stele. Sărută-mi roua mea din pleoape, culege-o-n palmele de îngeri; te rog acum să-mi fii aproape să traversez cărări de plângeri. Lorica Mihăilă
Autor articol: Oana-Talida COZMA
