Pe 15 septembrie 2023, în cadrul ediției a XIII-a a Târgului de carte LIBRIS de la Piatra-Neamț, a fost consemnat debutul editorial al tinerei poete pietrene Teodora Topliceanu. Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică, Teodora are printre pasiunile ei adolescentine ticluirea și așezarea pe hârtie a versurilor. O primă selecție a propriei creații a dus la conturarea primei sale cărți, placheta de versuri intitulată „Refugiu”, care a apărut la Editura Nona, a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
În prefața cărții, profesoara Elena Brîndușa Anghel, de la catedra de Limbă și literatură română a colegiului amintit, o prezintă pe tânăra poetă: „Ca profesor, a fost o bucurie să descopăr poeziile pline de căldură, dar și suferință, de farmec copilăresc, dar și de maturitate ale Teodorei.
Poezia ei este plină de sensibilitate și pornește, în principal, de la imaginea familiei, de la cei doi poli importanți din viața ei: părinții. Poeziile ei ilustrează iubirea și respectul pe care le are pentru cei care i-au ghidat pașii în viață.
Dar creativitatea ei nu se rezumă doar la atât. Versurile reflectă pasiunea cu care trăiește, cu care iubește, cu care se raportează la viața de astăzi, la «generația cu telefonul lipit de mână» («Generația»), cu care observă «Dansul fluturelui». Sufletul cald și plin de emoții s-a răsfrânt în paginile acestui volum de debut și, răsfoind paginile cu poezii, descoperi o tânără care trăiește cu pasiune, care simte puternic, care iubește impetuos și care și-a imprimat sentimentele în cuvintele care compun versurile poemelor.”
De remarcat că în paginile cărții, printre versuri, Teodora Topliceanu, vădind un real talent grafic, a inserat o serie întreagă de crochiuri inspirate de trăirile sale interioare.
DANSUL FLUTURELUI Un fluture trăiește puțin... Doar în chin, ce sentiment hain! Prin flori și inimă ajunge Și sufletul ți-l unge! Călătorește prin iubire, Se naște dintr-o privire, Trăiește în recile furtuni, Arde pe încinșii cărbuni! E o metafora liniștită- O emoție foarte vestită. Ce păcat că și ea moare... Of… sentimente arzătoare! Fluturele trăiește și în noi, Se dezvoltă când zici doi, Dansează pe melodia pasiunii... Moare din cauza minciunii! Fluturele nu dansează doar pe pământ, Este al inimii sacru jurământ! El este sentimentul cel mai puternic Când nu moare, ci devine veșnic.
ȚI S-A ÎNTÂMPLAT… ? Ți s-a întâmplat vreodată să iubești, Și de frică să spui nu îndrăznești? Și ești convins… că ai să te rănești, De iei decizia să spui că iubești... Să fii sigur.. că nu ai nicio șansă... O senzație ciudată… parcă ești în transă! Să verși lacrimi când cu ochii deschiși îl visezi, Să manifestezi mereu… că îl posezi?! Ți s-a întâmplat.. să fii frate cu frica, Când este lângă tine… și nu mai spui nimica? Să dăruiești iubire și sentimente strălucitoare, Dar să primești ceva… ceva de parcă doare?! Și ești logodit cu frica de atâta timp, Că îți este gândul la alt anotimp... În frumoasa primăvară să fii pierdut, În acel film… de gând și inimă făcut. Ți s-a întâmplat vreodată să iubești, Și viața să uiți cum să o trăiești ? Ți s-a întâmplat să mergi cu capul plecat- Să auzi cum te întreabă inima „mai bat?”
MESAJUL, ZÂMBET SCULPTAT Ca un fulger a sosit pe chipul meu, O speranță, o dorință, un clișeu Un mesaj mult așteptat Un zâmbet a sculptat! Dar de ce să fii tu acela Care îmi strică mie nuvela? De ce să îmi alini inima Dacă îmi stârnești lacrima!? Vreau ca de azi.. de mâine Să pot să te numesc străine! Vreau să râd și să zâmbesc, Lumii întregi să îi vorbesc. Fericire să ofer, Să devin un somnifer! Fericire să dăruiesc Celor care sincer iubesc. Ca un fulger să ajung, Voia rea să o alung, Din iubire să evadez Fără să mă degradez!
LACRIMI PE CIOBURI Vorba iar ți-am îndrăgit, Dar, iar m-ai amăgit, Cu minciuni și vorbe dulci... Ai reușit iar să mă culci! Lacrimi înecate în dezamăgiri, M-ai mințit iar cu vorbe subțiri! Iar pe chip acum alunecă, Sentimente ce se amestecă! Sufletul meu pe tavă ți l-am pus... Ți l-am arătat, l-am expus, Dar tu l-ai rănit, l-ai sfâșiat, Ba chiar l-ai împrăștiat! Și mă chinui, chiar încerc, Simt că mă învârt în cerc... Nici lipiciul nu mai ține, Au rămas bucăți puține... Și un ciob drept amintire, Ţi-aș lăsa drept scutire, Să îți motivez absentul Să trăiesc din nou prezentul!
Autor articol: Valentin ANDREI
