Prin expresia a da sfară în ţară limba română atestă sistemul de anunțare a dușmanilor prin aprinderea focurilor pe înălțimi. Fumul focurilor ridicat în aer era dus în direcția adierii vântului, lăsând nori alburii sau cenușii pe cer. Tragice spectacole prevesteau aceste sfori de fum! Vaietele și țipetele, sunetele buciumelor și clopotelor însemnau începutul calvarului.
Trudiți, în scurtele momente de odihnă, oamenii priveau din nou Cerul, de data aceasta să vadă dacă este rost sau nu de ploaie ca să se facă bucate pentru iarnă. Uneori era semn de secetă și atunci sămânța, ca să rodească, trebuia udată mai mult cu sudoarea muncii; alteori era semn că plugul trebuie lăsat în brazdă, grâul nesecerat, via şi porumbul neculese pentru a căuta, prin fugă, salvarea vieții.
Paza drumurilor, aflăm prin intermediul etnologului Ion Ghinoiou, era organizată de fiecare colectivitate sătească aflată în lungul căilor de comunicație, pasurilor și trecătorilor carpatice. Apropierea pericolului se anunța din sat în sat prin focuri aprinse în înălțimi, prin sunetele produse de corn, bucium, toacă sau clopot de biserică: „Pe movile se aprindeau focuri când veneau turcii şi tătarii. Aşa se anunţa, din movilă în movilă” (la Vlădeşti – Galaţi); „Straja satului se găsea pe Dealul Viilor. Când veneau turcii pe timp de secetă, se vedea praful de la distanţă. Se suna din corn şi se făcea foc” (la Gherăseni – Buzău); „Din Valea lui Pătru se urca la Tocătoare. Acolo băteau moşnegii ăi bătrâni toaca de lemn când veneau turcii” (la Plopşoru – Gorj); „Când veneau turcii, se făcea foc pe deal şi se suna cu cornul. Oamenii ieşeau cu ghioagele. Dacă vedeau că sunt mulţi turci, o luau la fugă în pădure” (la Frumuşelu – Vaslui).
Între Brăila şi Suceava sunt vizibile şi astăzi movile de origine antropică amplasate, în funcţie de topografia terenului, la 10-15-20 kilometri una de alta. Pe vârful lor, spuneau bătrânii, se găsea în permanenţă gunoi pentru aprinderea focurilor. Vestea călcării hotarelor se transmitea la cetatea domnească vizual în câteva ore, spre deosebire de celelalte mijloace tradiţionale de transport care ar fi durat câteva zile. „Movilele de pe Drumul Brăilei au rămas de la Ştefan cel Mare. Se făcea observator şi se punea foc la gunoi când veneau turcii” (în Oancea – jud. Galaţi).
Un şir de movile a fost construit şi pe direcţia Est-Vest pentru semnalizarea pătrunderii în Moldova a tătarilor: „Drumul Brăilei, cu movile pe el, mergea la Suceava. De pe ele se anunţa venirea turcilor. Un şir de movile venea dinspre Nistru. De pe ele se anunţa prin focuri sosirea tătarilor. La Suceava se observa de unde vine fumul şi cine sunt duşmanii: turcii de la Miazăzi sau tătarii de la Răsărit” (la Vlădești – Galați).
Autor articol: Valentin ANDREI
(sursă de documentare, Ion Ghinoiu – „Calendarul țăranului român. Zile și mituri”)
