Intrarea în orașul vechi, la Bruges, se face prin intermediul a patru porți-bastion, aflate în cele patru puncte cardinale. Pe oricare dintre ele va intra, călătorul va avea parte de o experiență de neuitat. Plimbarea terestră, pe alei și străduțe mărginite de case durate din veacurile XV, XVI și XVII (cele mai vechi, păstrate, conservate într-o estetică care te duce în lumea din care ele vin), ori pe apă, pe multitudinea de canale – de aceea Bruges mai e numit și Veneția Nordului – aduce vizitatorilor noi și noi motive de relaxare.
Oferta turistică este una bogată și diversă. Dintr-un pliant „pescuit” la intrarea în somptuosul hol al Primăriei locale aflăm, de exemplu, că în jurul instituției administrative numărul unu a orașului Bruges se găsesc treisprezece muzee, unele cu vizitare gratuită, printre ele Muzeul de Etnografie și folclor, Muzeul meșteșugarilor și Muzeul mineritului. Inclusiv Primăria este trecută ca obiectiv turistic, o parte a vechii clădiri fiind deschisă – gratuit! – publicului. În interior, alături de un istoric, în formă vizuală, al impozantei construcții gotice, pot fi admirate o serie de portrete, datând din veacurile al XVIII-lea și al XIX-lea, ale marilor figuri istorice ale zonei: de la împărați și împărătese, până la mari nobili ai orașului. Lucrările aparțin unor pictori flamanzi din acele vremuri.
Un alt obiectiv turistic foarte căutat la Bruges este turnul aflat în piața centrală din orașul vechi. Cel care se încumetă a urca două sute și mai bine de trepte, până să ajungă să vadă întreaga panoramă a orașului, face cunoștință cu istoria construirii și renovării (în câteva etape) a vechiului edificiu, află despre importanța acestuia și, chiar înainte de a ajunge în vârf, trece pe lângă mașinăria orologiului imens care acționează, la orele fixe, câteva clopote imense. Tot acest muzeu în urcare este distribuit pe parcursul a patru zone de odihnă, amenajate în ajutorul turiștilor, pentru a le da acestora timp de reîmprospătare a forțelor pentru a continua ascensiunea.
O istorie gastronomică, de la boabele de cacao la ciocolata belgiană de astăzi
La 1498, exploratorul portughez Vasco da Gama găsea, mergând pe mare, drumul către India. La rândul său, Columb descoperea o rută către America. Mulți negustori englezi, francezi și olandezi, în căutarea unor mirodenii prețioase, urmau acele căi. La acea vreme, arborele de cacao din America Centrală nu le fusese dezvăluit europenilor. Nu încă. Pe la 1519, conchistadorul Hernán Cortes, văzând cum folosesc aztecii boabele de cacao, dându-și seama de valoarea lor, îi face cadou regelui spaniol Carol al V-lea câțiva saci, odată cu o rețetă empirică de a produce ciocolata.
Este începutul poveștii ciocolatei pe teritoriul continentului nostru. Poveste pe care am aflat-o și, în parte, experimentat-o în Muzeul ciocolatei din Bruges. Un muzeu modern, interactiv, atractiv tuturor generațiilor. Am văzut în vastul spațiu care se întinde pe trei nivele, vizitatori fascinați de ceea ce vedeau și trăiau. De la copii și adolescenți, până la seniorii octogenari, cu toții erau absorbiți de istoria ciocolatei, pornind de la boabele de cacao folosite din vechime, de acum mai bine de 4.000 de ani, trecând prin vaste teritorii, și ajungând până în zilele noastre. Toată lumea savura, la figurat, dar și la propriu, ciocolata! Căci, după un tur bine ghidat prin multele secțiuni ale muzeului, la finalul circuitului oricine voia putea să guste mostre ale variatelor tipuri de ciocolată belgiană și, în plus, să asiste, pe viu, timp de o jumătate de oră, la producerea efectivă a ciocolatei, intrând în unul dintre laboratoarele cofetarilor locali.
Expoziție Salvador Dali
În centrul istoric al orașului, din întâmplare, am dat peste o galerie de artă privată care găzduia o expoziție din opera marelui Salvador Dali, cel care, despre sine spunea că „modestia nu este specialitatea mea”, cuvinte aflate chiar de la ușă. Pășind pragul expoziției, am avut ocazia de a intra în lumea plină de fantezie și culoare a artistului spaniol, cel care, continuând butada de la intrare, se autocaracteriza astfel: „La vârsta de trei ani îmi doream să fiu bucătăreasă; la șapte ani, Napoleon. După aceea, ambiția mea a crescut, încât mi-am dorit să fiu SALVADOR DALI și nimic mai mult”. Pe lângă lucrările de grafică, sculptură ori pictură meșterite de Dali, am găsit în galerie și o serie de afișe mai vechi ale unor expoziții de-ale sale de prin lumea întreagă.
Încântați de ceea ce am văzut pe parcursul a doar două zile de ședere în cel de al doilea oraș (ca mărime) al Belgiei, dar și cu regretul că nu am avut timp mai mult la dispoziție, ca niște turiști care se respectă, ne-am promis să revenim la Bruges într-un viitor nu prea îndepărtat.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
