Știai că există oameni care aleg drumul simplității, al autenticității, al apropierii de natură? Printre aceștia se numără și Ela Munteanu, o creatoare discretă de frumuseți efemere, dar esențiale: săpunuri naturale realizate cu migală și pasiune, acasă, din pură pasiune.
Ela are 48 de ani și a descoperit meșteșugul săpunăritului relativ recent, în urmă cu doi ani, într-un context cât se poate de personal: „Am observat că pielea mâinilor mele devenise foarte uscată, iritată. M-am întrebat dacă nu cumva săpunurile și detergenții sintetici contribuiau la această problemă, așa că am început să caut alternative naturale.”
Așa a pătruns, treptat, într-o lume aparte, cea a săpunurilor artizanale, procesate la rece – o tehnică veche, dar redescoperită de tot mai mulți creatori care prețuiesc echilibrul între funcționalitate și estetică.
Pentru cineva din afară, procesul poate părea pur chimic: uleiuri, sodă caustică, formule, gramaje, reacții de saponificare. Dar în mâinile Elei, acest proces devine o formă de artă, un act de creație atentă și sensibilă. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării: de la alegerea uleiurilor de bază – măsline, cocos, ricin, migdale, avocado, până la unturile emoliente de shea, cacao și mango, fiecare ingredient este selectat pentru a susține un scop, precum hidratare, curățare blândă, tonifiere sau efect calmant.
„Nu folosesc rețete fixe. Îmi place să experimentez, să schimb proporțiile, să văd cum reacționează diferitele combinații. Evident, respect calculele chimice – fiecare ulei are un indice specific de saponificare și trebuie să știi exact câtă sodă este necesară. Dar dincolo de formule, e o întreagă joacă creativă”, spune Ela.
Într-adevăr, ceea ce fascinează în creațiile ei este nu doar compoziția, ci și estetica: nuanțe delicate obținute exclusiv din pigmenți naturali – argilă roșie, cărbune activ, turmeric, spirulină, chlorella, pudră de urzică, alkanet sau rubarbă. Unele săpunuri sunt decorate cu petale uscate, altele cu straturi ondulate, în care culorile se întrepătrund subtil, precum în pictura în acuarelă.
„Coloranții naturali sunt o provocare, pentru că nu au forța culorilor sintetice și sunt mai puțin stabili în timp. Dar asta face parte din farmecul lor. Sunt vii, organici, imprevizibili.”
Săpunurile Elei nu sunt doar frumoase, sunt gândite ca mici ritualuri senzoriale. Textura lor cremoasă e completată de parfumuri subtile, obținute exclusiv din uleiuri esențiale: lavandă, mentă, patchouli, rozmarin, eucalipt, geranium, lămâie, cedru. Nu sunt arome tari, artificiale, ci miresme discrete, aproape terapeutice.
„Alegerea uleiurilor esențiale e și ea o aventură. Nu ai aceeași libertate ca în parfumerie – sunt mai puține opțiuni și mai volatile, dar au o frumusețe aparte. Îmi plac combinațiile care aduc echilibru între tonuri florale și cele proaspete sau lemnoase.”
Printre cele mai apreciate rețete se numără săpunul cu lapte de capră și mușețel, cel cu aloe vera și mentă, cel cu nămol terapeutic, cel cu cafea și scorțișoară sau cel cu banane și frișcă vegetală – fiecare având o funcție clară, de la hidratare profundă până la exfoliere delicată.
Deocamdată, săpunurile create de Ela nu sunt produse pentru piață. Le oferă în dar familiei și prietenilor, cu o bucurie sinceră și modestă. Însă gândul de a transforma această pasiune într-un mic brand artizanal nu este departe. „Mă gândesc la asta, dar încă nu m-am ocupat de partea legală sau comercială. Prefer să mă concentrez, deocamdată, pe perfecționarea procesului.”
În viitor, și-ar dori să aprofundeze și alte ramuri ale cosmeticii naturale: șampoane solide, deodorante, creme sau paste de dinți. „Am în plan să particip la niște ateliere, să învăț cât mai multe. Îmi place ideea de a ști exact ce pui pe piele, de a controla fiecare ingredient.”
Această formă de „alchimie verde” pe care o practică Ela Munteanu nu e doar un act de meșteșug, ci și o declarație de valori: respect față de natură, față de propriul corp și față de frumusețea simplă, nealterată de artificii industriale.
Într-o societate care alergă după instantaneu și eficiență, creațiile Elei ne invită la răbdare, contemplare și întoarcere la esență. Iar pentru noi, cei care descoperim universul săpunurilor sale, această invitație este un dar rar și prețios.




Autor articol: Oana-Talida COZMA


