Tipologia gospodăriilor țărănești
Gospodăriile țărănești din satele zonei Neamț se înscriu în tipologia celor de la periferia Carpaților, unde interferează trăsăturile gospodăriilor din așezările montane cu cele de la șes.
Dacă ar fi să ne referim la criteriile de clasificare a gospodăriilor, ca și a satelor pe care le alcătuiesc, am descoperi că acestea sunt foarte variate, printre ele fiind cele economice, istorice, sociale și structurale. În cele ce urmează, vom face referire la criteriul economic.
Factorii economici
Factorii economici prezintă două criterii de clasificare a gospodăriilor: după locul de dispunere și modul de folosire și după profilul ocupațional.
După dispunere și folosire, se disting două tipuri de gospodării: temporare și permanente.
Gospodăria temporară
Gospodăria temporară, întemeiată în scopul desfășurării unor activități în moșia satului, a fost răspândită în special în localitățile pastoral-silvo-agrare din această zonă, fiind denumită târlă.
După modul și anotimpul folosirii, se disting târlele de vară și de iarnă.
Târlele de vară
Târlele de vară, frecvent întâlnite pe munții și dealurile Neamțului, reprezintă tipul de gospodărie destinat vârâtului oilor și, uneori, a vitelor, asemănător cu cel din zona Galu. Structura târlei de vară a înregistrat permanente îmbunătățiri. Târla de pe muntele Onofrei, comuna Tazlău, era alcătuită încă de la începutul sec. XX din elemente foarte simple: stâna, strunga şi ocolul, pe coasta sudică a unui colnic, bine adăpostită de vânturi. Tipul cel mai răspândit este mult mai dezvoltat, cu construcții diversificate și specializate: stâna cu două încăperi, strunga cu comarnicul, corla și coșerul oilor, coliba, pătula, iar în ultimul timp, la târlele combinate se găsesc ocolul, corla și grajdul pentru vite.
Târlele de iarnă
Târlele de iarnă se construiau pe grădinile pentru fânaț ale sătenilor, în scopul folosirii fânului pe locul de cosire și a gunoirii terenului. Secole în șir, aceste gospodării temporare au constituit caracteristica peisajului moșiilor din satele preponderent pastorale din Neamț. Numărul lor este în continuă scădere, deoarece noile condiții de viață permit transportul fânului și îngrijirea animalelor în anotimpul rece, în cadrul gospodăriilor permanente, din vatra satului.
Multe gospodării din moșia satului s-au permanentizat prin extinderea vetrelor. Ultimele târle de iarnă le-am întâlnit pe pârâul Cotnărel din satul Dolhești, pe pârâul Izvor din Boboești, comuna Pipirig, și pe Muntele Tisa din Cracăul Negru. Acestea ne-au înlesnit cunoașterea trăsăturilor structurale și morfologice specifice. Elementele componente sunt împărțite în trei grupe: pentru adăpostul omului: surla, bordeiul sau căsuța; pentru adăpostul animalelor: ocolul, coșerul, corla, pătula şi grajdul; pentru păstrarea fânului: țarcul cu căpițele.
Caracteristica tuturor construcțiilor din aceste târle constă în simplitatea formelor, determinată de temporalitatea folosirii și ușurința realizării lor, din materiale și tehnici vechi de construcție.
Gospodăria temporară
Gospodăria temporară de pe moșia satului, bine împrejmuită cu garduri din răzlogi, dublează gospodăria permanentă, fiind folosită de întreaga familie, în timpul cosirii fânului, și numai de bărbați, în timpul toamnei, iernii și primăverii, după ce animalele sunt preluate de la târla de vară.
Gospodăria permanentă
Gospodăria permanentă, amplasată în vatra satului, reprezintă unitatea economică familială de bază, stabilă și specifică tuturor timpurilor.
După profilul ocupațional, distingem două tipuri de gospodării permanente, corespunzătoare celor două subtipuri de așezări tradiționale: pastoral-silvo-agricole şi agro-pastorale.
Gospodăriile pastoral-silvo-agricole
Gospodăriile pastoral-silvo-agricole au fost cele mai răspândite, din cauza suprafețelor mari, acoperite cu păduri, pășuni și fânețe de pe munții și dealurile acestei zone. De dimensiuni mai mari, cu forme alungite, răsfirate în vatra satului, incluzând parțial fâneața și ogorul, aceste gospodării aveau construcțiile din lemn, specializate pentru păstorit și pădurărit: surla, bordeiul sau căsuța. Locuința era dispusă în apropierea uliței, cu grajdul lângă poarta mare și celelalte anexe distribuite pe tot spațiul: coșerul oilor, corla, șopru, fânăria.
Gospodăriile agro-pastorale
Gospodăriile agro-pastorale din satele depresionare și deluroase din zona Neamţ aveau trăsături asemănătoare tipului precedent, doar cu o structură internă mai concentrată și cu anexele destinate cu precădere depozitării cerealelor și uneltelor agricole: coşerul, hambarul, șura, șopru.
În perioada actuală, diferențierile dintre aceste două tipuri economice de gospodării permanente au scăzut simțitor prin micșorarea terenurilor, modernizarea sistemului constructiv și a formelor arhitectonice, apropiindu-se din ce în ce mai mult de gospodăria orășenească.
Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zina Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011)
