Aflam din materialul anterior că pe terenul gospodăriei, în scopul valorificării şi desfăşurării activităţilor, oamenii au realizat un întreg sistem de construcţii, care a cunoscut, în timp, o permanentă diversificare şi specializare. După rolul lor se împart în trei mari categorii: locuinţa, construcţiile anexe şi împrejmuirea.
Locuinţa este elementul definitoriu în structura gospodăriei. Fiind cea mai importantă construcţie, ea se evidenţiază prin armonia proporţiilor, echilibrul volumelor şi frumuseţea decorului, astfel că la realizarea casei, meşterul dulgher îşi demonstrează toată priceperea şi măiestria.
În județul Neamț, satele de munte, aşezate pe cursurile superioare ale apelor Calu, Iapa şi Nechitu, Cuiejdiu, Cracău şi Ozana pot fi considerate adevărate vetre conservatoare de arhitectură populară. Adeseori, lângă bordeiul bătrânesc stă casa tradiţională cu două camere şi tindă, iar alături locuinţa nouă, spaţioasă şi înaltă. Aceste trei tipuri de locuinţe marchează modul de viaţă al celor trei generaţii, caracteristic diferitelor etape istorice. Prezenţa, în aceeaşi gospodărie, a tipurilor de casă diferite, demonstrează puterea de conservare a formelor tradiţionale şi introducerea înnoirilor din ultimul timp.
Construcţiile anexe corespund necesităţilor economice familiale, fiind elemente reprezentative ale condiţiilor geografice, economice şi sociale. Evoluţia lor reprezintă un amplu proces de transformări, de la vechi la nou, de la simplu la complex, de la monofuncţional la polifuncţional. Mulţimea construcţiilor aflate în gospodăriile tradiţionale au fost realizate pentru a îndeplini scopuri practice, având fiecare o destinaţie precisă.
După funcţionalitate, construcţiile anexe se grupează astfel: pentru adăpostul animalelor: coşerul, corla, pătula, şura, grajdul, şopru, coteţul; pentru adăpostul uneltelor: corla, şopru, şura; pentru păstrarea alimentelor: groapa, zămnicul, beciul, coşerul, hambarul; pentru păstrarea nutreţului: corla, fânăria, şura; alte construcţii: fântâna, lozniţa, cuptorul, scrânciobul, atelierele meşteşugăreşti şi instalaţiile.
Împrejmuirea, cu rol de delimitare şi apărare, s-a realizat în mod diferenţiat, în funcţie de destinaţia şi repartiţia terenului, reflectând, ca şi celelalte construcţii, nivelul tehnic şi posibilităţile materiale ale oamenilor. Porţile au evoluat odată cu gardurile, devenind, în ultimul veac, elemente de reprezentare.
Sistemul ocupaţional complex, caracteristic satelor nemţene, a creat o relativă unitate structurală a ansamblului de construcţii. În toate gospodăriile găsim aceleaşi elemente de bază: locuinţa cu anexa ei de vară şi grajdul. Ponderea unor ocupaţii a generat dezvoltarea anexelor specializate de diferenţiere: adăposturile pentru animale şi hrana acestora – în gospodăriile bazate pe păstorit, şi construcţiile pentru păstrarea cerealelor şi uneltelor agricole – în satele cu profil preponderent agricol.
Dr. Elena FLORESCU
(„Arhitectura populară din zina Neamț”, Editura Etnologică, București, 2011)
