Patru călători, proaspăt sosiți în Florența, după ce și-au preluat camerele la hotel, au și ieșit în explorarea orașului în care urmau să poposească în următoarele cinci zile. O plimbare până în Piața Domului lui Brunelleschi le-a scos în cale un loc de care unul dintre cei patru drumeți avea să se îndrăgostească – Chiesa di San Salvatore in Ognissanti, sau, așa cum e popular cunoscută în Florența, Biserica Ognisanti (Biserica Tuturor Sfinților). De ce? Fiindcă fosta mănăstire, fondată de un ordin religios vechi, ascundea înăuntru veritabile comori artistice și istorice, pe care, dacă veți parcurge rândurile de mai jos, le veți afla și domniile voastre.
Capodoperele din interior
Intrarea în Biserică nu este una aparte. Dar, odată aflat înăuntru… Ne-a frapat mai întâi tavanul, care prezintă o frescă de mare perspectivă arhitecturală, reprezentând sfinții ordinului franciscan. Artiștii au fost Giuseppe Benucci și Giuseppe Romei.
Dar, din punct de vedere artistic, cele mai valoroase opere care se află în interiorul Bisericii Ognisanti sunt cele două fresce aparținând lui Botticelli, dedicate „Sfântului Augustin” și lui Ghirlandaio, cel care l-a înfățișat pe San Girolamo. Cele două fresce sunt amplasate de o parte și de alta a intrării.
Cum în Florența, ca în întreaga Italie, există un cult pentru Sfântul Francis din Assisi, am găsit și în Biserica Ognisanti urme ale sale: un cufăr care păstrează în interior veșminte ale Sfântului. Tunica sa a fost păstrată în capela principală de-a lungul a patru secole. Ea a fost dăruită de Francisc contelui Barbolini di Monteacuto. Apoi, datorită Marelui Duce Cosimo I, relicva a ajuns în Biserica Ognissanti, în 1571.
În sacristia Bisericii se găsește, acum restaurat, Crucifixul din lemn meșteșugit de însuși Giotto.
În a doua capelă din partea dreaptă se găsește o altă capodoperă, „Madona della Misericordia e della Pieta”, realizată în 1472, de frații Domenico și David Ghirlandaio. Specialiștii în pictură afirmă că artiștii l-au imortalizat aici chiar pe Amerigo Vespucci, celebrul navigator florentin, pe care l-au pictat ca pe unul dintre îngerii prezenți. De altfel, Amerigo este înmormântat aici, dovadă stând o piatra tombală încastrată în podea.
O altă personalitate care își doarme somnul de veci în Biserica Ognisanti, începând din 1510, este Boticelli, artistul trăind mulți ani în cartierul în care se află lăcașul de cult.
Am mai regăsit la Biserica Ognisanti fresce care datează din perioada 1300-1400, situate în Biserică, în sacristie și în trapeză: cele două mici „tondi” (cu formă rotundă) înfățișând figuri angelice, situate, unul, pe peretele exterior (atribuit școlii lui Giotto), și celălalt, în trapeza antică, cu „Cina cea de Taină” a lui Ghirlandaio. Admirând pe îndelete interiorul, am putut observa reliefuri de marmură din secolul al XIV-lea reprezentând profeți, în arcul transeptului stâng, precum și mormântul unui cardinal al ordinului Humilliati.
Un ghid al monumentului ne spune că mai multe capodopere, păstrate cândva în Biserică, au fost îndepărtate în epoca napoleoniană, aflându-se acum în muzee: un poliptic de Giovanni da Milano (acum în Galeria Uffizi); „Dormitio Virginis”, de Giotto (acum la Muzeul de Stat din Berlin); „Madonna cu Pruncul și îngerii”, de Giotto (tot în Uffizi).
Am simțit realmente cum arta și spiritualitatea se contopesc în această biserică. Astfel că nu ne-am mirat deloc când am dat, vizitând Biserica Ognisanti, peste un recital muzical oferit de un grup de elevi sosiți din Scoția. Vocile lor, alăturate sunetelor de pian, vioară ori unor instrumente de suflat, au sunat magnific în catedrala florentină.
O altă capelă, dar situată în stânga altarului, a fost acum câțiva ani restaurată. Ceea ce am văzut după ce i-am trecut pragul ne-a impresionat, restauratorii lăsând la vedere urme ale unor maeștri ai artei care au muncit pictând interiorul mănăstirii.
Istoricul Bisericii Ognisanti
Frații Humilliati – membri ai unui ordin religios dedicat vieții evanghelice, originar din Lombardia, au început construcția Bisericii în 1211. Aceasta a fost realizată pe parcursul a nouă ani. În 1561, călugării franciscani au dat Bisericii și mănăstirii aspectul baroc, care s-a păstrat până în zilele noastre.
Humilliati, care aveau un stil de viață umil, auster, de unde și numele, au ajuns în Florența în 1231 și au locuit la periferie. Ei se întrețineau din munca lor și erau experți în vopsirea lânii. Din acest motiv, episcopul Florenței, Giovanni de Mangiadori, a dat curs cererii lor de a se muta în oraș, lângă râul Arno. Breasla lânii, care și-a desfășurat activitatea în mănăstire, pe malul râului și în casele lor, a dat naștere primei „zone industriale” a Florenței. Ordinul Humilliati a dispărut în 1571, după un decret papal emis de San Pio al V-lea.
Casele, biserica și atelierele au creat „borgo”, un areal care și-a luat numele de la biserica Ognisanti (în traducere: toți Sfinții). În această zonă s-au mutat mai multe familii care, ulterior, au dat personalități ale vieții florentine, inclusiv Vespucci (familia exploratorului Amerigo) și Filipepi (familia lui Sandro Filipepi, cunoscut sub numele de Botticelli).
Turnul-clopotniță (campanilla) al bisericii a fost primul ridicat în Florența, în 1258, după cel al Bisericii Badia.
Turist de serviciu: Valentin ANDREI
